Categories: Economie

Rusia va finaliza singură gazoductul Nord Stream-2

Rusia are capacitatea necesară de a duce la bun sfârșit construcția gazoductului Nord Stream-2, fără să mai apeleze la nava elvețiană Allseas, specializată în plasarea de conducte, care și-a suspendat activitatea din cauza sancțiunilor americane. Pentru finalizarea lucrărilor, Rusia deține nava ”Akademik Cerski”, scrie Gazeta.ru.

Lucrările la gazoductul Nord Stream-2 vor continua, a anunțat biroul de presă al operatorului Nord Stream-2. Din cei 2.460 de kilometri ai conductei, au fost, deja, realizați 2.300. Experții sunt convinși că Rusia va putea termina proiectul. ”Moscova poate finaliza singură acest gazoduct”, a declarat, pentru ”Izvestia”, directorul general al Institutului pentru energie națională, Serghei Pravosudov.

În prezent, nava ”Akademik Cerski” se află în Orientul Îndepărtat al Rusiei și, ar putea ajunge în Marea Baltică într-o lună și jumătate, cel mult două. Pravosudov consideră, însă, că ”Akademik Cerski” are toate datele necesare pentru a corespunde tehnologiilor necesare activităților din apele Danemarcei și va putea construi restul de conductă ramasă. În afara de ”Akademik Cerski”, Rusia nu are alte posibilități, a subliniat Pravosudov.

Singurul minus îl constituie – în opinia analistului Aleksandr Pascinik, șeful departamentului de analize al Fondului pentru securitate energetică națională – faptul că echipamentele rusești de plasare a conductelor sunt mult mai vulnerabile în condiții de furtună și, de aceea, mai puțin eficiente, decât cele elvețiene. ”Deocamdată, ne gândim și la ideea de a găsi un compromis cu europenii. Poate, subcontractorii se vor întoarce; mai este o lună, timp în care Allseas așteaptă clarificări de la americani”, a spus Pasecinik.

În orice caz, nu există nimic fatal în situația actuală, afirmă experții, chiar dacă un decalaj al termenelor de realizare a proiectelor nu mai poate fi evitat. Măcar pentru motivul că nava ”salvatoare” se află în portul Nahodka, din Orientul Îndepărtat. În același timp, întârzierea proiectului nu va avea consecințe serioase.

Nord Stream-2 face legătura între Rusia și Germania, prin Marea Baltică, traversând zonele economice exclusive și apele teritoriale a cinci țări – Germania, Danemarca, Rusia, Finlanda și Suedia.

owner

Recent Posts

Fostul ofițer american Bennett, care i-a cerut cetățenia lui Putin, a murit subit

Simonian: Ofițerul Bennett ar fi putut fi ucis pentru vorbele despre situația din Ucraina Fostul…

o oră ago

Europa: risc de o nouă criză a gazelor

Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…

7 ore ago

Politolog: Biden agravează situația și merge la escaladarea conflictului

Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…

7 ore ago

FOM: 82% dintre ruși dau o înaltă apreciere muncii depuse de Putin

81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…

9 ore ago

Vučić: Numai cei anormali pot crede că avertismentele lui Putin sunt o cacealma

Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…

9 ore ago

Putin a convocat o consfătuire dedicată sistemului de rachete ”Oreșnik”

Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…

10 ore ago

This website uses cookies.