Corneliu Vlad: Un nou triunghi de putere maritimă

Criză iraniană declanșată de asasinarea generalului iranian Soleimani a fost comparată timid și pentru scurt timp cu criza rachetelor din Cuba, prin posibilele sale evoluții catastrofale. Dar potențialul pericol cu implicații globale a putut fi dezamorsat prompt și rațional atât la Teheran cât și la Washington. Ambele capitale s-au abținut de la riscul unor lovituri militare de proporții greu imaginabile. Și totuși criza, chiar preluată sub control, “lucrează” în continuare periculos, mai ales în perspectivă mai îndelungată, în aceeași paradigmă asimetrică, dar care nu oferă garanții niciuneia dintre părți. SUA vor continuă eforturile ineficiente de a stopa programul nuclear al Teheranului, iar Iranul își va urma tenace programul de consolidare a unui arc strategic siit anti-american în Orientul Mijlociu și, mai ales, a ceea ce presa internaționala numește tot mai frecvent, un “front extraregional împotriva prezenței SUA în regiunea Asiei de sud-est, “, cu vârful de lance în Iran, dar – element de cea mai mare importanță – prin implicarea militară directă a Rusiei și Chinei în confruntarea din zona, care tinde să capate anvergură geopolitică planetară. Dacă evoluțiile vor urma acest curs în continuare, SUA vor pierde treptat teren în regiune, în favoarea acestui triunghi strategic emergent.

Mutațiile recente din regiune atestă rolul tot mai important al Rusiei în Orientul Mijlociu (Rusia fiind singură mare putere care are relații cu toate statele din zonă). În faza acută provocată de asasinarea generalului iranian, Moscova a acționat operativ, începând cu nivelul cel mai înalt. Președintele Putin este singurul șef de stat care s-a deplasat de urgent în regiune (în Siria și Turcia), după ce a chemat, împreună cu președintele francez Macron, la reținere; cancelarul german Merkel va fi în zilele următoare la Moscova, iar ministrul rus de Externe, Lavrov, a convorbit telefonic cu omologul său american Pompeo.

Prin vizita întreprinsă de președintele Putin în două state din Orientul Mijlociu pe fondul exploziv al momentului, sintetizează presa occidentală, Rusia ține să lanseze un mesaj în trei direcții: SUA, Siria și Iran: escalada actuală nu afectează și nu va afecta actualul regim din Siria și nici prezența, inclusiv militară, a Rusiei în această țară. Iar pe un alt plan, prin această vizită, Moscova a reafirmat voința sa de a intensifica relațiile de cooperare cu statele din regiune, exemplu de ultimă oră fiind inaugurarea de către liderul de la Kremlin a gazoductului Turk Stream.

Din noua confruntare americano-iraniană, Rusia câștigă în autoritate pe plan regional și internațional. Kremlinul și MAE rus au avertizat public asupra gravității consecințelor asasinării lui Soleimani, a subliniat că SUA n-au apelat la Consiliul de Securitate al ONU, au recurs ilegitim la forță și au violat flagrant dreptul internațional. Mai aspru în exprimare, ministrul rus al Apărării, Soigu, a afirmat că este pentru prima dată când “o înalta autoritate este asasinată (…) fără niciun motiv (…) de către o a treia parte”, pe “teritoriul unei părți terțe” și a calificat acțiunea drept “act terorist deosebit de periculos”.

În același timp, analiștii occidentali constată că noua criză a apărut la numai o săptămâna după manevrele militare navale iraniano-ruso-chineze , “o premieră în istorie”, care s-au desfășurat pe o imensă zona de circa 17 000 kmp între Golf și Oceanul Indian, implicând trei strâmtori strategice: Ormuz, Bab el Mandeb și Malacca și au marcat emergența în areal a două mari puteri, rusă și chineză, alături de o a treia putere, regională, Iranul. Televiziunea iraniană a anunțat crearea unui “nou triunghi de putere maritimă”. Iar Ministerul rus al Apărării a făcut cunoscută deplasarea iminentă în Mediterana a crucișătorului lansator de rachete “Mareșal Ustinov”. Site-ul Avia.pro apropiat Ministerului afirmă că nava rusă ar putea constitui un obstacol pentru toți cei care ar decide să atace Siria sau Iranul din Marea Mediterana.

Fascinați de aspectele dramatice și spectaculoase ale înfruntării din Orientul Mijlociu, analiștii de serviciu și telespectatorii amatori de senzații sau terorizați de spectrul unui cataclism nuclear, par să nu perceapă ori să ignore marile răsturnări în raportul de forțe care se prefigurează într-una dintre cele mai frământate și imprevizibile spații ale planetei.