În Rusia va fi modificată vârsta de căsătorie
05/01Rusia a văzut în Ucraina un pericol mondial
06/01Principiul de funcționare a ”butonului nuclear”
Iuri Cimutin, veteran al Forțelor de Rachete Strategice ale Rusiei (RVSN), a relatat, pentru cotidianul
”Moskovski komsomoleț”, în ce constă principiul de funcționare a ”butonului nuclear”.
Potrivit afirmațiilor sale, după expirarea perioadei de acțiune a Tratatului privind controlul rachetelor cu rază medie și mai scurtă de acțiune dintre Moscova și Washington, arma nucleară a ajuns în afara spațiului legal, ceea ce amplifică riscul utilizării ei.
Cimutin a arătat că toți membrii ”clubului nuclear” au un grad foarte ridicat de securitate și, de aceea, riscul unei acțiuni neaprobate cu arma atomică este exclus. În plus, veteranul a respins eventualitatea unui atac cibernetic cu scopul lansării armei nucleare, pentru că RVNS deține un sistem de coduri foarte complicat.
Decizia de lansare a unui atac nucler este adoptată de către președintele Rusiei, care dă ordinul comandantului șef al RVNS care, la rândul lui, transmite ordinul subalternilor săi. Sistemul de control presupune o execuție clară, strictă, centralizată a ordinelor și a comenzilor, de-a lungul întregului proces.
”Convențional vorbind, dacă o etapă nu este trecută, la următoarea nu se trece”, a spus el, excluzând posibilitatea unei lansări accidentale a rachetei de către militari.
De menționat că, la 5 februarie 2021, expiră termenul de valabilitate a Tratatului privind reducerea armelor strategice ofensive (START-3), semnat la 8 aprilie 2010, de către președinții de atunci ai Rusiei și SUA. Documentul prevede reducerea, de către părțile semnatare, a focoaselor nucleare până la 1500 de unități, a rachetelor balistice intercontinentale, a rachetelor balistice pentru submarine și a bombardierelor grele, până la 700.