Categories: Rusia si lumea

Ambasadoarea Franței în Rusia: Sancțiunile nu sunt ceea ce am dorit

Ambasadoarea Franței în Rusia, Sylvie Bermann (în imagine), a acordat un amplu interviu cotidianului ”Kommersant”, ultimul, înainte de încheierea misiunii sale la Moscova, începute în 2017.

– Atunci, în 2017, cu ce planuri și așteptări ați pornit spre Rusia?

Sylvie Bermann: – Întotdeauna, o nouă funcție impune modestie și răbdare; este nevoie de timp, pentru a înțelege situația. Dar, de fiecare dată, ca ambasador, am năzuit către îmbunătățirea relațiilor bilaterale. Firește, acest lucru este influențat de mai mulți factori și nu sunt singura răspunzătoare; dar, sunt mulțumită că, în acești doi ani și jumătate, relațiile s-au îmbunătățit, totuși, considerabil.

– Adică, v-ați îndeplinit misiunea?

Sylvie Bermann: – În orice caz, spre sfârșitul anului 2019, relațiile noastre sunt mai bune decât au fost în 2017. Acest lucru a fost posibil, în mare parte, grație abordării susținute de către președintele Emmanuel Macron. Încă de când l-a invitat pe Vladimir Putin la Versailles, în 2017, el a decis să restabilească dialogul cu Rusia. De atunci, el a urmat aceeași linie: în anul următor, a acceptat invitația la Forumul Economic Internațional de la Sankt-Petersburg, iar, anul acesta, în ajunul summitului G7, l-a invitat pe președintele Rusiei la reședința sa din Bregançon. Am asistat la acea întâlnire, a fost o discuție lungă și încărcată, marcată, după părerea mea, de respect reciproc și de încredere. A urmat discursul foarte coerent al președintelui Macron, în fața ambasadorilor Franței din străinătate, vizita la Moscova a șefului diplomației franceze și a ministrului apărării, și, în sfârșit, noul summit în ”format Normandia”.

– Rezultatele summitului nu v-au dezamăgit?

Sylvie Bermann: – Trei ani nu a existat nici un summit și este esențial că acest format a fost relansat. Actualul status-quo al acestui conflict, cu numeroase victime (în Ucraina, n.r.), nu convine nimănui. Iar, la summit, nu se puteau rezolva toate problemele. Dar, soluția trebuie căutată. De la ultimul summit și în așteptarea noii întâlniri, s-a reușit, totuși, un oarecare progres: schimbul de deținuți, repatrierea marinarilor, retragerea forțelor și a mijloacelor deținute de părțile aflate în conflict, de la linia de contact. Acum, liderii au cerut să fie asigurată încetarea focului, până la sfârșitul anului, au susținut înțelegerile privind separarea forțelor și a mijloacelor în zona de conflict și au stabilit o nouă întrevedere, peste patru luni. Summitul a oferit, de asemenea, prilejul organizării primei întâlniri dintre Vladimir Putin și Volodimir Zelenski. Au vorbit vreo oră despre tranzitul de gaze naturale și sper că o soluție, la această chestiune, va fi adoptată, până la sfârșitul anului.

– Președintele Macron nu riscă afișându-și, deschis, disponibilitatea la dialog cu Rusia? La urma urmei, se pare că nu există un consens asupra acestei chestiuni în Franța și este posibil că încercarea de a contribui la obținerea păcii, în estul Ucrainei, să nu reușească.

Sylvie Bermann: – Rusia este o țară importantă. Este membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU…

– Așa spun toți; dar, puțini lideri se pronunță atât de activ, în favoarea dialogului cu Rusia, ca președintele Macron. El, personal, crede în această abordare?

Sylvie Bermman: – Firește. Cred că are o imagine foarte clară despre cum ar dori să vadă situația în lume și, în special, în Europa. Și, despre rolul Franței în Europa și în relațiile bilaterale cu Moscova. Iar, în acest sens, summitul ”în format Normandia” este dovada bunăvoinței și a șanselor de reglementare a crizei ucrainene, care a provocat actuala răcire dintre Rusia și Uniunea Europeană. Prin urmare, pentru a relua legăturile ruso-europene, trebuie rezolvată criza ucraineană. În plus, noi cooperăm, deja, la nivel bilateral -spre exemplu, în problema Siriei și a Libiei. Ceea ce nu înseamnă că nu avem divergențe, dar, să le rezolvi fără a intra în dialog, este imposibil.

– Săptămâna trecută, au venit, la Moscova, ministrul Economiei și Finanțelor, Bruno Le Maire și Pierre Vimont, numit de președintele Macron emisar special pentru relațiile UE cu Rusia. În ce constă misiunea acestora?

Sylvie Bermann: – Le Maire a participat la Consiliul ruso-francez pe probleme economice, financiare, industriale și comerciale (SEFIK). O întrevedere foarte încărcată. Le Maire va reveni peste șase luni, cu o vizită “mai politică”, dar, nu în cadrul SEFIK. Pentru noi este foarte important. Franța, mai precis companiile franceze, ocupă primul loc printre angajatorii străini în Rusia și locul doi după volumul de investiții. Și de această dată, s-au dezbătut numeroase probleme, în special cele privitoare la finanțarea marilor proiecte comune.

– Mai ales că mecanismele europene de finanțare sunt înghețate.

Sylvie Bermann: – Da. Și, pentru că veni vorba, ministrul a dat de înțeles, foarte clar, că sancțiunile extrateritoriale sunt inacceptabile. Nu se poate ca altă țară să decidă cu cine trebuie să facă Franța afaceri. Când este vorba despre sancțiuni UE, este foarte bine, le respectăm, ba chiar ne-am dori ca, pe termen lung, să fie anulate, la un moment dat. Dar, nu putem fi de acord ca altă țară să decidă pentru noi.
În ceea ce-l privește pe Vimont, acest format a fost convenit de cei doi președinți. Ideea este să fie desemnați doi emisari speciali, reprezentanți personali, care să le raporteze, direct, celor doi președinți, îndeplinirea ”foii de parcurs”.

Președintele Macron a venit cu un nou concept – ”noua agendă a încrederii și securității în Europa”, pentru care este, însă, nevoie de dialog cu Rusia. După aceea, cei doi lideri au făcut schimb de scrisori, care descriu cercul tematic unde s-ar fi putut face progrese.

 – Concret, ce a făcut Vimont la Moscova?

Sylvie Bermann: – S-a întâlnit cu omologul său, Iuri Ușakov, cei doi analizând cum trebuie organizat totul.

– La Londra, s-a desfășurat, recent, summitul NATO. În ajun, a făcut multă vâlvă declarația președintelui Macron, care a constatat ”moartea creierului ” Alianței. Vă puteți imagina un sistem de securitate în afara NATO?

Sylvie Bermman: – Președintelui îi place să se exprime plastic și iubește metaforele. Iar expresia ”moartea creierului” a provocat o undă de șoc, chiar dacă, pe el însuși s-a comparat cu un spărgător de gheață, care străpunge gheața și croiește drum. Ideea nu este de a dezbina NATO, ci despre cum să obții rezultate, să organizezi o dezbatere despre rolul și reforma NATO și despre amenințările la adresa Alianței. Pentru că, în ultimă instanță, NATO a fost, cu adevărat, într-un moment delicat și cu anumite misiuni. De atunci, lumea s-a schimbat radical, la fel cum s-au produs schimbări și în poziția Statelor Unite, în general, a situației din SUA, în timp ce Alianța a evoluat exclusiv punctual. Pe de altă parte, apărarea UE trebuie să rămână competentă, chiar dacă SUA nu vor mai împărtăși interesele noastre. Pentru asta, europenii trebuie să se bazeze pe propriile lor forme și să-și consolideze structurile de apărare pentru desfășurarea de operațiuni.

– Președintele Macron a dat de înțeles că este gata să se gândească la propunerea lui Putin privind instituirea unui moratoriu asupra amplasării de rachete cu rază medie și mai scurtă de acțiune (INF). Poate exista compromis?

Sylvie Bermann: – Pentru a ajunge la compromis, trebuie, mai întâi, să negociezi; însă, negocierile nu a început, încă. Evident că retragerea SUA din INF și eventualele consecințe afectează și Europa, iar, despre asta trebuie discutat. Specialiștii noștri în armament strategic vor dezbate acest aspect și cu Rusia, și cu partenerii noștri europeni.

– SUA ar intenționa, de asemenea, să iasă din Tratatul privind cerul deschis. În ce măsură, acest tratat este important, pentru Franța?

Sylvie Bermann: – El este foarte important pentru noi, fiind ultimul din sistemul de control asupra armelor convenționale și care vizează și cerul de deasupra Europei. Și, desigur, coordonăm, împreună cu Washingtonul, această chestiune.

owner

Recent Posts

Campionii mondiali Șișkova și Naumov s-ar fi aflat la bordul avionului prăbușit la Washington

Se pare că în avion s-ar fi aflat și medaliata cu bronz la proba de…

7 ore ago

Ruperea coloanei vertebrale a Europei: ce fel de politică ar trebui să adopte Rusia față de Occident

Serghei KARAGANOV,doctor în istorie, profesor emerit, director științific al Facultății de Economie Mondială și Politică…

12 ore ago

Georgia și-a încetat activitatea în APCE. Care este motivul

Delegația parlamentară georgiană și-a suspendat activitatea în cadrul APCE după adoptarea unei rezoluții ce îndeamnă…

14 ore ago

Zelenski a propus să fie trimiși pe front profesorii universitari

Profesorii din liceele și universitățile militare trebuie să meargă pe linia contactului de luptă, este…

17 ore ago

Scholz: SUA au eliberat Germania de nazism

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a mulțumit Statelor Unite pentru că au eliberat Germania de nazism…

17 ore ago

Zaharova: Închiderea expoziției Rusiei de la Auschwitz, parte a rescrierii istoriei

Închiderea expoziției Rusiei de la muzeul fostului lagăr de concentrare de la Auschwitz-Birkenau este continuarea…

2 zile ago

This website uses cookies.