File de istorie: Rolul conducerii URSS în revenirea Transilvaniei de Nord la România

Prof. univ. dr. Nicolae IUGA

1. Încă înainte de terminarea războiului, dar, după semnarea Armistițiului cu URSS din 12 septembrie 1944, problema viitorului Transilvanei era foarte importantă pentru România și opinia publică din țară era deosebit de sensibilă la acest lucru. Era preocupat, mai discret sau mai pe față, de soarta Transilvaniei și Partidul Comunist din România: dacă Transilvania va reveni la România și, dacă da, problema era dacă va reveni la România în totalitate sau numai în parte.

Astfel, o primă abordare a subiectului, în discuțiile dintre Gheorghe Gheorghiu Dej – I. V. Stalin, are loc pe la sfârșitul lunii decembrie 1944. Întrevederea a avut loc la solicitarea părții române, iar motivul pentru care a fost cerută primirea în audiență a delegației PCR, la Stalin, a fost solicitarea unor instrucțiuni în vederea preluării puterii de către comuniști, iar, în subsidiar, urma să fie adusă în discuție și problema Transilvaniei. Nu se știe dacă a existat o stenogramă a discuțiilor, dar, conținutul acestora este cunoscut din însemnările din Jurnalul lui Gheorghi Dimitrov¹ , notate, atunci, la doar câteva zile după eveniment, la 4 ianuarie 1945, precum și din memoriile lui Gheorghe Apostol, iar cele două relatări independente coincid, în ceea ce privește punctul în discuție. De reținut că a fost prima întâlnire a viitorului conducător comunist al României, Gheorghe Gheorghiu-Dej, cu I. V. Stalin.

Delegația care s-a deplasat atunci, în decembrie 1944, la Stalin, era compusă din trei persoane – Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Pauker și Gheorghe Apostol. Important este că, încă de la bun început, Stalin i s-a adresat direct lui Dej și a vorbit, aproape permanent, numai cu acesta, ignorându-i pe ceilalți doi, pe Ana Pauker și Gheorghe Apostol, ceea ce a fost un semnal clar pentru persoana pe care conducătorul sovietic o preferă la conducerea României. Gheorghe Gheorghiu– Dej a venit la Stalin ferm, hotărât să ceară revenirea Transilvaniei, în întregime, la România.

În acest scop, Dej era pregătit cu un memoriu pe mai multe pagini și dorea să facă o expunere de vreo 20-25 de minute, în fața lui Stalin, privind drepturile istorice ale României asupra Transilvaniei. Dar, după numai câteva minute, Stalin l-a întrerupt pe Dej și i-a spus, în esență, următoarele: “Transilvania va fi, pe veci, a României. Maghiarii nu au fost în stare să facă ceea ce au făcut românii. Voi, românii, ați întors armele împotriva Germaniei, voi aveți un 23 August. […]. Nu-i nici un secret că a fost de mai multe ori aici, la noi, Rakosi [liderul comunist maghiar – n.r.]. El a insistat ca Ardealul de Nord să rămână, în continuare, în componența Ungariei. Ultima oară când a fost la noi, i-am spus lui Rakosi că, dacă mai vine la Moscova cu problema revendicării Transilvaniei, îl dau afară! I-am spus lui Rakosi că România a făcut un act de mare importanță politică și militară. Prin actul de la 23 August, i s-a deschis Uniunii Sovietice posibilitatea de a înainta rapid spre Vest, s-a scurtat durata războiului…” .

2. Convenţia de armistiţiu între Naţiunile Unite şi Ungaria, semnată în ianuarie 1945, stabilea, printre altele, că statul maghiar evacuează toate trupele şi autorităţile oficiale maghiare de pe teritoriile Cehoslovaciei, Iugoslaviei şi României în interiorul frontierelor maghiare existente la 31 decembrie 1937. Acelaşi act consfinţea că Ungaria se obligă să anuleze toate dispoziţiile legislative şi administrative referitoare la anexarea sau încorporarea acestor teritorii³. Însă, în ciuda convenției, administrația românească din Ardealul de Nord va reveni abia în martie 1945. Instalarea Guvernului dr. Petru Groza, la 6 martie 1945 a făcut posibilă acceptarea, de către Stalin, la 9 martie, a reinstaurării administrației românești în Nordul Transilvaniei .

La scurt timp după învestirea sa ca prim-ministru, dr. Petru Groza a declarat că un guvern al Frontului Naţional Democrat ar putea obţine repatrierea a zeci de mii de prizonieri și permisiunea de a intra în Ardealul de Nord cu capul sus. La 8 martie 1945, printr-o telegramă adresată lui Stalin, de către președintele Consiliului de Miniștri și ministrul Afacerilor Externe, era solicitată instalarea administrației românești în Transilvania de Nord, consimțământul lui Stalin și al guvernului sovietic fiind obținut nu mai târziu decât în ziua următoare. Era aici și interesul Uniunii Sovietice, de a crea o atmosferă populară favorabilă guvernului pe care îl impuseseră la cârma României.

Este evident că actul de la 23 august 1944, realizat de către Regele Mihai I, a fost evenimentul care l-a convins pe Stalin să fie de acord cu retrocedarea Transilvaniei de Nord, către România. Exista și ideea unei Transilvanii independente, așa cum preferau americanii și englezii, precum și unii dintre liderii Partidului Comunist din România. Ideea putea fi și perfidă, atâta vreme cât era susținută inclusiv de către SUA, sub influența puternicului lobby maghiar: Transilvania să fie, într-o primă fază, declarată ca independentă, pentru ca, mai apoi, când se vor ivi împrejurări favorabile, să fie reîncorporată Ungariei. Dar, dispozițiile lui Stalin, date personal, au pus lucrurile pe un alt făgaș al Istoriei. Decorarea cu Ordinul “Victoria” a venit, pentru Regele Mihai, simultan cu reintroducerea administrației românești în Ardealul de Nord⁵ . În telegrama de răspuns din 9 martie, Stalin l-a autorizat pe Petru Groza să instaleze autoritățile românești în întregul Ardeal, scop în care Dr. Petru Groza a organizat la Cluj, în ziua de 11 martie 1945, o festivitate deosebită, care proclama, oficial, reinstalarea autorității românești în întregul Ardeal, “cu ajutor sovietic”⁶ , adunare derulată în sala mare a Primăriei municipiului Cluj.

3. Două zile mai târziu, la 13 martie 1945, este organizată, tot de către Guvernul Petru Groza și tot cu aprobarea lui Stalin, vizita Regelui Mihai I la Cluj, eveniment consemnat amănunțit în presa vremii: “Clujul, capitala Ardealului, este în mare sărbătoare. Populaţia oraşului şi a satelor a venit în număr impresionant să-l salute pe Regele Ţării, care, pentru prima dată, după cinci ani, păşeşte pe pământul Ardealului de Nord. Drapelul țării și al Națiunilor Unite fâlfâie pe toate instituțiile şi casele particulare. Clujul trăiește una din cele mai mari zile ale lui. La ora 10.30, M.S. Regele Mihai I a descins din vagon, pe peronul gării din Cluj, întâmpinat de patru fete îmbrăcate în costume naționale și un flăcău cu pâine și sare. Primarul Clujului, domnul Tudor Bugnariu, i-a urat bun venit. De la gară, Suveranul a plecat la marea Catedrală ortodoxă. Pe tot parcursul, M.S. Regele a fost îndelung aclamat de populație. I.P.S. Patriarh Nicodim aștepta pe M.S. Regele pe treptele Catedralei. Din zeci de mii de glasuri se înalță un ura! măreț, care salută pe M.S. Regele. I.P.S. Patriarh, urmat de către M.S. Regele, urcă treptele Catedralei. Înaltul ierarh îi prezintă Evanghelia. Suveranul, urmat de cler, intră în biserică. S-a oficiat o impunătoare slujbă religioasă, răspunsurile fiind date de corul Patriarhiei. După slujbă, Suveranul, urmat de înalții demnitari, s-a dus în Piața Libertății, unde s-a desfășurat marea adunare populară. Populația aclamă cu urale nesfârșite. Muzica armatei defilează în fața unei companii de pușcași. M.S. Regele ia loc la tribună, urmat de comandantul corpului VI armată. Muzica intonează Imnul Regal. Mii de steaguri ale națiunilor unite şi placarde cu diferite inscripţii, în care se preamăreşte actul, flutură pe deasupra masei de capete. Strălucesc ochii femeilor, bărbaţilor şi bătrânilor, toate străzile sunt populate de acelaşi sentiment al dorinţei împlinite. Lumea s-a îngrămădit în jurul tribunei, strigând: Trăiască Regele!. Nici cordoanele de soldaţi n-au putut să oprească entuziasmul mulţimii, care voia să fie cât mai aproape de Suveran”⁷ .

Populația Clujului îl primește pe Regele Mihai I cu entuziasm, deși, după 1940, circa 35.000 de români părăsiseră orașul. “Cei care au asistat la această manifestaţie, fără să cunoască Ardealul, şi-au putut face aici o imagine complectă a provinciei. Moţii s-au prezentat cu chipurile eroilor naţionali Horia, Cloşca şi Crişan, Avram Iancu, martirii luptelor de dezrobire naţională şi socială, s-au prezentat cu căruţele şi caii lor împovărate de cercuri şi ciubară, aşa după cum se aştern ei la drum de ţară şi în celelalte zile ale anului. Şoimii Carpaţilor s-au prezentat în frumoasele lor costume româneşti […] Au venit ţăranii noştri încinşi cu tricolorul păstrat cu sfinţenie patru ani, călări, cu inscripţii, cu muzicanţii lor, la praznicul recunoaşterii Transilvaniei româneşti. Ochii tuturor se îndreptau spre tribună, cu grijă, cu sfinţenie, ca spre o lumină de mult aşteptată. Voiau să vadă cu toţii pe „Împăratul”, să povestească tuturora din sat că l-au văzut, că e tânăr şi frumos ca voinicii din poveste. Dragostea cu care populaţia Ardealului de Nord l-a primit pe M.S. Regele a fost impresionantă” ⁸ .

În încheiere, mai trebuie să menționăm că, în prima sa componență, aceea din 6 martie 1944, Guvernul dr. Petru Groza a inclus, alături de activiști comuniști dubioși sau mediocri, și unele personalități românești de primă mărime din acea vreme. Vicepreședintele Consiliului de Miniștri și ministru de externe a fost Gheorghe Tătărescu (fost prim-ministru liberal al României între anii 1934-1937 și fost șef al delegației române la Conferința de Pace de la Paris, 1946-1947); Ministrul justiției a fost Lucrețiu Pătrășcanu; Ministrul sănătății a fost celebrul neurochirurg Dumitru Bagdasar, membru al Academiei Române; în prezent, un spital de specialitate din București poartă numele lui; Ministrul culturii și artelor a fost filosoful Mihai Ralea, profesor universitar, autorul unei prestigioase opere științifice, membru al Academiei Române.
—————————

¹ Dan Cătănuș, Vasile Buga, Gh. Gheorghiu-Dej la Stalin, INST,
București, 2012, p. 17
² Dan Cătănuș, Vasile Buga, ibidem, p. 36-38.
³ Marcela Sălăgean, Transilvania în jocul de putere al Marilor Puteri (1940-1947), Editura Mega, Cluj, 2013.
⁴ Ibidem. ⁵ I. Țene, în:http://www.napocanews.ro/2017/12/o-vizita-istoricaa-regelui-mihai-i-la-cluj-in-martie-1945.html
⁶ Ibidem.
⁷ Din reportajul publicat în ziarul „Universul”, Anul 62, nr.60, București, 15 martie 1945.
⁸ Idem, „Universul”, Anul 62, nr.61, Bucureşti, 16 martie 1945.