Rusia va studia toate acuzațiile formulate la adresa ei, de către Germania, a declarat ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, comentând comunicatul MAE german privind expulzarea diplomaților ruși.
Potrivit relatărilor, MAE german a declarat persona non grata doi angajați ai ambasadei Rusiei la Berlin. Acest lucru s-a produs după ce Procuratura generală a Germaniei a anunțat că dispune de suficiente dovezi concrete privind implicarea Rusiei în asasinarea unui cetățean al Georgiei.
MAE rus a afirmat că declarațiile Germaniei sunt lipsite de fundament și neprietenoase, apreciind drept inadmisibilă o abordare politizată a problemelor legate de ancheta penală și a promis să ia măsuri, ca răspuns.
La rândul său, Kremlinul a respins supozițiile privind implicarea Rusiei în asasinat. Secretarul de presă al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, a spus că nu există și nu pot exista suspiciuni serioase în această chestiune, subliniind că este vorba despre presupuneri absolut nefondate.
După unele estimări, ațâțarea scandalului cu ”urma rusească” în asasinat este în favoarea coaliției de la putere, care trece printr-o perioadă dificilă și este interesată de sustragerea atenției publicului de la problemele acesteia.
Cetățeanul georgian Zelimhan Hangoșvili, în vârstă de 40 de ani, a fost asasinat la 29 august 2019, în cartierul berlinez Moabit. El era cunoscut ca participant activ la fosta rețea a teroriștilor ceceni, având în ”palmaresul” său criminal zeci de oameni uciși. Câteva zile mai târziu, un rus, în vârstă de 49 de ani, era reținut de poliția germană, sub suspiciunea de săvârșire a asasinatului lui Hangoșvili.
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…
Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…
Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…
La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…
This website uses cookies.