Erdogan a comunicat data lansării gazoductului „Turkish Stream”

Gazoductul “Turkish Stream” va fi înaugurat la 8 ianuarie, a declarat președintele turc, Recep Tayyip Erdogan.
«Vom lansa o altă conductă de gaz, ”Turkish Stream”, la Istanbul, la 8 ianuarie», a spus el, în cadrul ceremoniei de deschidere a gazoductului TANAP, care a avut loc în provincia Edirne, în nord-vestul țării, transmite RIA Novosti.

După cum a declarat, în aceste zile, secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, Vladimir Putin va deschide conducta de gaz, împreună cu Erdogan. Ambii președinți au confirmat această intenție, într-o conversație telefonică recentă, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Săptămâna trecută, s-a făcut cunoscut că pregătirile pentru punerea în funcțiune a conductei de gaz se apropie de sfârșit. Gazprom a umplut, deja, ambele linii cu gaz, pe toată lungimea, de la instalațiile de coastă de lângă Anapa (Rusia – n.r.), până la un punct de colectare din zona Kiyikey de pe coasta turcească.

Două conducte ale gazoductului ”Turkish Stream”, cu o capacitate de câte 15,75 miliarde de metri cubi fiecare, sunt amplasate, deja, de-a lungul fundului Mării Negre.

Prima linie este destinată furnizării de gaze rusești consumatorilor turci, iar a doua, pentru furnizarea de gaze către țările din sudul și sud-estul Europei.

Gazele din ”Turkish Stream” vor merge în Europa prin conducta care se construiește, acum, în Serbia, de la granița cu Bulgaria până în Ungaria. Această linie are o lungime de 402 kilometri și o capacitate de 12,87 miliarde de metri cubi la intrare și aproximativ zece miliarde, la ieșire. Unul dintre cele mai dificile tronsoane trece pe sub Dunăre, în zona orașului Smederevo, la 50 de kilometri sud-est de Belgrad.

owner

View Comments

  • Bună dimineața .
    Cu respect mă adresez dvs. pentru a înțelege situația celei de-a doua conducte , știind că Premierul Bulgariei Boiko Borisov a acceptat oferta SUA de a construi un punct de livrarea a gazelor lichefiate la Varna .
    Conducta a doua va mai trece și prin Bulgaria ?
    Colateral cu aceasta , Bulgaria a acceptat și amenajarea corespunzătoare a unui port pentru vasele de război americane .
    Îmi este neclară poziția lui Borisov , pentru că l-am vazut atât pe el cât și pe președintele Rudnev rugându-l pe Putin pentru a îndrepta conducta de la greci la bulgari .
    Vă mulțumesc .

Recent Posts

Fostul ofițer american Bennett, care i-a cerut cetățenia lui Putin, a murit subit

Simonian: Ofițerul Bennett ar fi putut fi ucis pentru vorbele despre situația din Ucraina Fostul…

o oră ago

Europa: risc de o nouă criză a gazelor

Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…

7 ore ago

Politolog: Biden agravează situația și merge la escaladarea conflictului

Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…

7 ore ago

FOM: 82% dintre ruși dau o înaltă apreciere muncii depuse de Putin

81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…

9 ore ago

Vučić: Numai cei anormali pot crede că avertismentele lui Putin sunt o cacealma

Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…

9 ore ago

Putin a convocat o consfătuire dedicată sistemului de rachete ”Oreșnik”

Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…

10 ore ago

This website uses cookies.