Agenția TASS: Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE al României pentru un comentariu pe Facebook
27/11File de istorie: 1944. Eliberarea Transilvaniei de Nord (XIV). La 75 de ani de la eliberarea țărilor din Europa Centrală și de Est de sub nazism
28/11Sistemul hipersonic ”Avangard”, prezentat americanilor
În cadrul îndeplinirii Tratatului START-3, inspectorilor americani le-a fost prezentat sistemul ”Avangard”, a anunțat Ministerul Apărării al Rusiei, citat de RIA Novosti. Agenția precizează că se intenționează ca respectivele sisteme să intre în dotarea armatei ruse, în luna decembrie.
Rusia a fost primul stat din lumea care a anunțat, oficial, că deține armă hipersonică. Astfel, ”Avangard” poate efectua zboruri intercontinentale, cu o viteză care depășește de 20 de ori unitatea Mach (adică de 20 de ori viteza sunetului. Mach 1 echivalează cu 1.224 km/h, n.r.). Mai mult, rachetele pot face manevre atât pe înălțime, cât și în lateral. Aceste caracteristici fac din ”Avangard” o armă invincibilă pentru orice sistem de apărare antiaeriană și anti-rachetă, subliniază RIA.
Tratatul START-3 este singurul acord, dintre Rusia și Statele Unite, care limitează puterea militară a celor două țări. Documentul își pierde valabilitatea în 2021 – când expiră, iar, deocamdată, Washingtonul nu și-a exprimat dorința de a-l prelungi.
Intrarea ”Avangard”-ului în serviciul militar reduce la zero planurile americane de neutralizare a potențialului nuclear al Rusiei, consideră directorul Centrului de analiză a comerțului internațional cu armament, Igor Korotcenko.
Într-un comentariu pentru RIA Novosti, expertul a amintit că ”Avangard” reprezintă un bloc hipersonic nuclear de luptă, care zboară pe o traiectorie imprevizibilă pentru inamic. ”Cu alte cuvinte, interceptarea lui, nici chiar teoretic, darămite practic, este imposibilă”, a explicat interlocutorul agenției ruse de presă.
În opinia lui Korotcenko, intrarea sistemelor de rachetă în dotarea militară reprezintă confirmarea programelor strategice de creare a unor noi arme – programe anunțate anterior, la care a făcut referire președintele Vladimir Putin. Expertul a subliniat că acest lucru confirmă faptul că realizarea lor se derulează în conformitate cu termenele planificate.
Specialistul consideră intrarea rachetelor ”Avangard” în serviciul militar drept o contribuție a Moscovei la prevenirea unui război nuclear.
«Pentru Rusia, ”Avangard” este o armă numai și numai pentru descurajare; nu amenințăm pe nimeni, nu intenționăm să atacăm pe nimeni», a subliniat expertul.