Categories: Rusia si lumea

Moscova a cerut Japoniei să recunoască suveranitatea Rusiei asupra Kurilelor de Sud

Japonia trebuie să recunoască suveranitatea Rusiei asupra insulelor Kurile de Sud, a declarat ministrul de externe rus, Serghei Lavrov (în imagine).

Secretarul general al cabinetului japonez, Yoshihide Suga, a declarat că Tokyo va continua negocierile cu Moscova, pornind de la poziția de bază – soluționarea disputei teritoriale și încheierea ulterioară a tratatului de pace, relatează TASS.

Răspunzând la aceasta, Lavrov a spus că, “cu tot respectul” pentru reprezentantul Japoniei, partea rusă este ghidată de înțelegerile la care au ajuns președintele rus Vladimir Putin și premierul japonez Shinzo Abe. Aceștia au fost de acord să “progreseze în discutarea problemelor, pe baza Declarației din 1956”. Iar, în aceasta, ”se spune clar” că, mai întâi, trebuie să fie recunoscute rezultatele celui de-al Doilea Război Mondial și “suveranitatea Rusiei asupra tuturor teritoriilor noastre, inclusiv asupra acestor teritorii”. “Și, după aceea, poate, se va discuta și restul”, a spus Lavrov.

Lavrov a menționat, de asemenea, că “alianța militară” a Japoniei și Statelor Unite “este o problemă” în a încheia un tratat de pace. Chiar înainte de adoptarea Declarației din 1956, URSS a subliniat că declarația ar trebui să fie pusă în aplicare “integral” și “în contextul încetării prezenței militare a SUA pe teritoriul Japoniei”.

Moscova a predat, către Tokyo, o “listă de îngrijorări specifice, din sfera securității” legate de “alianța politico-militară” dintre Japonia și Statele Unite. Potrivit lui Lavrov, “colegii japonezi au promis că vor reacționa la aceste îngrijorări”.

Lavrov a spus că, “în relațiile cu Japonia, Statele Unite nu ezită să confirme, în public, că Rusia și China sunt principala amenințare pentru SUA”. Și că Statele Unite intenționează să-și construiască toate alianțele, “pornind de la aceste amenințări”. Acest lucru “este în contradicție cu asigurările pe care japonezii ni le oferă, spunând că alianța politico-militară americano-japoneză nu este îndreptată” împotriva Rusiei.

owner

Recent Posts

Campionii mondiali Șișkova și Naumov s-ar fi aflat la bordul avionului prăbușit la Washington

Se pare că în avion s-ar fi aflat și medaliata cu bronz la proba de…

6 ore ago

Ruperea coloanei vertebrale a Europei: ce fel de politică ar trebui să adopte Rusia față de Occident

Serghei KARAGANOV,doctor în istorie, profesor emerit, director științific al Facultății de Economie Mondială și Politică…

11 ore ago

Georgia și-a încetat activitatea în APCE. Care este motivul

Delegația parlamentară georgiană și-a suspendat activitatea în cadrul APCE după adoptarea unei rezoluții ce îndeamnă…

13 ore ago

Zelenski a propus să fie trimiși pe front profesorii universitari

Profesorii din liceele și universitățile militare trebuie să meargă pe linia contactului de luptă, este…

16 ore ago

Scholz: SUA au eliberat Germania de nazism

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a mulțumit Statelor Unite pentru că au eliberat Germania de nazism…

16 ore ago

Zaharova: Închiderea expoziției Rusiei de la Auschwitz, parte a rescrierii istoriei

Închiderea expoziției Rusiei de la muzeul fostului lagăr de concentrare de la Auschwitz-Birkenau este continuarea…

2 zile ago

This website uses cookies.