Structurile de învățământ superior din Rusia și-ar putea îmbogăți programa prin introducerea cursurilor speciale de inteligență artificială. Este o inițiativă avansată de echipa Avocatului Poporului din Rusia, Tatiana Moskalkova.
Inclus în disciplinele referitoare la drepturile omului, cursul ar urma să-i învețe pe studenți cum să prevină și să combată amenințările generate de inteligența artificială.
Se dorește ca noua materie să devină parte a programei școlare nu doar pentru studenții facultății de drept, unde apărarea drepturilor omului reprezintă una dintre disciplinele de bază; cursul special trebuie să se desfășoare și în cadrul institutelor cu profil tehnic.
La elaborarea cursului lucrează, deja, un grup special de experți și de oameni de știință. Biroul de presă al aparatului lui Moskalkova a precizat că ”se va proceda la o permanentă updatare a cursului, acesta fiind constant completat cu informații legate de dezvoltarea tehnologică”.
”Rossiiskaia Gazeta” amintește că, la 10 octombrie, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat decretul privind dezvoltarea inteligenței artificiale în Rusia, prin care a fost aprobată strategia națională de dezvoltare a IA, până în 2030.
Liderul rus Vladimir Putin a luat parte la ceremonia de deschidere a trei noi aeroporturi…
Președintele rus Vladimir Putin a lansat traficul pe o autostradă între Ținutul Krasnodar și Crimeea…
Este imposibil de indicat o dată și o perioadă anume când Rusia ar fi trebuit…
Viceministrul rus de Externe: NATO se pregătește pentru un conflict armat cu Rusia Viceministrul rus…
În timpul masivului atac cu rachete lansat de armata rusă asupra Kievului a fost lovită…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a emis un decret în acest sens. Potrivit presei, în total…
This website uses cookies.