Lecții de geografie – în special, pentru Varșovia

Prim-ministrul român și-a dat viața pentru rezerva de aur poloneză

Săptămânalul rus, ”Voenno-promîșlennîi kurier” (№37, 2019), a publicat un material interesant semnat de către Artiom LEONOV, pe care îl propunem atenției cititorilor noștri

În ajunul zilei de 1 septembrie 1939, autoritățile române au recomandat Varșoviei să nu neglijeze posibilitatea unei alianțe militare cu URSS – cel puțin, în ceea ce privește confruntarea cu Germania. Polonia a ignorat sfaturile acestui aliat est-european.

Grigore Gafencu, ministrul afacerilor externe al României – din februarie 1939 până în iunie 1940 (pe urmă, ambasador în URSS, până la 24 iunie 1941), într-o discuție cu colegul său polonez, Jozef Beck, în iulie 1939 – la București, i-a sfătuit pe polonezi “să nu respingă din fașă opțiunea permisiunii ca trupele sovietice să treacă granițele Poloniei cu Germania, Boemia și Slovacia pro-germană. Factorii geografici sunt de așa natură, încât e puțin probabil că țara dumneavoastră să fie capabilă să respingă invazia germană de una singură. Iar, geografia militară a Poloniei se prezintă astfel încât, chiar și după intrarea trupelor române în țară, nu se va schimbă situația militară … Dar, ar putea provoca agresiunea sovietică în Basarabia.”

Polonia nu a ținut cont de aceste argumente. În ceea ce privește relațiile de alianță cu Bucureștiul – încă de la 27 martie 1926, la Varșovia, a fost semnată o convenție militară bilaterală (fără o perioadă de valabilitate specificată). Era un document tocmai antisovietic și nu anti-german. Principalele dispoziții sunt următoarele: România se angaja să ofere 19 divizii care să ajute aliatul, în cazul războiului polono-sovietic – dacă Germania va participa la el, de partea sovietică și 9 divizii – dacă germanii rămân neutri. Polonia se angaja să trimită cel puțin 10 divizii, în cazul unui război al României cu URSS, Bulgaria sau Ungaria.

Rețineți că scenariul războiului polono-german nu a fost menționat în convenție …

Din primăvara anului 1939, au început să crească exporturile de petrol românești în Germania. Spre sfârșitul lunii august, livrările acopereau până la 40 la sută din consumul german de aur negru, față de 25 la sută la mijlocul anilor ’30. Interesant este faptul că prețurile pentru Germania nu se majorau, iar exporturile au continuat să crească.

Într-un cuvânt, Bucureștiul demonstra Berlinului loialitate, chiar înainte de invazia germană în Polonia. Și, multe mijloace de informare românești, din acea vreme, menționau că Reich-ul promitea că vor reține Budapesta, Moscova și Sofia de la acțiuni cu scopul de a smulge teritoriile frontaliere “disputate” în țară. Cu condiția ca Polonia să nu primească asistență aliată (adică din partea României) în cazul unui conflict armat cu Germania. Oficial, Bucureștiul nu respingea aceste relatări.

Înțelegând faptul că Polonia este condamnată, dar și duplicitatea aliaților ei occidentali, la 29 august 1939, guvernul român a asigurat Berlinul, într-o notă neafișată, că se străduiește să meargă mână în mână cu Germania, pe problemele Europei de Est și cea rusească și că va rămâne neutru în orice conflict între Germania și Polonia, chiar dacă Marea Britanie și Franța interveneau în ajutorul ei. Dar, la 26 august, România și-a dat, totuși, acceptul Londrei și Parisului, cu privire la tranzitul materialelor militare în interesul Varșoviei, deși aceste livrări au fost extrem de tardive și nu reprezentau decât 40 la sută din volumele convenite anterior. La mijlocul lunii septembrie, acestea s-au oprit complet.

Iar, în perioada 16-21 septembrie 1939, în ciuda protestelor germane, cel puțin 85.000 de polonezi, inclusiv oficialii guvernamentali și militari, au trecut granița cu România. Un ajutor indirect, pentru emigranții forțați, s-a manifestat și prin faptul că le-au fost schimbați zlotii, pentru lei, la un curs bun.

Prin România, a fost evacuată și rezerva de aur polonez, de 80 de tone. Deja, la 19 septembrie, 77 de tone au fost livrate în portul Constanța și, de acolo, transportate în Angers (sudul Franței), iar mai târziu, în mai 1940, la Londra.

Iar, la 21 septembrie 1939, premierul român de atunci, Armand Călinescu, a fost lichidat de către serviciile de informații germane…