Rusia nu se retrage din Acordul ”Cer deschis”
12/11Expert israelian: Ce va transforma Rusia într-un lider mondial
12/11Noii bătrâni
Nu mai este la modă să pierzi zile întregi stând pe banca din fața intrării în bloc, să tricotezi șosete sau să urmărești seriale lacrimogene. Este concluzia la care au ajuns participanții la festivalul ”Young Old: noii bătrâni”, desfășurat recent la Moscova. Ei sparg stereotipuri, trăiesc viața din plin și ignoră glumele proaste ale celorlalți. Corespondentul publicației ”Rossiiskaia Gazeta” a stat de vorbă cu mai mulți pensionari întineriți și s-a convins: viața poate fi radical schimbată, la orice vârstă.
Dansează cât ești tânăr
La cei 57 de ani ai săi, Zarina Safoeva, care s-a mutat la Moscova din Uzbekistan, spală podele într-unul dintre imobilele de birouri din centrul capitalei ruse. Nimic surprizător. Mulți pensionari trăiesc așa. Dar, Zarina este un caz special. Seara, ea schimbă mopul și cârpa cu o consolă DJ. Preferă house, deep house, techno. Muzica acestor stiluri este deseori mixată cu motive orientale, de la ea de-acasă. Are și drum and bass. Asta, în condițiile în care, cu numai câțiva ani în urmă, aceste cuvinte erau pentru Zarina total necunoscute, habar nu avea ce însemnau. Acum, ea ”jonglează” abil cu ele, ca un adevărat profesionist. Dragostea pentru muzica electronică a apărut brusc. Făcând curat prin birouri, ea vedea cum, tineri cu căști pe urechi, parcă făceau vrăji deasupra plăcilor de vinil. Misterioasa cameră era, de fapt, o școală de DJ. Femeia de serviciu a urmărit, a ascultat, apoi s-a apropiat de ei și a spus: vreau și eu să fiu ca voi. A strâns bani și s-a apucat de învățat. Zarina își amintește cum prima lecție a fost bizară: niște biți și mixuri, dar, cel mai important – ce faci cu ei. ”La al treilea curs, lucrurile s-au mai clarificat; am început să înțeleg terminologia, m-am integrat”, a povestit Zarina. “Mult timp, rudele s-au tot mirat, nimeni nu credea că pot să fac trucuri, ca un adevărat DJ”.
Zarina a absolvit cursurile cu succes, a primit diplomă și, de patru ani, învârte plăcile de vinil, în serile libere. Pe viitor, și-a propus să deschidă în țara ei o școală de DJ. Cât o mai țin forțele, participă la petreceri și festivaluri. ”Dacă oamenii dansează pe piesele mele, sunt fericită”, spune ea. Recent, a dat și primul autograf.
Start! Atenție! Vârsta?
Elena Roseaeva are 65 de ani și își spune anti-bunică. Se ocupă de afaceri și face sport, are un blog, străbate orașele țării ținând seminarii. Locurile sunt diferite, dar subiectul este, în general, același – cum să trăiești din plin la pensie, fără să îți refuzi nimic. Numai în luna octombrie, Elena a zburat de opt ori cu avionul și a călătorit de patru ori cu trenul. De-a lungul vieții, a schimbat numeroase locuri de muncă. Visa să ajungă jurnalist, a urmat cursuri tehnice, dar s-a angajat – mai întâi, la școală, apoi în învățământul superior. Cel mai greu a fost în anii 1990: venind, într-o zi, de la piață, cu trei mere în plasă, și-a spus: ”Copiii mei nu vor trăi așa!”. De aceea, a decis să lucreze oriunde, numai să vină bani.
Prima afacere a deschis-o când avea 50 de ani – croitorie la domiciliu. A pus mult suflet și a depus mult efort, punându-și sănătatea la încercare. Totul s-a întors, însă, cu susul în jos, când se plimba cu nepoțelul. Micuțul se plimba cu bicicleta, dar bunica nu putea ține pasul cu el. Și așa, la 62 de ani, Elena a descoperit pista de alergare. La început, nu putea alerga nici 70 de metri; acum, ajunge la 10 kilometri. Vara merge cu bicicleta și înoată. La 63 de ani, a traversat Bosforul. Adică 6,5 kilometri. I-a luat 1,5 ore. Acum, își consideră succesul o aventură. Și-a fixat, deja, alt obiectiv – vrea să devină triatlonist. Elena este convinsă: orice este posibil, la orice vârstă. Esențială este dorința.
”Regret că am pierdut 15 ani, pe care îi puteam folosi pentru mine însămi. Acum, recuperez. Pentru că mi-am propus să ajung la cei de 30 de ani – nu vă abandonați corpul, nu-l dați uitării”, îndeamnă Elena Roseaeva, care, recent, a ținut un seminar pentru persoane de 35 de ani. Elena este, deja, la a treia carte. Subiectul preferat, cum spune ea, este știința despre nepoți. Cu alte cuvinte, cum să fii interesant pentru nepoți. În același timp, parcurge kilometri cu bicicleta, călătorește și se odihnește. Care este secretul? Răspunde: nu trebuie să stai și să aștepți până la 50 de ani, când un nene rău va spune că e coadă pentru un loc de muncă până la Kremlin și că ești prea în vârstă.
S-a născut cu șpagatul
Vârsta nu înseamnă nimic și pentru fostul medic stomatolog Olga Nikitina. A împlinit 66 de ani, dar se simte de 20, ba chiar mai puțin. Este ferm convinsă: să trăiești doar din pensie este cumplit de plictisitor; de aceea, ia tot de la viață. Merge la sală, schiază și merge cu bicicleta. Și poate face șpagatul imediat. Pe internet, Olga se prezintă sub numele Kirpriyanovna. De aproape un an și jumătate, are blog pe Instagram.
Are o adevărată armată de simpatizanți – 250.000 de înregistrați. Scrie, postează fotografii și face înregistrări video pe care singură le aranjează. Și-a făcut cont pe rețelele sociale, la insistențele fiului. Totul a început ca un hobby, dar, acum vin și bani. Unii aprobă preocupările pensionarei, alții o critică. Răuvoitorii o sfătuiesc să se apuce de tricotat. ”Înainte mi-am refuzat multe, fiindu-mi teamă de ceea ce vor spune unii și alții. Acum, am o misiune: vreau să le explic tuturor că viața nu se termină odată cu vârsta înaintată”.