Câți ruși au un stil de viață sănătos?
08/11A început vânzarea biletelor de tren în Crimeea
09/11Trump ar vrea să vină la parada Victoriei de la Moscova
Președintele american, Donald Trump, a declarat că vrea să vină la parada Victoriei de la Moscova, relatează TASS.
Liderul american a confirmat că a primit o invitație, din partea Rusiei, la sărbătorirea celei de-a 75-a aniversări a Victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial, dar a presupus că nu va putea participa la parada de la Moscova, din cauza campaniei electorale din Statele Unite. „Acesta va fi apogeul sezonului politic, așa că voi vedea dacă pot să fac asta, dar aș dori să vin. Președintele Putin m-a invitat. Este ceva foarte important: aniversarea sfârșitului războiului. Este un lucru foarte important și, ca atare țin foarte mult la această invitație”, a mai spus Trump”, a spus el.
Anterior, în timpul conferinței de presă de la summitul G20 din Osaka, Japonia, Donald Trump a anunțat că va analiza în mod serios invitația președintelui rus, Vladimir Putin, pentru ziua de 9 mai 2020.
În august, s-a făcut cunoscut că 17 lideri, inclusiv președinții din India, Franța, Cuba, Venezuela, Belarus, Moldova, Serbia și Republica Cehă și-au confirmat, deja, intenția de a veni la Moscova pentru parada Victoriei. La Kremlin, s-a anunțat, de asemenea și despre planurile de a-l invita pe președintele ucrainean, Vladimir Zelenski, la eveniment.