Categories: Rusia si lumea

Macron a descris trei scenarii pentru Rusia

Președintele Franței, Emmanuel Macron, consideră că, pe viitor, Rusia și Uniunea Europeană ar putea construi un nou model de relații – unul echilibrat. În caz contrar, UE nu va putea asigura pacea în Europa, iar Moscova ar putea deveni vasalul Chinei, crede liderul de la Paris, relatează RBK.

Scenariul 1. Rusia poate redeveni o superputere, bazându-se exclusiv pe propriile forțe. Deși, este foarte greu. În primul rând, pentru că Moscovei îi lipsește puterea economică și o populație numeroasă. Or, este greu de crezut că Rusia va reuși să-și îmbunătățească situația demografică și economică apelând la migrație. ”Faptul că populația Rusiei include musulmani și că este înconjurată de musulmani, creează probleme Rusiei. Având în vedere suprafața uriașă a țării, Rusia ar fi putut obține un avantaj uriaș de pe urma politicii migrației. Dar, nu corespunde unui proiect ortodox conservator și, de aceea, nu funcționează”, a afirmat președintele Franței.

Scenariul 2. Dezvoltarea statului după model eurasiatic. Dar, lider pe această linie este China, iar președintelui Rusiei, Vladimir Putin, nu i-ar conveni o asemenea postură. ”Eu nu-mi pot imagina nici o secundă că strategia lui este să fie vasalul Chinei”, a explicat Macron.

Scenariul 3. O colaborare echilibrată cu Europa. În opinia lui Macron, Putin consideră nedreaptă extinderea NATO către granițele ruse și vede în UE un vasal al SUA. Dar, pe viitor, Rusia și-ar putea revizui poziția, susține liderul francez. ”Conservatorismul l-a determinat pe Putin să dezvolte proiectul anti-european, dar eu nu înțeleg cum acest proiect s-ar putea transforma în altceva decât într-un proiect al parteneriatului cu Europa”, consideră Macron.

Președintele Franței și-a exprimat, de asemenea, intenția de a revizui relația cu Rusia. E adevărat, a precizat el, așa ceva nu poate fi îndeplinit în viitorul apropiat, iar procesul de restabilire a dialogului cu Moscova ar putea dura circa zece ani. ”Dacă vrem să avem pace în Europa, să refacem autonomia strategică europeană, trebuie să ne revizuim poziția în privința Rusiei”, a spus președintele francez.

Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a considerat drept foarte atentă abordarea președintelui francez Emmanuel Macron în studierea opțiunilor de dezvoltare ale Rusiei.

“Trebuie să recunoaștem că opțiunile propuse de Macron diferă în mod favorabil de diverse scenarii apocaliptice superficiale și rusofobe care pot fi adesea citite și auzite în diferite cercuri de experți”, a comentat Dmitri Peskov .

El a adăugat că o astfel de abordare îi place lui Vladimir Putin, care “apreciază mult contactul său cu președintele francez”.

Peskov a mai subliniat că țara se va dezvolta după scenariul ales de șeful statului. În același timp, el a menționat că acest scenariu include toate elementele subliniate de către colegul francez. “Acesta include și deschiderea Rusiei către cooperarea cu țările Europei, cu țările din Africa și cu țările din Orientul Îndepărtat, cu Asia de Sud-Est. Aceasta este orientarea Rusiei – către o relație bună, benefică reciproc”, a concluzionat el.

owner

Recent Posts

Fostul ofițer american Bennett, care i-a cerut cetățenia lui Putin, a murit subit

Simonian: Ofițerul Bennett ar fi putut fi ucis pentru vorbele despre situația din Ucraina Fostul…

4 ore ago

Europa: risc de o nouă criză a gazelor

Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…

9 ore ago

Politolog: Biden agravează situația și merge la escaladarea conflictului

Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…

10 ore ago

FOM: 82% dintre ruși dau o înaltă apreciere muncii depuse de Putin

81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…

11 ore ago

Vučić: Numai cei anormali pot crede că avertismentele lui Putin sunt o cacealma

Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…

12 ore ago

Putin a convocat o consfătuire dedicată sistemului de rachete ”Oreșnik”

Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…

12 ore ago

This website uses cookies.