Corneliu Vlad: “Linia roșie” din estul Europei rămâne intangibilă

Corneliu VLAD

Raporturile dintre Ucraina și NATO se pietrifică într-o stare cel puțin stânjenitoare și niciuna dintre părți nu poate găsi formula salvatoare pentru a depăși impasul. O dovedește și recenta sesiune a Comisiei NATO-Ucraina, întrunită pentru două zile la Kiev, unde – se spune oficial – s-a discutat despre situația de securitate din estul Ucrainei, procesul de reformă din țară și progresele în Parteneriatul lor. Nimic despre perspectivele concrete ale aderării la NATO, doar “marea importanță acordată Parteneriatului” de către secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg. Nimic nici despre vreo intenție a Kievului de a demara planul de acțiune pentru aderare (MAP), eventual la summitul anual al NATO din decembrie, de la Londra. Și toate acestea după mai mult de un deceniu de la cererea Ucrainei (și a Georgiei), la summitul NATO de la București din 2008, când Franța și Marea Britanie s-au opus. Între timp, în 2010, la realegerea sa ca președinte, Ianukovici a abandonat proiectul, în 2014 fostul secretar general al NATO, Rasmussen a numit aderarea “o opțiune”, tot în 2014 fostul președinte Porosenko a promis un referendum privind aderarea, iar după mai 2019, când a devenit președinte, Zelenski s-a limitat la exprimarea unor “intenții vagi” (cum le califică “Euroactiv”).

Context în care actualul secretar general al NATO, Stoltenberg declara că Rusia “nu are niciun drept de vot” în problema aderării și că doar Ucraina și cei 29 de membri ai Alianței vor decide. Afirmație consternantă, căci 1. Ucraina are probleme teritoriale cu vecinii (în modul cel mai acut cu Rusia), ceea ce îi blochează aderarea și 2. Ungaria, stat membru al NATO, se opune prin veto aderării, condiționând prin reglementarea statutului minorităților naționale din Ucraina (drepturile folosirii limbii materne, dreptul la dublă cetățenie).
În zilele recentei întrunirii a Comisiei, ministrul Apărării de la Kiev evoca evaziv proiectul unui “nou format de colaborare”cu NATO, un diplomat american de la Kiev afirma liniștitor că Ucraina “ar putea pretinde statul de membru al NATO”, iar documentul final al Comisiei NATO-Ucraina vorbește de “întărirea și adaptarea parteneriatului nostru specific”. Concluzia e limpede: nicio șansă pentru aderarea Ucrainei la Alianța nord-atlantică  în viitorul previzibil.

Ceea ce nu înseamnă neapărat situație fără ieșire și viitor sumbru pentru criza ucraineană. De câtva timp au apărut unele semne încurajatoare în privința detensionarii pe terenurile de confruntare: s-au reafirmat viabilitatea Acordului de la Minsk și a formatului Normandia, cu perspectiva unui summit în acest cadru după îndeplinirea unor condiții solicitate de Moscova, s-a procedat la un prim schimb de prizonieri și la dezangajarea forțelor pe un mic sector al liniei frontului.

NATO va continua să acorde sprijin Ucrainei, inclusiv prin 40 de milioane euro “în domeniile comandament și control, ciberaparare și readaptare medicală” (așadar, nu livrare de armament și tehnică militară), dar a solicitat Kievului aplicarea recomandărilor Comisiei de la Veneția în problema drepturilor minorităților.

“Poarta NATO rămâne deschisă”, a declarat încurajator – pentru a câta oară? – liderul nr. 1 al NATO, dar, a adăugat el, “rămâne încă un drum lung de străbătut”. Iar un vicepremier ucrainean a estimat că țara sa va îndeplini în cinci ani criteriile de aderare. Oricum, generalul american Tom Walten, noul comandant suprem al forțelor aliate în Europa nu a mai enumerat între prioritățile mandatului său abia început solicitarea tradițională, făcută de Washington europenilor, de a contribui la efortul militar pentru Ucraina.