Săptămâna Filmului Rusesc în România
29/10A murit traducătoarea Maria Dinescu
30/10Corneliu Vlad: Rusia se relansează în forță în Africa
Corneliu VLAD
Ofensiva politico-diplomatică multi-vectoriala a Rusiei, în plină desfășurare, are în acest moment ca spațiu predilect, fosta lume a treia din timpul războiului rece. În condițiile relațiilor înghețate cu Occidentul și stabilirii unui parteneriat solid cu China, Moscova acordă o atenție particulară dezvoltării raporturilor de cooperare pe o gama întinsă de domenii cu statele numite cândva “în curs de dezvoltare”.
După rolul de neînlocuit asumat în Orientul Mijlociu îndeosebi prin dialogul cu state importante ca Siria, Arabia Saudită, Turcia sau Iran, Moscova s-a concentrat pe Africa și a lansat un prim summit Africa-Rusia, la care au participat toate cele 54 de state ale continentului, între care 42 la nivel de șef de stat sau de guvern. La capătul celor două zile de reuniuni la Soci, unde s-a reunit și un Forum economic în aceeași compoziție, președintele Putin a apreciat, în bilanțul său, că s-au pus bazele pentru intensificarea schimburilor comerciale ale Rusiei cu Africa, iar obiectivul următor este dublarea lor în viitorii cinci ani. Rusia are de recuperat masiv la acest capitol, căci schimburile sale comerciale (care se desfășoară doar cu puține state africane) însumează 20 miliarde dolari, în timp ce pentru UE și China cifrele echivalente sunt de ordinul sutelor de miliarde.
Prin obiectivele sale ambițioase în spațiul african, Rusia, sublinia liderul de la Kremlin, “nu urmărește reîmpărțirea bogatiilor continentului, ci o concurență pentru cooperare cu Africa”. Un continent care “nu are nevoie de război între marile puteri pe teritoriul său ci, dimpotrivă, este interesat de o luptă comună împotriva terorismului, criminalității, traficului de droguri, migrațiilor necontrolate și sărăciei”.
Moscova vede în statele africane parteneri de cooperare în numeroase domenii, începând cu cel economic și militar și până la asistență în lupta contra Ebola, formarea de cadre africane în universități din Rusia, iar în plan internațional prin sprijinirea inițiativei de acordare a unui loc de membru permanent în Consiliul de Securitate al ONU statelor africane.
Presei vest-europene care a accentuat pe exporturile de armament ale Rusiei în Africa, ambasadorul rus Evgheni Korendiasov le-a replicat că domeniile prioritare ale cooperării sunt nuclearul, hidrocarburile și industria minieră, iar exportul de arme reprezintă doar circa jumătate din exportul alimentar al Rusiei. Publicația “Jeune Afrique” aprecia că Rusia este un partener avantajos și prin faptul că aplică formulă ștergerii datoriilor, în schimbul semnării unor acorduri militare bilaterale sau a dreptului de exploatare a resurselor naturale. “Cu mijloace reduse, Kremlinul se străduiește să-și reafirme splendoarea de altădată. Asta înseamnă să faci politică”, conchidea comentariul publicației africane.
Într-o evaluare a perspectivelor dezvoltării relațiilor ruso-africane apărută în aceeași publicație, ziarista Jacqueline Dedet scria: “Rusia nu a colonizat niciodată Africa, deci nu a putut să dezamăgească. Iar astăzi se abține de la orice ingerință moralizatoare”. La rândul lor, continua ea, “cele 54 de țări africane, care reprezintă circa o treime din voturile în Adunarea Generală a ONU, constituie pentru Rusia un rezervor de voturi foarte utile”.
Politologul francez Arnaud Dubien nu acceptă formulă de “revenire a Rusie în Africa”, devenită leitmotiv care se rostogolește acum în presă occidentală, pentru că, spune el, Rusia a revenit de cel puțin zece ani pe continent. Iar un alt comentator francez, Julien Marbot scrie că ponderea Rusiei în Africa, incontestabilă, este în primul rând diplomatică și politică, dar și pe dimensiunea economică, unde sunt urmărite în principal trei obiective: 1. Diversificarea statelor cu care face comerț; 2. Crearea de noi piețe; 3. Valorificarea subsolului african.
Așadar, nu este vorba de o revenire, ci de o relansare în forță a relațiilor Rusia-Africa.