Hot News
Corneliu Vlad: În Orientul Mijlociu, Putin are toate cărțile
22/10
Lavrov a anunțat încheierea operațiunii militare a Turciei în Siria
23/10

Putin și Erdogan au discutat mai mult de șase ore

Foto: Serv de presa al Kremlinului

Foto: Serviciul de Presă al Președintelui

La începutul negocierilor, președintele Rusiei a subliniat importanța consultărilor cu colegul său turc, Recep Tayyip Erdogan, pe fondul situației complicate din Siria.

Discuțiile s-au desfășurat la reședința liderului rus Bociarov Rucei, de la Soci și au durat mai bine de șase ore, fiind urmate de o conferință de presă. Iată principalele declarații:

– Putin a anunțat că negocierile cu Erdogan au permis să se ajungă la soluții cruciale. ”Nu pot să nu-mi exprim satisfacția că, după o muncă destul de îndelungată și încordată, s-a reușit identificarea soluțiilor care, după declarațiile noastre, vor fi prezentate de către miniștrii de externe ai ambelor țări. Aceste soluții, după părerea mea, sunt extrem de importante, dacă nu chiar cruciale și vor permite rezolvarea unei situații destul de grave, care s-a creat, în prezent, la granița dintre Siria și Turcia”, a spus Putin.

– Rusia și Turcia consideră că este necesar ca refugiații sirieni să fie ajutați să revină în țara lor, ceea ce va permite reducerea poverii socio-economice care apasă asupra țărilor care i-au găzduit pe refugiați. ”Lansăm un apel comunității internaționale, în special agențiilor de profil ale ONU, să acorde un sprijin mai activ tuturor sirienilor care se întorc, fără discriminări, fără politizări și condiții preliminare”, a adăugat Putin.

– Președintele turc a explicat, în detaliu, care au fost obiectivele operațiunii angajate de Ankara în Siria. Putin i-a mulțumit lui Erdogan pentru că a ”răspuns la propunerea făcută cu prilejul unei recente convoribiri telefonice și, astăzi, a venit la Soci, însoțit de o delegație reprezentativă, pentru a analiza evoluția evenimentelor din Republica Arabă Siriană, inclusiv în nord-estul țării”.

– Putin a afirmat, de asemenea, că Turcia și Rusia sunt unanime în ceea ce privește necesitatea păstrării integrității teritoriale a Siriei. ”După părerea noastră, o stabilitate fermă și pe termen lung poate fi obținută în Siria numai cu condiția respectării suveranității și integrității teritoriale a acestei țări. Este o poziție principială și noi am avut o discuție detaliată pe această temă cu președintele Turciei. Esențial este că partenerii turci împărtășesc această abordare”.

– ”Esențial este ca de acțiunile forțelor armate ale Turciei să nu se folosească membrii organizațiilor teroriste, inclusiv ISIS (Statul Islamic, interzis în Rusia), ai cărui oameni sunt ținuți prizonieri de formațiunile armate kurde și care vor încerca să-și dobândească libertatea”, a arătat Putin.

– Siria trebuie eliberată de prezența militară străină ilegală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2996690