File de istorie: 1944, de la Operațiunea Iași-Chișinău, la frăția de arme sovieto-română (V). La 75 de ani de la eliberarea țărilor din Europa Centrală și de Est de sub nazism

Vitali GAPON, istoric militar

Întregul aparat al Comisiei de Control Aliate a fost alcătuit din militari sovietici și din civili. În plus, au existat o misiune americană și una britanică. În conformitate cu Acordul de Armistițiu, întoarcerea armelor de către Armata română împotriva trupelor Wehrmacht-ului și desfășurarea de operațiuni militare comune cu Armata Roșie a pus problema organizării cooperării militare între trupele sovietice și cele române. Deja, la jumătatea lunii septembrie, în operațiunile pentru eliberarea regiunilor vestice și nord-vestice ale României participau nu doar armatele celor două Fronturi Ucrainene și o parte a forțelor celui de-al 3-lea Front Ucrainean, Flotila Militară a Dunării, Armata a 5-a de aviaţie, ci și armatele și corpurile de Armate 1 și 4 românești, care acopereau granițele de vest și de nord ale României. Pe baza Acordului de Armistițiu semnat anterior şi cu consimțământul guvernului român, aceste trupe au devenit operative în subordinea celui de-al 2-lea Front Ucrainean. Prin decizia comandantului trupelor de pe front, Armata a 4-a română urma să opereze împreună cu armata a 27-a, sub comanda generalului S. Trofimenko, Armată 1 română – împreună cu Armata a 53-a, sub comanda generalului I.Managarov, Corpul de armată 4 român, desfășurat la granița româno-bulgară, pe Dunăre – cu Corpul 75, iar aviația românească, cu 113 avioane, a intrat în subordinea Armatei a 5-a a frontului.

Comandamentul german, prin rezistența puternică a trupelor sale în regiunile centrale ale României, a reușit, pentru prima dată după înfrângerea din urma operațiunii Iași-Chișinău, să creeze din nou un front continuu al apărării împotriva trupelor sovietice din Transilvania, de la Vatra Dornei, spre Topliţa, Beiuş, Timişoara și să se unească cu Grupul de Armate “F” (redislocate din Iugoslavia – n.r.). Astfel, 24 de divizii germane și maghiare, două divizii de tancuri și două brigăzi de infanterie au operat împotriva forțelor celui de-al 2-lea Front Ucrainean.

Tanchiștii sovietici și infanteria română în marș, România de vest, 25 septembrie 1944 / Foto: D.Cernov/ Arhiva de Stat rusă a documentelor de film și fotografie

Ținând cont de consolidarea apărării inamice în faţa celui de-al 2-lea Front Ucrainean și de avansarea lentă a trupelor a celui de-al 4-lea Front Ucrainean, Cartierul General al Comandamentului Suprem sovietic recurge la consolidarea celui de-al 2-lea Front Ucrainean cu Armata a 46-a, cu corpurile de armată: 7, 4 (mecanizat) şi 6 (de gardă). La 15 septembrie, Cartierul General transmite o nouă directivă comandantului trupelor: fără a suspenda avansul în oricare dintre sectoare, lovitura principală trebuie să fie dată pe direcția Cluj, Debrecen, Miskolc, astfel încât, spre 7-10 octombrie, “forțele principale să atingă cursul Tisei, la Csop şi Szolnok, pentru a ajuta Frontul al 4-lea Ucrainean să traverseze Carpații și să ocupe Ujgorod-ul“.

În concordanță cu sarcina primită, frontul a trebuit să schimbe direcția loviturii principale spre sud, într-o oarecare măsură. Acum, trupele sale din zona Clujului nu urmau să avanseze spre Satu Mare, așa cum se preconizase anterior, ci spre Debrecen şi Miskolc. Stavka a cerut acțiuni mai active ale forțelor aripii drepte, pentru a oferi o asistență mai eficientă pentru Frontul al 4-lea Ucrainean care începuse, la 9 septembrie, traversarea Carpaților. În plus, a fost propusă utilizarea unor unități românești pe malul Dunării și al Tisei, în spațiul dintre orașele Szeged și Giurgiu, precum și pentru operațiunile de ofensivă comună.

Trupele frontului, intrând în ofensivă la mijlocul lunii septembrie și continuând-o până la sfârșitul lunii, au dus lupte grele cu un adversar foarte rezistent în apărare. Sectorul din fața aripii drepte și a centrului s-a apărat cu înverșunare, unde trupele inamice atacau, în mod repetat, în direcția Vatra Dornei și la sud de Vatra Dornei, în zona Târgu Mureș și, în special, sectorul din zona Turda. Pentru a preveni sosirea trupelor sovietice în zona Clujului, Comandamentul Wehrmacht-ului a transferat, la Turda, divizia a 2-a de tancuri şi două brigăzi maghiare de pușcași, iar, în zona Clujului – divizia a 23-a ”Panzer”. Cu toate acestea, armatele inamice ale aripii drepte și ale centrului nu și-au îndeplinit, total, sarcina.

În timp ce ofensiva sovietică a continuat, la 28 septembrie, Armata a 7-a de gardă română și Corpul 104 vânători de munte au eliberat orașul Târgu-Mureș, iar Corpul 33 infanterie a ajuns la orașul Salonta și în apropiere de orașul Oradea Mare. Însă, nu au reușit să dezvolte acest succes – rezistența inamicului s-a intensificat dramatic.

Numărul trupelor inamice, care se opuneau celui de-al 2-lea Front Ucrainean, a fost în continuă creștere. Dacă, la sfârșitul lunii august erau 6 divizii, până la 24 septembrie erau, deja, 25 (fără a mai socoti Grupul de armate 8 de rezervă “Ucraina de Sud“).

Dorind să țină pasul cu orice preț și să împiedice avansarea Armatelor a 40-a şi a 7-a de gardă, comandamentul german a continuat să consolideze Armata a 8-a, care acționa în Carpații Orientali. În plus, la 23 septembrie, comandamentul principal a decis să transforme Grupul de Armate “Ucraina de Sud” într-un Grup de Armate “Sud”, care a unit toate trupele germano-ungare care operau în Transilvania și în Ungaria.

Pe aripa stângă a frontului, situația era diferită. Până la 15 septembrie, trupele Armatei a 53-a și ale Corpului 18 de rezervă au traversat Carpații Meridionali şi au avansat mai mult de 150 de kilometri, au înfrânt inamicul și au dejucat încercările sale de a recaptura trecătorile. Armata a 53-a, în cooperare cu Armata 1 română, a dezvoltat ofensiva în partea de nord-vest, eliberând orașele Arad și Beiuș. În ultima decadă a lunii septembrie, armata a-a 53 a respins 47 de atacuri și 9 contraatacuri. Corpul 18 de tancuri a zdrobit inamicul la nord de municipiul Arad, a distrus 49 de tancuri, peste 140 de tunuri, 28 de transportoare blindate, peste 140 de vehicule și au luat prizonieri – 1250 de oameni (ofițeri și soldați). La 22 septembrie, trupele sovietice au ajuns la granița româno-ungară.

A doua zi, formațiunile Corpului 18 de tancuri, sub comanda generalului-maior P.Govorunenko și divizia 243 infanterie a colonelului H.Parfentiev, intrând pe teritoriul ungar, au eliberat satul Battonya, iar, trei zile mai târziu – și primul oraș maghiar – Mako. Trupele corpului 75 de pușcaşi ale generalului-maior A. Akimenko au ajuns la granița româno-iugoslavă.
Împreună cu trupele sovietice, operațiunile militare active au fost conduse și de către formațiuni și unități românești. La 5 octombrie, în această direcție au acţionat două Armate române, 23 de divizii (inclusiv divizia Tudor Vladimirescu), un regiment mecanizat separat și un corp aerian.

Până la mijlocul lunii octombrie, 17 divizii ale Armatei române au rămas pe front, iar restul de unități au fost retrase în spate, pentru a fi recompletate.

Până la sfârșitul lunii octombrie 1944, teritoriul României a fost eliberat de trupe inamice. La 25 octombrie, unitățile Armatei a 40-a, conduse de generalul F. Jmacenko și ale Armatei a 4-a române, sub comanda generalului G. Avramescu, au eliminat ultimele puncte de rezistență ale inamicului din țară – orașele Satu Mare și Carei. Comandantul celui de-al 2-lea Front Ucrainean, mareșalul Rodion Malinovski, a considerat că este necesar să mute efortul principal al trupelor de la centru spre aripa stângă și, de aici, să lovească spre nord. Frontul și-a suspendat temporar ofensiva și a început să-și regrupeze forțele.

Au început pregatirile pentru operaţiunea Debrecen, în decursul căreia eliberarea României a fost încheiată.

Astfel, timp de aproximativ șapte luni, Armata Roșie a luptat pe teritoriul României. Forțele ei au avansat spre vest 300-500 km și acţiunile ei de luptă, precum şi interacțiunea cu armatele românești au perturbat planurile comandamentului Wehrmacht-ului de a stabiliza linia frontului pe Carpați. Împreună, trupele sovietice şi cele române au învins inamicul pe teritoriul României, au respins unitățile și formațiunile germane și maghiare, au finalizat eliminarea inamicului de pe teritoriul românesc conform frontierelor din 1940 și au eliberat o parte a Transilvaniei de Nord, ajungând la granițele Ungariei și Iugoslaviei. Trupele sovietice au forțat comandamentul german să transfere de la Grupul de Armate “Ucraina de Nord“ în Grupul de Armate “Sud“ șapte divizii și brigăzi, inclusiv 4 de vânători de munte, divizia de tancuri 27, ceea ce a contribuit la avansul Frontului al 4-lea Ucrainean, care lupta în Munții Carpați.

În urma eliberării teritoriului României de sub naziștii germani, trupele sovietice trec peste râul Tisa, pregătindu-se pentru Operațiunea Debrecen/ Foto din arhiva militară

Încheind misiunea de eliberare a României, soldații sovietici au demonstrat măiestrie în luptă și au dat dovadă de mult eroism. Numai în august-octombrie 1944, pe durata eliberării României, peste 50.000 de soldați și ofițeri sovietici au primit ordine și medalii pentru meritul militar. Peste 150 de unități militare au primit titluri onorifice.

În timpul luptelor din septembrie, numai pe teritoriul României, trupele sovietice au scos din luptă mai mult de 100.000 și au capturat mai mult de 18.000 de soldați și ofițeri, au distrus și confiscat cantități mari de echipamente militare și armament. Cu toate acestea, eliberarea României a fost realizată cu prețul unor mari sacrificii. Pierderile totale ale trupelor sovietice, în operațiunile de pe teritoriul României, au depășit 286.000 de persoane, din care 77.124 de morți și 12.625 de persoane dispărute (date noi din Arhiva Centrală Electronică a Ministerului Apărării al Rusiei – n.r.).

În timpul acestor lupte au fost distruse 2083 de tunuri și mortiere inamice, 2.249 de tancuri şi sisteme de artilerie cu autopropulsie și mai mult de 520 de aeronave.

Pierderile pentru Armata română, în timpul eliberării teritoriului țării, au fost, de asemenea, semnificative și au constituit peste 58.000 de persoane ucise, rănite și dispărute.