Categories: Context

Corneliu Vlad: “Geografia cooperării” și contur geopolitic în spațiul eurasiatic

Corneliu VLAD

Uniunea Economică Eurasiatică (UEEA) s-a reunit la cel mai înalt nivel în capitala Armeniei, Erevan, pentru a analiza și impulsiona procesul de integrare regională și a extinde “geografia cooperării” în spațiul eurasiatic. La înființarea sa, UEEA nu se regăsea printre subiectele răsfățate de presa mainstream, deși aria ei se întinde pe 20 de milioane km² și numără peste 120 milioane de locuitori. Dar proiectul său de a lansa un nou spațiu al dezvoltării interdependente și al colaborării interstatale și o nouă axa între UE și China, de a promova un policentrism economic mondial și “un nou model de integrare”, cum îl vede un comentator vest-european, au adus-o treptat în atenția sporită a experților economici, a presei, dar, tot mai mult, și a factorilor de decizie ai statelor.

Uniunea are ca obiective dezvoltarea unei zone economice de liber schimb, un tarif extern comun pentru mărfurile importate, suprimarea barierelor vamale între statele membre, un cod vamal unic, o Curte de Justiție, o piață financiară comună etc. Obiective atinse sau în curs de realizare.

Importantă este și ponderea geopolitică a UEEA. Crearea Uniunii este rezultatul unui lung proces de negocieri și al unor tentative de regionalizare în spațiul post-sovietic. Ea urmează Comunității Statelor Independente și Comunității Economice Eurasiatice și a înglobat, pe parcurs, Comunitatea Economică Centrasiatica, pentru a deveni primul proiect viabil de cooperare și integrare economică în regiune. A apărut așadar ca una din mai multele constructuri interstatale pentru gestionarea pașnică și rezonabilă, printr-un “divorț amiabil”, a spațiului post-sovietic, dar spre deosebire de experimentele similare, s-a dezvoltat într-o formulă eficientă și, în cei cinci ani de existență de până acum, a depășit geograficeste cadrele fostei Uniuni Sovietice, pentru a coopta, ca membri sau parteneri, și alte state, dintre cele mai importante ale spațiului eurasiatic. Membri ai Uniunii sunt astăzi Rusia, Belarus, Kazahstan, Armenia, Kîrgîzstan și se pregătește de admitere Tadjikistanul. R. Moldova are statut de observator din 2017. Cu Vietnamul, Iranul și Singapore s-a instituit regim de liber schimb, sunt iminente acorduri similare cu China și Serbia, se poartă discuții în materie cu Turcia, Siria, Coreea de Sud etc.

Fosta Administrație de la Washington s-a opus deschis proiectului, iar secretarul de stat al momentului, Hillary Clinton avertiza cât se poate de clar: “Vom încerca să găsim cele mai bune mijloace pentru a încetini sau a opri” (proiectele Uniunii). Uniunea Europeană, căreia UEEA i-a propus formule de conlucrare, ezită să se pronunțe. În schimb, așa cum remarcă ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, China și-a exprimat deplina disponibilitate de colaborare și proiecte comune: “UEEA și proiectul O Centură, Un Drum încep să se completeze în mod eficient unul pe celălalt. Armonizarea lor ulterioară va permite crearea unui fundament pentru configurarea, în Asia, a unui nou contur geopolitic”. Iar cercetătoarea Alexandra Bolonina de la Centrul francez Thucydide detalia: “Dacă actuala criză dintre Rusia și țările occidentale persistă, Moscova ar putea să se apropie mai mult de UEEA, ca de un vector de influență”.

“Geografia cooperării” în spațiul eurasiatic se încarcă astfel și cu o substanță geopolitică tot mai consistenta și din ce în ce mai greu – și mai neproductiv – de ignorant.

owner

Recent Posts

Europa: risc de o nouă criză a gazelor

Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…

2 ore ago

Politolog: Biden agravează situația și merge la escaladarea conflictului

Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…

3 ore ago

FOM: 82% dintre ruși dau o înaltă apreciere muncii depuse de Putin

81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…

5 ore ago

Vučić: Numai cei anormali pot crede că avertismentele lui Putin sunt o cacealma

Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…

5 ore ago

Putin a convocat o consfătuire dedicată sistemului de rachete ”Oreșnik”

Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…

6 ore ago

Declarația președintelui Federației Ruse

La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…

22 de ore ago

This website uses cookies.