Ambasadorul Jon Huntsman: ”Nu mă îndoiesc că SUA se vor așeza la masa tratativelor cu Rusia”

Ambasadorul american Jon Huntsman și-a încheiat misiunea în Rusia. Cu geamantanele deja făcute, diplomatul a răspuns la întrebările cotidianului Kommersant. Vă prezentăm acest interviu, cu unele prescurtări.

– Ați lucrat doi ani în Rusia. Ce ați reușit să realizați?

Jon Huntsman: – Vă voi răspunde așa: când ne pregăteam să venim aici, tot mai des în contextul muncii mele auzeam sintagma ”mission impossible”. Era ceva incomparabil cu vreo altă perioadă a istoriei, chiar și cu ultimii ani ai războiului rece. Relațiile noastre erau, de fapt, înghețate, mai jos de atât nu se putea.

A fost rezultatul numeroșilor factori, înainte de toate, a conflictului legat de Ucraina și de ingerința în alegerile prezidențiale americane din 2016. În plus, SUA avea o nouă administrație, iar noul președinte prindea viteză. Toate astea se îngrămădiseră exact în ajunul venirii noastre în Rusia.

Cred însă că ”mission impossible” s-a transformat, într-un final, în mission possible. Ce vrea, de fapt, un diplomat? Ca, la plecare, relațiile cu țara unde a fost trimis să fie mai bune decât la venire. Și pot să afirm cu toată convingerea că scopul a fost îndeplinit.
Dacă pot să-l numesc un succes? În primul rând, a fost important să deschidem noi canale de comunicare. Pur și simplu, nu aveam așa ceva. Deși aveam mare nevoie de ele. Dacă ar fi să comparăm relațiile noastre bilaterale cu un muribund aflat pe masa medicului la reanimare, putem spune că pacientul nu mai avea deja puls.

– Senzația era că șefii celor două diplomații, Serghei Lavrov și John Kerry comunicau destul de des.

Jon Huntsman: – Au fost suișuri și coborâșuri. Dar după alegerile din 2016, după povestea cu ingerința, totul s-a terminat. Ambele forțe politice din Congres – republicanii și democrații – au fost la fel de nemulțumiți de cum ieșiseră lucrurile, iar acest lucru s-a reflectat direct asupra relațiilor noastre. Pentru mine și echipa mea s-a pus următoarea problemă: cum trecem prin această criză? Cum deschidem noi canale de comunicare?

Mai ales că eram obligați să ne organizăm munca în condițiile în care personalul ambasadei fusese redus cu 70%, iar 60 de diplomați fuseseră expulzați. Cred că nici în 1987 situația nu a fost atât de complicată pentru activitatea ambasadei din punctul de vedere al daunelor suferite, ca în 2017 și începutul lui 2018. Și cred că și echipa mea am reușit să menținem la nivelul cuvenit activitatea ambasadei noastre. Era mult de muncă, dar aveam mâini puține, însă funcțiile cheie ale ambasadei am continuat să le îndeplinim la capacitate maximă. Era foarte important.
O reușită consider că a fost faptul că am avut prilejul să văd diferite colțuri ale țării. M-am întâlnit cu oameni, am vorbit cu ei despre SUA, am încercat să spulber stereotipurile despre țara mea. Am avut posibilitatea să țin discursuri. Păcat că nu atât de activ pe cât mi-aș fi dorit.
Am contribuit la dezvoltarea relațiilor comerciale. Au fost câteva vizite rodnice ale delegațiilor din Congresul SUA.

Dar cel mai important lucru este că, în cei doi ani care s-au scurs, am stabilizat relațiile. Desigur, relațiile, în actualul lor astadiu, nu pot fi calificate drept călduroase și pozitive. Dar călduroase și pozitive nu au fost ele niciodată.

Am reușit ca, împreună, să rezolvăm probleme. Chiar dacă privești cu multe decenii în urmă, între noi au existat mereu relații complexe și disensiuni pe diferite chestiuni.

Acum însă relațiile sunt, în ansamblul lor, stabile. Ne descurcăm și cu rezolvarea problemelor de bază. Ce lipsește este volumul de muncă rămas și pe care l-am fi îndeplinit dacă relațiile noastre ar fi fost normale. Și, desigur, trebuie întărită, pas cu pas, încrederea. Nu e ușor. Încrederea se poate pierde într-un minut și este foarte greu de recuperat. De asta ne ocupăm acum.

– Președintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a propus colegului său american, Donald Trump, dar și altor lideri mondiali, introducerea unui moratoriu asupra amplasării rachetelor cu rază medie și mai scurtă de acțiune, dând, totodată, de înțeles, că este pregătit să discute despre măsuri de verificare pe acest segment. Când ar putea veni un răspuns din partea Washingtonului?

Jon Huntsman: – Ideea moratoriului putea fi tratată cu mai multă seriozitate. Dar cum, dacă voi (Rusia, n.r.) ați desfășurat deja sistemele SSC-8 (racheta de croazieră) care este deja amplasată pe teritoriul Rusiei. Iar raza ei de acțiune depășește 500 de kilometri. Ea poate lovi ținte cheie în Europa. Noi nu avem desfășurate asemenea arme și nu avem arme care ar putea fi desfășurate. De aici, discuția devine unilaterală.

În lunile următoare se va vorbi mult pe tema stabilității și a securității în Europa, dar haideți să ne întoarcem în timp. Tratatul privind lichidarea rachetelor cu rază medie și mai scurtă de acțiune (INF) a fost, poate, cel mai de succes dintre toate acordurile din domeniului controlului asupra armamentului. Semnat în 1987 de Mihail Gorbaciov și Ronald Reagan, el a permit retragerea de pe teritoriul european și distrugerea unei întregi categorii de rachete. A rezistat 30 de ani.

Încă de pe vremea administrației Barack Obama, adjunctul secretarului de stat, Rose Gottemoeller, a ridicat în fața colegilor ei din Rusia problema legată de SSC-8, indicându-le încălcarea acordului. SUA au prezentat părții ruse date indubitabile referitoare la lansările-test efectuate cu această rachetă – toate informațiile necesare pentru a recunoaște că raza ei de acțiune trece de 500 de kilometri, ceea ce reprezintă o încălcare. Dar cinci ani de eforturi din partea a două administrații americane, democrată și republicană, peste 30 de întâlniri la nivel înalt nu au dat nici un rezultat. Iar dacă una dintre părțile semnatare nu respectă tratatul, atunci nu mai este tratat. De aceea, conform articolului 5 din INF, am avertizat Rusia în legătură cu retragerea noastră din acord, iar șase luni mai târziu documentul își înceta existența. A fost un tratat foarte bun până când Rusia a început să îl încalce.

Ceea ce nu înseamnă că nu susținem ideea controlului asupra armelor. Dimpotrivă. Este unul dintre cele mai importante aspecte ale relațiilor americano-ruse. Este partea lor centrală. Țările noastre, care dețin 90% din arsenalul nuclear mondial s-au angajat una față de cealaltă și față de comunitatea internațională să se ocupe de securitatea nucleară, de neproliferare și de dezarmare.

Totuși, încă mai avem Tratatul de reducere a armelor strategice nucleare (START III) care expiră în februarie 2021. Acum la Washington se discută despre posibila lui prelungire. Secretarul de stat, Mike Pompeo, a abordat subiectul la Soci, cu președintele Putin, am fost la acea întâlnire și mi s-a părut productivă și constructivă.

Această muncă ne îndreaptă în direcția corectă în planul controlului asupra armelor. În lunile imediat următoare vom auzi multe pe această temă. Știu că pentru președintele meu este o prioritate. El vrea să fie convins că am făcut tot ce era necesar în domeniul stabilității strategice și a controlului asupra armelor, pentru a face lumea mai sigură. Iar din acest punct de vedere, țările noastre joacă un rol principal pe plan mondial.

În același timp însă, trebuie să recunoaștem că arhitectura globală a securității și controlul asupra armelor nu sunt noțiuni statice. Lumea merge înainte, tehnologia evoluează. Astăzi nu mai avem o lume bipolară, ci multipolară. A crescut numărul statelor care dețin sisteme moderne de armament. În urmă cu 10 ani, tehnologiile cibernetice nu erau atât de dezvoltate. Acum, voi puteți să paralizați sistemul de comandă și coordonare al adversarului înainte ca acesta să lanseze arme. A apărut armamentul hipersonic. În urmă cu 10 ani, așa ceva nu era. Suntem martorii ascensiunii Chinei. China a devenit unul dintre jucătorii cheie, ceea ce ne-a demonstrat, odată în plus, cu ocazia recentei parade militare, unde a fost prezentată racheta hipersonică nucleară DF-17.

Cu alte cuvinte, situația este deja alta decât în 2010 când am semnat START III, ceea ce înseamnă că avem nevoie de un update.

– Un nou tratat?

Jon Huntsman: – E o chestiune care încă trebuie rezolvată: dacă este nevoie acum de alt tratat sau poate fi prelungit START III, pentru a se ajunge la un acord mult mai atotcuprinzător. Nu trebuie să aveți nici un dubiu că președintele Trump și noul lui consilier pe probleme de securitate națională, Robert C. O’Brien vor aborda această problemă în mod pragmatic și nu vor lăsă aceste chestiuni esențiale fără răspuns.

– Cu permisiunea dumneavoastră, aș reveni la INF. Spuneați că Rusia a amplasat pe teritoriul ei o rachetă care încalcă tratatul. Dar Kremlin a propus, pe lângă moratoriu, și măsuri de verificare.

Jon Huntsman: – Am spus deja că nu trebuie să se mizeze pe o discuție serioasă legată de moratoriul după ce Rusia a amplasat respectivele rachete pe teritoriul său. Rusia are SSC-8. Noi nu avem nimic.

– Recent ați efectuat teste.

Jon Huntsman: – Dar nu am desfășurat nimic. Nu avem încă tehnologia necesară. Dacă Pentagonul ar dori să cumpere și să desfășoare aceste rachete acum, nu ar putea. În timp ce Rusia deține armament cu rază medie și lungă de acțiune, care sunt deja amplasate.
În privința inspecțiilor, da, subiectul ar putea deveni parte a discuțiilor legate de controlul asupra armelor.

– Altfel spus, SUA nu refuză principial să dezbată ideea cu moratoriul?

Jon Huntsman: – Nu, nu. Vrem doar să subliniem asimetria evidentă a acestei discuții. Despre moratoriu se poate vorbi dacă voi nu ați avea rachete desfășurate, iar raportul ar fi de 0:0. Acum însă, una dintre părți are deja rachete desfășurate, iar alta nu le are deloc.

– Oficiali ruși spun că SUA se pregătesc să amplaseze asemenea armament în viitorul apropiat.

Jon Huntsman: – Dar nu vin și cu dovezi concrete.

– În legătură cu START III, prin presă se scrie că se are în vedere o prelungire a tratatului nu pentru cinci ani, ci pentru unul singur, pentru a avea timpul necesar elaborării unor noi înțelegeri. Este adevărat?

Jon Huntsman: – Sunt speculații. Așteptați vizita în Rusia a cuiva de rangul lui Robert C. O’Brien. Am vorbit cu el săptămâna trecută. Este foarte interesat de stabilirea dialogului cu Nikolai Patrușev (secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, n.r.).

– Se preconizează o astfel de vizită?

Jon Huntsman: – Cred că da, dar deocamdată nu s-a anunțat nimic. Pot doar să spun că vizita va avea lor mai devreme decât mai târziu.

– Acum un an, Rusia a propus SUA o reconfirmare la nivel înalt a declarației Gorbaciov-Reagan privind prevenirea unui război nuclear. Când va răspunde Washingtonul?

Jon Huntsman: – Chestiunea s-a împotmolit în mult mai ampla dezbatere interdepartamentală pe tema controlului asupra armelor și care se duce deja de un an. Nu vrem să facem un pas într-o direcție, după care, alt pas în altă direcție. Trebuie să ne formulăm deplin poziția noastră.

În primul rând, trebuia să ne lămurim cu INF, de asta ne-am ocupat în ultimele luni. Acum ne concentrăm pe viitorul START III. Dar toate aceste teme vor deveni parte a discuțiilor noastre.

– Ultimul pachet de sancțiuni împotriva Rusiei a fost al 76-lea. Nu credeți că numărul mare de restricții arată că, de fapt, sancțiunile nu și-au atins scopul?

Jon Huntsman: – Nu putem spune că nu și-au atins scopul. Nu a trecut încă timp suficient de la introducerea lor.
Sancțiunile au fost răspunsul SUA la ceea ce noi considerăm o serioasă provocare în relațiile noastre cu Rusia. Unele au fost introduse din cauza încălcării normelor de drept internațional (Ucraina). Și la asta au reacționat nu doar în SUA, dar și în Europa. Altele au fost instituie pentru ingerința în alegerile prezidențiale. SUA nu iartă așa ceva, iar noi le-am spus asta interlocutorilor noștri ruși aproape la fiecare întâlnire. Nu este nimic mai sfânt pentru SUA și pentru americani decât integritatea alegerilor lor. După ingerința în alegerile din 2016 și dovezile pentru 2018, am decis să dăm un răspuns. Cu ajutorul sancțiunilor.

– Considerați că sancțiunile sunt de succes sau nu prea?

Jon Huntsman: – Sancțiunile nu dau rezultate imediate. Timpul o va arăta. Dacă vor fi tentative de amestec în alegerile din 2020 sau nu, atunci vom avea și răspuns la întrebarea privind eficiența lor.

– Vladimir Putin i-a propus lui Donald Trump să fie întărite relațiile bilaterale prin intermediul a două mecanisme de dialog: Consiliul întreprinzătorilor și Consiliul experților. Se face ceva în această direcție?

Jon Huntsman: – Avem deja înțelegeri concrete în privința Consiliului întreprinzătorilor și se intenționa ca finalizarea lor să se producă la întâlnirea celor doi președinți ”din marja” summitului G20 de anul trecut, din Argentina. Dar a intervenit incidentul Kerci, astfel că întrevederea președinților SUA și Rusiei a fost anulată. Și, odată cu ea, și planurile de organizare a primei reuniuni a Consiliului întreprinzătorilor care s-ar fi putut desfășura în timpul Forumului economic internațional de la Sankt-Petersburg de anul acesta. Dar chiar dacă planurile nu au prins viață, conceptul a rămas corect și rațional. Implementarea lui în practică ar veni în folosul cercurilor de afaceri din ambele țări. Și cred că el va prinde viață. Poate chiar în acest octombrie sau mai târziu. Ambele state sunt interesate.

– Dar Consiliul experților?

Jon Huntsman: – Cred că el va urma după dialogul liderilor din business. Să mergem pas cu pas. Măcar un canal să înceapă să funcționeze. Mai ales că se discută inclusiv ideea activării uneia dintre cele câteva platforme bilaterale de expertiză deja existente, cu ridicarea ei la un nivel superior.

Alt canal important – dialogul interparlamentar. Regret că nu am reușit să facem mai multe în această direcție. Membrii Congresului nu vin foarte des în Rusia, dar cum poți altfel să înțelegi esența relațiilor noastre cu Rusia?

– Ce se mai aude de contactele la nivel înalt? Ar putea veni Donald Trump în Rusia de 9 Mai?

Jon Huntsman: – Președintele Trump consideră esențială menținerea canalelor de comunicare deschise. Pentru el, relațiile cu Rusia sunt prioritare. De altfel, a spus de la bun început că își dorește îmbunătățirea lor. Decizia o va lua la momentul potrivit. Haideți să așteptăm.