Serghei Lavrov. Lumea la răscruce și sistemul relațiilor internaționale al viitorului. Text integral al articolului publicat în revista ”Rusia în politica globală”

În aceste zile, se deschide cea de-a 74-a sesiune a Adunării Generale a Națiunilor Unite și, odată cu tradiția, ”sezonul politic” internațional.

Sesiunea începe pe fundalul unui moment istoric profund simbolic. Anul viitor vom sărbători aniversări mari și interconectate – cea de-a 75-a aniversare a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei în cel de-al Doilea Război Mondial și înființarea ONU. Evaluând semnificația spirituală și morală a acestor date, este necesar să ne amintim sensul politic epocal al Victoriei, în cel mai crud război din istoria omenirii.
Înfrângerea fascismului, în 1945, a fost fundamentală pentru continuarea cursului istoriei mondiale. Au fost create condițiile formării ordinii mondiale postbelice, a cărei structură de rezistență a devenit Carta ONU, până în ziua de azi, o sursă- cheie de drept internațional. Sistemul ONU-centric își menține, în continuare, stabilitatea și are o rezervă mare de siguranță. Este un fel de “plasă de siguranță”, care garantează dezvoltarea pașnică a omenirii în condiții (în multe feluri naturale) de divergență a intereselor și rivalităților puterilor principale. Ca și înainte, este solicitată experiența, acumulată în anii de război, în cooperarea deideologizată a statelor cu diferite sisteme socio-economice și politice.

Este regretabil că aceste adevăruri evidente sunt omise prin tăcere, în mod deliberat, ignorate de unele forțe influente din Occident. Mai mult, s-au activat cei ce și-ar fi dorit să-și ”însușească” Victoria, să șteargă din memoria colectivă rolul URSS în distrugerea fascismului, să trimită în uitare eroismul eliberator și plin de sacrificiu al Armatei Roșii, pentru ca nimeni să nu-și mai aducă aminte de milioanele de cetățeni sovietici pașnici care au murit în anii războiului și să elimine din istorie consecințele păguboase ale politicii de împăciuire a agresorului”, a subliniat ministrul. Din acest punct de vedere, se întrevede clar esența conceptului de ”egalitate a totalitarismelor”. Scopul lui constă nu doar în minimalizarea contribuției URSS la Victorie, dar și în dorința de a priva, retroactiv, țara noastră de rolul – conferit ei de istorie – de arhitect și garant al ordinii mondiale postbelice, pentru ca apoi, să-i agațe eticheta de ”putere revizionistă”, care amenință bunăstarea așa-numitei lumi libere.

O asemenea interpretare a evenimentelor trecute înseamnă și faptul că, în viziunea unor parteneri, principala cucerire a sistemului postbelic al relațiilor internaționale trebuie să o constituie instituirea legăturii transatlantice și perpetuarea prezenței militare a SUA în Europa. Bineînțeles, nu este deloc acel scenariu spre care s-au orientat aliații, când au înființat Organizația Națiunilor Unite.

Destrămarea URSS, căderea Zidului Berlinului (care a separat, în mod condiționat, cele două “tabere”) și încetarea confruntării ideologice ireconciliabile, care defineau contururile politicii mondiale, practic, în toate domeniile și regiunile – aceste schimbări tectonice, din păcate, nu au dus la triumful agendei de unire. În schimb, s-au făcut auzite rapoartele triumfaliste cum că a venit “sfârșitul istoriei”, iar, de acum înainte, centrul pentru luarea deciziilor mondiale va fi unul singur.

Astăzi, este evident că încercările de a afirma modelul unipolar au eșuat. Procesul de transformare a ordinii mondiale a devenit ireversibil. Noii jucători mari, cu o bază economică stabilă, se străduiesc să influențeze, mai activ, procesele regionale și globale, cu motive temeinice și pretind participarea mai semnificativă la luarea deciziilor cheie. Crește nevoia unui sistem mai echitabil și mai incluziv. Recidivele unor abordări neo-colonialiste arogante, care atribuie anumitor țări dreptul de a-și dicta voința asupra altora, sunt respinse de către majoritatea absolută a membrilor comunității internaționale.

Toate acestea provoacă un disconfort tangibil pentru cei care, de secole, s-au obișnuit să stabilească modele de dezvoltare mondială, având avantajele monopolului. Cererea majorității statelor pentru un sistem mai echitabil de relații internaționale, pentru un respect real și nu declarativ al principiilor Cartei ONU, se confruntă cu dorința de a menține o ordine în care un grup restrâns de țări și corporații transnaționale ar putea beneficia de pe urma fructelor globalizării. Reacția Occidentului, la ceea ce se întâmplă, ne permite să înțelegem adevăratele sale viziuni asupra lumii. Retorica pe temele ”liberalismului”, ”democrației” și ”drepturilor omului” este însoțită de promovarea unor abordări bazate pe inegalitate, nedreptate, egoism și credință în propria exclusivitate.

Apropo, ”liberalismul” (al cărui drept apărător se poziționează Occidentul) pune în centru personalitatea, drepturile și libertățile lui. Se pune întrebarea: cum se împacă aceasta cu politica de sancțiuni, de înăbușire economică și de amenințări militare deschise la adresa unui număr întreg de țări independente, precum Cuba, Iran, Venezuela, Coreea de Nord, Siria? Sancțiunile lovesc direct în oamenii simpli, în bunăstarea lor, le încalcă drepturile socio-economice. Cum se împacă imperativul protejării drepturilor omului cu bombardarea țărilor suverane, o politică deliberat îndreptată spre distrugerea statalității lor, care a dus la moartea a sute de mii de oameni, a condamnat milioane de irakieni, libieni, sirieni și reprezentanți ai altor popoare la nenumărate suferințe? Aventurile “primăverii arabe” au distrus un mozaic etno-confesional unic în Orientul Mijlociu și în Africa de Nord.

Dacă este să vorbim despre Europa, atunci promotorii ideii liberale se împacă destul de bine cu încălcările masive ale drepturilor populației de limbă rusă într-o serie de țări ale UE, unde sunt adoptate legi care încalcă în mod grosolan drepturile minorităților naționale privind folosirea limbilor și educația, prevăzute în convențiile multilaterale.

Și ce este “liberal” în vize și alte sancțiuni ale Occidentului împotriva locuitorilor din Crimeea rusă? Aceștia sunt pedepsiți pentru exprimarea democratică a voinței lor în favoarea reunificării cu Patria lor istorică; oare, aceasta nu contrazice dreptul de bază al popoarelor la libera autodeterminare, fără a menționa dreptul cetățenilor la libertatea de mișcare – consacrată în convențiile internaționale?

Liberalismul – în înțelegerea sa sănătoasă și nedistorsionată – a fost, în mod tradițional, o componentă importantă a gândirii politice universale, inclusiv cea rusă. Cu toate acestea, multiplicitatea modelelor de dezvoltare nu ne permite să spunem că “coșul” occidental de valori liberale nu are nicio alternativă. Și, desigur, aceste valori nu pot fi aduse “cu baioneta” – fără a ține cont de istoria statelor, de “codul” lor cultural și politic. Drept dovadă, la ce duc asemenea practici, sunt statisticile durerii și distrugerilor, ca urmare a bombardamentelor “liberale”.

Din lipsa de pregătire a Occidentului de a accepta realitățile de astăzi, când, după secole de dominație economică, politică și militară, el pierde prerogativa formării, de unul singur, a unei agende globale, a răsărit conceptul de “ordine bazată pe reguli”. Aceste “reguli” sunt inventate și combinate selectiv, în funcție de nevoile curente ale autorilor termenului menționat, pe care Occidentul îl introduce, în mod perseverent, în viața de zi cu zi. Conceptul nu este în niciun caz speculativ și este pus în aplicare în mod activ. Scopul acestuia este să înlocuiască instrumentele și mecanismele juridice internaționale, convenite universal, cu formate restrânse, unde sunt dezvoltate metode alternative – fără să fie bazate pe consens – de soluționare a diferitelor probleme internaționale, ocolind cadrul legitim multilateral. Cu alte cuvinte, calculul urmărește uzurparea procesului de elaborare a deciziilor asupra problemelor cheie.

Intențiile inițiatorilor conceptului de “ordine bazată pe reguli” afectează prerogativele exclusive ale Consiliului de Securitate al ONU. Iată unul dintre exemplele recente: când Statele Unite și aliații lor nu au reușit să convingă Consiliul de Securitate să aprobe deciziile politizate care acuzau, în mod nefondat, conducerea siriană de utilizarea substanțelor otrăvitoare interzise, au început să promoveze “regulile” de care aveau nevoie, prin intermediul Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice (OPCW). Prin manipularea procedurilor actuale, încălcând flagrant Convenția privind interzicerea armelor chimice, ei au obținut (cu voturile unei minorități a țărilor părți la această Convenție) împuternicirea Secretariatului Tehnic OPCW pentru a-i identifica pe cei responsabili de utilizarea armelor chimice, ceea ce a devenit o intruziune directă în prerogativele Consiliului de Securitate ONU. Încercările de a “privatiza” secretariatele organizațiilor internaționale pentru a-și promova interesele în afara cadrului mecanismelor universale interstatale sunt, de asemenea, observate în domenii precum neproliferarea biologică, menținerea păcii, lupta împotriva dopajului în sport și altele.

În aceeași linie se înscriu inițiativele de reglementare a jurnalismului, care vizează înăbușirea voluntaristă a libertății mass-media, ideologia intervenționistă a “responsabilității de a proteja”, care ar justifica “intervenția umanitară” prin forța externă, fără aprobarea Consiliului de Securitate al ONU, sub pretextul unei amenințări pentru securitatea populației civile.

Merită o atenție deosebită conceptul controversat al “combaterii extremismului violent” , care învinovățește, pentru răspândirea ideologiilor radicale și extinderea bazei sociale a terorismului, regimurile politice declarate, de către Occident, drept nedemocratice, neliberale sau autoritare. Confecționarea acestui concept pentru a lucra direct cu societatea civilă, “peste capul” guvernelor legitime, nu lasă nicio îndoială cu privire la adevăratul obiectiv – să obțină avantaje de pe pista antiteroristă, de sub “umbrela” ONU și să obțină un instrument de intervenție în afacerile interne ale statelor.

Introducerea, în practică, a unor asemenea inovații reprezintă un fenomen periculos al revizionismului, care respinge principiile dreptului internațional încorporate în Carta ONU și deschide calea pentru o revenire la vremurile confruntării și existenței blocurilor militare. Nu degeaba Occidentul discută deschis despre o nouă divizare între “ordinea liberală bazată pe reguli” și “puterile autoritare”.

Revizionismul se manifestă clar în sfera stabilității strategice. Torpilarea, de către Washington, mai întâi, a Tratatului ABM, iar acum – cu susținerea unanimă al membrilor NATO – și a Tratatului privind eliminarea rachetelor cu rază medie și mai scurtă de acțiune, creează riscul demontării întregii arhitecturi de tratate din domeniul controlului asupra arsenalului de rachete nucleare. Nu sunt clare perspectivele Tratatului privind măsurile de reducere și limitare, în continuare, a armelor ofensive strategice (Start-3) – din cauza lipsei unui răspuns clar, din partea americană, la propunerea noastră de a ne pune de acord cu privire la prelungirea tratatului după expirarea sa, în februarie 2021. Acum, apar deja semnele demarării, în SUA, a unei campanii de presă, menite să servească drept prolog la renunțarea definitivă a țării la Tratatul privind interzicerea atotcuprinzătoare a testelor nucleare, pe care Washingtonul, oricum, nu l-a ratificat, ceea ce pune sub semnul întrebării viitorul acestui document atât de important pentru pacea internațională și pentru securitate. Washingtonul a trecut la realizarea planurilor de amplasare a armamentului în cosmos, respingând propunerile de a ajunge la o înțelegere, privind instituirea unui moratoriu universal pentru asemenea activități.

Încă un exemplu de introducere a “regulilor” revizioniste – retragerea SUA din Planul global comun de acțiune, în privința programului nuclear iranian – un “contract” colectiv, aprobat de către Consiliul de Securitate al ONU și care are o valoare cheie pentru neproliferarea nucleară. Pe același rând se situează și refuzul demonstrativ al Washingtonului de a îndeplini hotărârile unanime ale Consiliului de Securitate al ONU de reglementare a conflictului dintre Palestina și Israel.

În domeniul economic, au devenit drept “regulă”: barierele protecționiste, pârghiile de sancțiuni, abuzul de statutul dolarului, ca principal mijloc de decontare, asigurarea avantajelor concurențiale pe căi non-piață, aplicarea extrateritorială a legislației naționale a SUA, inclusiv în raport cu cei mai apropiați aliați.

În același timp, colegii noștri americani se străduiesc, din răsputeri, să-i mobilizeze pe aproape toți partenerii lor externi, întru descurajarea Rusiei și a Chinei. În același timp, ei nu își ascund dorința de a băga zâzanie între Moscova și Beijing, de a destrăma și submina asociațiile multinaționale și structurile regionale de integrare din Eurasia și zona Asia-Pacific, care se dezvoltă în afara controlului american. Aceștia exercită presiuni asupra țărilor care nu joacă în conformitate cu “regulile” impuse lor și îndrăznesc să facă alegerea “greșită”, în favoarea cooperării cu “adversarii” Americii.

Ce avem ca rezultat al unui asemenea comportament american? În politică – destabilizarea fundamentului de drept internațional, creșterea instabilității și a nesiguranței, fragmentarea haotică a spațiului global, adâncirea neîncrederii între participanții la viața internațională. În sfera securității – estomparea liniei dintre metodele non-forță și cele de forță, pentru obținerea obiectivelor de politică externă, militarizarea relațiilor internaționale, creșterea rolului armei nucleare în documentele doctrinare ale SUA, coborârea pragului privind posibilitatea utilizării acesteia, apariția unor noi focare de conflicte armate, menținerea amenințării teroriste globale, militarizarea spațiului cibernetic. În economia mondială se observă o creștere a volatilității, o înăsprire a luptei pentru piețe, pentru resursele energetice și pentru traseele transportului lor, războaie comerciale, destabilizarea sistemului comercial multilateral. Mai trebuie adăugată explozia proceselor migraționiste, adâncirea dezbinării interetnice și interconfesionale. Oare ne trebuie o astfel de “ordine mondială bazată pe reguli”?

În acest context, încercările ideologilor liberali occidentali, de a face din Rusia o “forță revizionistă”, sunt, pur și simplu, absurde. Am fost printre primii care au atras atenția asupra transformării sistemelor politice și economice mondiale, care, datorită cursului obiectiv al istoriei, nu pot fi statice. De reamintit că conceptul de multipolaritate în relațiile internaționale, reflectând în mod adecvat realitățile economice și geopolitice emergente, a fost formulat, în urmă cu două decenii, de către remarcabilul om de stat rus E. M. Primakov, a cărui moștenire intelectuală rămâne relevantă chiar și astăzi, când se împlinesc 90 de ani de la nașterea sa.

Experiența din ultimii ani arată că utilizarea metodelor unilaterale de soluționare a problemelor globale este sortită eșecului. “Ordinea” promovată de către Occident nu răspunde nevoilor dezvoltării armonioase a omenirii. Aceasta este non-incluzivă și vizează revizuirea mecanismelor juridice internaționale cheie, neagă caracterul colegial al interacțiunii interstatale și, prin definiție, nu este capabilă să genereze astfel de soluții ale problemelor globale, care vor fi viabile și durabile pe termen lung și nu sunt concepute pentru efectul propagandistic în ciclul electoral al vreunei țări.

Ce propune Rusia? În primul rând, este necesar să fii în pas cu timpul. Să recunoști ceea ce este evident: procesul de formare a unei arhitecturi policentrice a ordinii mondiale este ireversibil, indiferent de încercările de a-i încetini artificial mersul (și, cu atât mai mult, de a-i inversa cursul). Majoritatea țărilor nu doresc să fie ostaticele calculelor geopolitice străine și sunt hotărâte să promoveze o politică internă și externă orientată către interesul național. Este în interesul comun să facem ca multipolaritatea să nu se bazeze pe un echilibru gol al forțelor, așa cum a fost în etapele istorice anterioare (de exemplu, în secolul al XIX-lea și prima jumătate a secolului al XX-lea), ci să aibă un caracter just, democratic și unificator, să țină cont de abordările și îngrijorările tuturor participanților la comunicarea internațională, fără excepție și să contribuie la asigurarea unui viitor stabil și sigur.

Adesea, în Occident, se crede că policentricitatea va duce, inevitabil, la haos și la o confruntare sporită, deoarece “centrele puterii” nu vor putea fi de acord între ele și nu vor putea lua decizii responsabile. Dar, mai întâi, de ce să nu încercăm? Poate, chiar reușim! Pentru a face acest lucru, nu trebuie decât să începem negocierile, fiind de acord, în prealabil, să căutăm un echilibru de interese. Trebuie puse la o parte încercările de a inventa propriile “reguli” și de a le impune tuturor celorlalți, ca fiind un adevăr suprem. De acum înainte, să se respecte cu strictețe principiile consacrate în Carta ONU, începând cu respectarea egalității suverane a statelor – indiferent de mărimea lor, forma de guvernare sau modelul de dezvoltare. Situația este paradoxală atunci când statele, care se poziționează ca fiind un standard al democrației, au grijă de ea numai atunci când cer de la o țară sau alta să “pună lucrurile în ordine” în casa lor, după modelele occidentale. Și, de îndată ce vine vorba de necesitatea democrației în relațiile interstatale, se sustrag imediat discuției oneste sau încearcă să interpreteze dreptul internațional, pentru a fi la discreția lor.

Desigur, viața nu stă pe loc. Păstrând cu grijă sistemul de relații internaționale format la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, sistemul în care Națiunile Unite rămân elementul pivotant, este necesar să-l adaptăm, cu atenție, dar consecvent, la realitățile peisajului geopolitic modern. Acest lucru se aplică în întregime Consiliului de Securitate al ONU, unde, Occidentul, potrivit standardelor moderne, este suprareprezentat în mod nejustificat. Suntem convinși că reformarea Consiliului de Securitate ar trebui să țină seama, în primul rând, de interesele țărilor din Asia, Africa și din America Latină, iar orice formulă să se bazeze pe principiul celui mai larg consimțământ din partea statelor membre ONU. În același mod, ar trebui să lucrăm la îmbunătățirea sistemului comercial mondial, acordând o importanță deosebită armonizării proiectelor de integrare din diferite regiuni ale lumii.

Trebuie utilizat la maximum potențialul G20 – o structură promițătoare și atotcuprinzătoare a guvernanței globale, unde sunt reprezentate interesele tuturor actorilor cheie și deciziile sunt luate în acord general. Un rol din ce în ce mai mare îl joacă și alte asociații, care reflectă spiritul unui multilateralism autentic și democratic, activitatea lor bazându-se pe voluntaritate, pe principiul consensului, pe valorile egalității și pragmatismului sănătos, pe respingerea confruntării și a abordărilor care reies din apartenența la un bloc militar. Printre acestea se numără BRICS și OCS (Organizația de Cooperare de la Shanghai – n.r.), la care țara noastră participă activ, urmând să prezideze în 2020.

Este evident că, fără o colegialitate adevărată, fără un parteneriat depolitizat, cu rolul de coordonare central al ONU, este imposibil a se reduce gradul de confruntare, de a consolida încrederea și de a face față provocărilor și amenințărilor comune. A venit timpul, de mult, pentru stabilirea unui acord privind interpretarea uniformă a principiilor și normelor dreptului internațional, fără să aibă loc încercări de a acționa cu dispreț față de aceste principii. A ajunge la un acord este mai greu decât să prezinți ultimatumuri, în timp ce compromisurile, convenite cu răbdare, vor fi un mecanism mult mai fiabil pentru gestionarea previzibilă a afacerilor mondiale. O astfel de abordare este extrem de necesară astăzi, pentru a începe negocieri substanțiale cu privire la parametrii unui sistem fiabil și echitabil de securitate egală și indivizibilă din Euro-Atlantic și din Eurasia. Această sarcină a fost declarată, în mod repetat, la cel mai înalt nivel, în documentele OSCE.

Trebuie să trecem de la cuvinte la fapte. Comunitatea Statelor Independente și Organizația Tratatului de Securitate Colectivă și-au exprimat, nu o dată, dorința de a contribui la astfel de lucrări.

Este important să se sporească asistența pentru soluționarea pașnică a numeroaselor conflicte, fie că este vorba de Orientul Mijlociu, Africa, Asia, America Latină sau de spațiul CSI. Principalul aspect este respectarea acordurilor deja încheiate; să nu se încerce inventarea unor pretexte, pentru a renunța la îndeplinirea obligațiilor deja asumate, în timpul negocierilor.

Astăzi, este deosebit de solicitată combaterea intoleranței de natura religioasă și națională. Îndemnăm întreaga lume să coopereze, în pregătirea desfășurării, în țara noastră, sub auspiciile Uniunii Interparlamentare și ale ONU, în mai 2022, a Conferinței Mondiale privind Dialogul interreligios și interetnic. OSCE, care a formulat o poziție de principiu prin care se condamnă antisemitismul, trebuie să intre la fel de decisiv în lupta împotriva creștinofobiei și a islamofobiei.

Prioritatea noastră necondiționată rămâne să promovăm procesele naturale de formare a Parteneriatului Eurasiatic Mare – un cadru de integrare larg, de la Atlantic la Pacific, cu participarea membrilor Cooperării Economice Eurasiatice, a Organizației de Cooperare de la Shanghai, ASEAN și a tuturor celorlalte state ale continentului, inclusiv țările Uniunii Europene. N-ar fi înțelept să restrângem procesele de unificare și, cu atât mai mult, să ne izolăm unul de celălalt. Ar fi o greșeală să respingem avantajele strategice comune, evidente, ale regiunii noastre eurasiatice, într-o lume din ce în ce mai competitivă.

Înaintarea consecventă în această direcție creativă comună nu numai că va asigura dezvoltarea dinamică a economiilor naționale ale țărilor participante şi va înlătura barierele pentru bunuri, capital, forță de muncă și servicii, dar va crea şi o bază solidă pentru securitate și stabilitate în zonele vaste, de la Lisabona la Jakarta.

Depinde de noi toți, dacă va continua, și pe mai departe, formarea unei lumi multipolare – prin cooperare și armonizarea intereselor sau prin confruntare și rivalitate. În ceea ce privește Rusia, vom continua să promovăm o agendă pozitivă, unificatoare, axată pe ștergerea vechilor linii de separare și pe prevenirea apariției de noi astfel de linii. Țara noastră a prezentat inițiative în diverse domenii, precum prevenirea unei curse a înarmării în spațiul cosmic, crearea unor mecanisme viabile de combatere a terorismului, inclusiv cel chimic și biologic; convenirea măsurilor practice de prevenire a utilizării spațiului cibernetic pentru a submina securitatea oricărui stat sau pentru a pune în aplicare alte planuri criminale.

Propunerile noastre de a începe o discuție serioasă, asupra tuturor aspectelor stabilității strategice din epoca modernă, rămân valabile. În ultima vreme, sunt exprimate opinii cu privire la necesitatea schimbării agendei, a actualizării termenilor. Se propune să vorbim fie despre “rivalitatea strategică”, fie despre “descurajarea multilaterală”. Termenii pot fi discutați. Dar, principalul lucru nu este în aceștia, ci în esența lucrurilor. Cel mai important aspect este, acum, să începem un dialog strategic privind amenințările și riscurile specifice și să căutăm un acord, pe o agendă general acceptabilă. După cum a spus, cu înțelepciune, un alt om de stat de seamă al țării noastre, Andrei Andreievici Gromâko, a cărui a 110-a aniversare de la naștere o marcăm în acest an, “este mai bine să negociem timp de zece ani decât ducem o zi de război”.

Autorul este ministrul afacerilor externe al Federației Ruse