Categories: MilitarRusia si lumea

Pentagonul: NATO a pierdut supremația asupra Rusiei

Președintele Comitetului Șefilor de Stat Major Interarme, generalul Joseph Francis Dunford (în foto), a anunțat că avantajul militar al Alianței Nord-Atlantice, față de Rusia, a fost ”subminat”. În acest context, el a cerut NATO să mai lucreze la noua strategie prezentată în luna mai, relatează cotidianul ”Kommersant”, citând un comunicat postat pe site-ul oficial al Pentagonului.

”Rusia este un concurent, iar avantajul Alianței față de Rusia, care renaște, a fost subminat”, a spus Dunfort, adresându-se jurnaliștilor, la finalul ședinței Comitetului Militar al NATO, desfășurate în Slovenia.

Generalul american a arătat că șefii NATO realizează faptul că raportul de forțe s-a schimbat. ”Convenim planificarea din interiorul Alianței, precum și eforturile colective de dezvoltare a potențialului nostru”, a precizat Dunfort.

”Kommersant” menționează că, la începutul lunii septembrie, șeful Pentagonului, Mark Esper, a recomandat Rusiei să-și schimbe atitudinea pe arena mondială și să se comporte ca o ”țară normală”, care împărtășește valorile occidentale. Așa a comentat Esper cuvintele liderului francez, Emmanuel Macron, potrivit cărora Rusia nu trebuie îndepărtată de Europa. Drept răspuns, ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, amintind de bombardamentele și acțiunile militare ale Occidentului în Iugoslavia, în Irak, în Libia și în Siria, a declarat că, deocamdată, Rusia preferă să rămână o țară ”anormală”.

La 10 august, Macron s-a întâlnit cu președintele Rusiei, Vladimir Putin. În cadrul acestei întrevederi, șeful statului francez a afirmat că Rusia este ”o țară profund europeană” și că el crede într-o Europă ”de la Lisabona la Vladivostok”.

owner

Recent Posts

SVR: Maia Sandu a cerut un plan pentru o operațiune militară în Transnistria

Autoritățile moldovenești pregătesc o operațiune militară în Transnistria, pentru care președintele republicii, Maia Sandu (în…

2 ore ago

„Răul pur”: Fost analist al CIA a avertizat de urgență Rusia

Fostul analist al CIA, Larry Johnson, a trimis conducerii ruse un avertisment, informează Rambler.ru. Într-un…

7 ore ago

Zaharova, reacție la atacul cu drone al Ucrainei asupra orașului Kazan

Forțele Armate ale Ucrainei au lansat, pe 21 decembrie, cu ajutorul dronelor un „atac cinic”…

8 ore ago

Sberbank: Escrocii fură bani și promit să-i restituie pentru îndeplinirea unor misiuni

Serviciul de presă al Sberbank a povestit ce scheme folosesc escrocii, de pe teritoriul Ucrainei,…

9 ore ago

Putin a inaugurat aeroporturi în Magadan, Stavropol și Ceboksarî

Liderul rus Vladimir Putin a luat parte la ceremonia de deschidere a trei noi aeroporturi…

o zi ago

Putin a înaugurat o autostradă de mare viteză spre Podul Crimeii

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a deschis traficul pe autostrada de mare viteză care face legătura…

o zi ago

This website uses cookies.