Noile sisteme de armament, create de Rusia, sunt destinate inclusiv descurajării strategice a Statelor Unite – care este, din nou, de actualitate – a declarat adjunctul ministrului rus al Afacerilor Externe, Serghei Riabkov (în foto), la postul de televiziune NTV.
”Am spus, deja, de nenumărate ori, că nu vom permite să fim atrași într-o cursă a înarmării costisitoare. Iar, acele sisteme noi, care au fost deja create la noi, garantează, la modul cel mai eficient, securitatea noastră în următoarele decenii. Logica descurajării strategice a SUA este, din nou, de actualitate, iar aceste mijloace chiar sunt destinate rezolvării unor asemenea probleme”, a spus el.
afirmațiilor sale, Rusia și NATO trebuie să discute despre activitățile militare periculoase și să perfecționeze acordurile privind interzicerea incidentelor militare pe mare și în aer.
”Rusia și NATO trebuie să perfecționeze acordurile ce previn incidentele militare periculoase pe mare și în aer; trebuie să se ocupe, îndeaproape, de tot ceea ce înseamnă activitate militară periculoasă. Pentru că, în condițiile de astăzi, riscul are legătură inclusiv cu faptul că escaladarea poate apărea rapid, că escaladarea se poate produce ca urmare a unei înțelegeri incorecte a motivelor sau a intențiilor unuia sau altuia”, a spus diplomatul.
Liderul rus Vladimir Putin a luat parte la ceremonia de deschidere a trei noi aeroporturi…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a deschis traficul pe autostrada de mare viteză care face legătura…
Este imposibil de indicat o dată și o perioadă anume când Rusia ar fi trebuit…
Viceministrul rus de Externe: NATO se pregătește pentru un conflict armat cu Rusia Viceministrul rus…
În timpul masivului atac cu rachete lansat de armata rusă asupra Kievului a fost lovită…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a emis un decret în acest sens. Potrivit presei, în total…
This website uses cookies.