În luna iulie, Rusia și-a redus investițiile în titlurile de stat deținute de către Trezoreria Statelor Unite cu aproape 2 miliarde de dolari, comparativ cu iunie. Astfel, reducerea investițiilor în datoria de stat a SUA, operațiune demarată în 2018, continuă, scrie cotidianul ”Izvestia”.
Investițiile în titluri UST (United State Tresury) pe termen scurt, cifrate, în luna iunie, la 5,5 miliarde de dolari, s-au redus la 2,2 miliarde, potrivit datelor Interfax.
Pentru a două lună consecutiv, cel mai mare deținător de titluri de stat americane rămâne Japonia, care și-a sporit portofoliul până la aproape 1,131 trilioane de dolari. Fostul lider, China, și-a redus investițiile până la 1,1 trilioane dolari.
La începutul acestei luni, s-a anunțat că deficitul bugetar al Statelor Unite a depășit 1 trilion de dolari, pentru prima dată, din 2012. Comisia de buget a SUA se teme că, până în 2028, deficitul s-ar putea dubla.
Liderul rus Vladimir Putin a luat parte la ceremonia de deschidere a trei noi aeroporturi…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a deschis traficul pe autostrada de mare viteză care face legătura…
Este imposibil de indicat o dată și o perioadă anume când Rusia ar fi trebuit…
Viceministrul rus de Externe: NATO se pregătește pentru un conflict armat cu Rusia Viceministrul rus…
În timpul masivului atac cu rachete lansat de armata rusă asupra Kievului a fost lovită…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a emis un decret în acest sens. Potrivit presei, în total…
This website uses cookies.