Hot News
File de istorie: Planificarea militară antebelică: ce spun documentele declasificate (III)
15/09
Astronomul din Crimeea a descoperit prima cometă interstelară din istorie
16/09

Cosmonautul cu cea mai mare experiență, exclus din detașamentul de cosmonauți

Foto: RIA Novosti

Comisia medicală principală, din cadrul Centrului de pregătire a cosmonauților, a decis excluderea din Detașamentul cosmonauților ruși a celui mai experimentat dintre actualii cosmonauți – Fiodor Iurcihin (în foto).
Informația a fost confirmată, pentru agenția RIA Novosti, de către comandantul Detașamentului de cosmonauți ruși, Oleg Kononenko. Iurcihin nu a putut fi contactat telefonic.

Întrebat dacă Iurcihin va putea îndrepta observațiile comisiei, comandantul detașamentului a răspuns că decizia acesteia este definitivă. Dar, ea trebuie aprobată prin ordin de eliminare din detașament, act pentru care este nevoie de convocarea comisiei interdepartamentale.
Într-un recent interviu acordat RIA Novosti, Iurcihin povestea că au apărut unele semne de întrebare legate de starea lui de sănătate. În același timp, el a declarat că i-ar plăcea să fie trimis într-o expediție cu durată scurtă, dar intensă prin agenda de lucru, cum ar fi să înconjoare Luna.

Pe umerii cosmonautului Iurcihin, care a împlinit 60 de ani, apasă cinci zboruri spațiale – patru cu navele Soiuz și una cu naveta americană Atlantis. Pentru prima dată, el a ajuns pe orbita circumterestră în 2002. Durata totală a zborurilor sale este de 672 de zile și 21 de ore.
În acest răstimp, el a efectuat nouă ieșiri în spațiu, unde a petrecut, în total, aproape 60 de ore.

RIA amintește că, în prezent, Detașamentul de cosmonauți ruși numără 25 de persoane, alte opt fiind candidați la a deveni cosmonauți. Majoritatea cosmonauților nu au experiența evoluțiilor pe orbită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2931373