File de istorie: Planificarea militară antebelică: ce spun documentele declasificate (III)

Aleksei Isaev, istoric militar, doctor în științe istorice

Cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului de neagresiune între Germania și Uniunea Sovietică, Ministerul Apărării din Rusia a publicat documente declasificate din fondurile Arhivei Centrale a ministerului. Materialele, publicate pentru prima dată, dezvăluie detalii necunoscute ale politicii militare mondiale în ajunul războiului. Unele dintre documente anulează complet ideile tradiționale despre ”furtuna” iminentă și motivele semnării Pactului Molotov-Ribbentrop.

Cert este că, în urma evenimentelor din 1919-1921 (conflictul sovieto-polonez), națiunea ucraineană a fost divizată. Atât Varșovia, cât și Moscova își propuneau să folosească acest fapt în interesele lor . Încă în 1933, A. Rosenberg propunea utilizarea teritoriilor ucrainene pentru un târg și schimbul lor pe coridorul Danzig. După cum a arătat desfășurarea evenimentelor, aceste temeri nu erau deloc neîntemeiate. În primul rând, germanii au folosit, în mod activ, problema națională în regiunea Sudetă. În al doilea rând, deja în toamna anului 1938, ca urmare a cârdășiei de la München, Ucraina Transcarpatică a obținut autonomie. Această formațiune ar putea deveni nucleul creării statului ucrainean marionetă, cu anexarea ulterioară a pământurilor străine. Mecanismul a fost testat în Sudeți: izbucniri ale naționalismului, transformate în luptă armată și, în plus, ”eliberatorii” în uniformă germană.

În ceea ce privește statele baltice, raportul lui Șapoșnikov calculează în detaliu scenariile, în funcție de cota de participare a statelor baltice la planurile inamicului și de posibila intrare a trupelor germane pe teritoriul lor. Cu alte cuvinte, Armata Roșie ar fi forțată să pună o stavilă și să-și folosească trupele pentru granița cu statele baltice, parând amenințările.

În același timp, aceasta ar fi însemnat o slăbire a forțelor în direcția principală. ”Îngrijorare și dificultăți” – așa poate fi descrisă situația de la granița cu statele baltice și cu Finlanda, din punctul de vedere al Statului Major General sovietic.
În acest sens, trebuie menționat faptul că planificarea militară sovietică intenționa să pareze acești factori prin mijloace tehnice de luptă – aviație și tancuri. Produse în serii mari, în anii ’30, tancurile trebuiau să compenseze dificultățile întâmpinate în transportarea trupelor la teatrul de război, mobilizarea și utilizarea infanteriei. Acest lucru a fost postulat, în mod explicit, de către B.Șapoșnikov: ”Dacă suntem inferiori în numărul diviziilor de pușcași, atunci depășim inamicul în numărul de tancuri și avioane…”, și în alt loc al notei, specifică: ”Superioritatea tancurilor noastre față de tancurile inamice”. Adică, construcția pe scară largă a unităților de tancuri și a Forțelor Militare Aeriene nu se explică deloc prin agresivitatea statului sovietic, ci prin dorința de a compensa problemele transportului trupelor și, pe de altă parte, ale forțelor mari inamice, în cea mai proastă situație politică. De a compensa nu prin ”carne de tun”, ci contrapunând inamicului mijloace tehnice.

Din aceleași motive ca și în Occident, acțiunile ofensive se preconizau și în cazul unui război cu Japonia. Având în vedere vastul teatru de acțiuni militare, se prezenta drept o variantă oportună să cauți singur întâlnirea cu inamicul și să-l lovești, folosindu-ți părțile forte și astfel, ”forțând comandamentul japonez să renunțe la atacurile în direcția ținutului Primorie (zona adiacentă Pacificului – n.r.)”. Păstrarea ținutului Primorie era considerată cel mai important obiectiv strategic. Prin urmare, gruparea trupelor din Primorie era socotită imposibil de slăbit, în interesul altor direcții.

În acest timp, concentrarea trupelor, în cadrul grupării de atac, în Transbaikalia, din punctul de vedere al transportului feroviar din partea europeană a țării, era evident mai ușoară. Trupele trebuiau duse la o distanță mai mică. Planul era rezonabil și semăna oarecum cu planul conform căruia armata japoneză Kwantung urma să fie învinsă, în august 1945. Situația militară din Extremul Orient presupunea alocarea a 40 de divizii sovietice împotriva a 33 de divizii japoneze.

Rezumând, se pot spune următoarele: Memoriul întocmit de către Boris Șapoșnikov prezenta scenariul cel mai prost (dar destul de probabil, din punctul de vedere al conducerii sovietice) de intrare în război împotriva URSS, printr-un front unit, a Germaniei, Poloniei și Italiei, susținute, într-un grad sau altul, de către țări limitrofe, concomitent cu mai mult decât probabila intrare în război a Japoniei, în Orientul Îndepărtat.

Această evaluare a potențialilor adversari ne face să privim cu alți ochi politica sovietică din 1938-1939, inclusiv încheierea Pactului Molotov-Ribbentrop.

Demersurile politice făceau posibilă ajustarea raportului de forțe și a condițiilor de teren, în vederea inevitabilei coliziuni a URSS cu Al Treilea Reich. Nu este deloc surprinzător faptul că autorul acestui memoriu, B. Șapoșnikov, este prezent în secvențele foto de la semnarea acordurilor cu germanii.
RIA Novosti