Mai multe mijloace de informare în masă din Statele Unite, inclusiv postul de televiziune CNN, au anunțat că, în 2017, serviciile secrete americane l-au evacuat pe unul dintre agenții lor, infiltrat în administrația rusă, de teamă ca echipa președintelui Donald Trump să nu dezvăluie, din neatenție, identitatea spionului.
Decizia de evacuare a agentului a fost luată curând după ce Trump s-a întâlnit, în mai 2017, la Casa Albă, cu ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov și cu ambasadorul Rusiei în SUA, Serghei Kisliak. Cu acest prilej, liderul american a dezvăluit interlocutorilor săi date secrete, afirmă CNN. Rezultatul întrevederii a speriat conducerea serviciilor speciale americane, obligându-o să se gândească la securitatea agenților săi din Rusia.
Existența spionului era cunoscută de un cerc de oameni foarte restrâns, din guvernul și din serviciile speciale ale SUA, iar informațiile furnizate erau atât de valoroase, încât nu exista alternativă la prezența lui acolo.
Reacția CIA
Purtătoarea de cuvânt a CIA, Brittany Bramell, a catalogat informația postului de televiziune incorectă și menită să inducă în eroare. ”Presupunerile lansate de CNN, potrivit cărora CIA adoptă decizii de care depinde viața sau moartea, fără o analiză obiectivă și fără informații detaliate, sunt, pur și simplu, incorecte.
Comentariul Casei Albe
La rândul său, secretarul de presă al Casei Albe, Stephanie Grisham, a afirmat că ”informațiile CNN sunt doar incorecte, ci, ar putea pune în pericol viețile unor oameni. Fără a vorbi despre spionul evacuat din Rusia, Trump a criticat, pe contul său de Twitter, televiziunea CNN. ”Am auzit că, din cauza ratingurilor foarte mici, CNN pierde foarte mulți bani. Dar, cel mai important lucru este că CNN dăunează SUA. Departamentul de externe al postului aruncă informații greșite și fakenews-uri pretutindeni în lume”, a scrie Trump.
Contactată de cotidianul rus ”Kommersant”, o sursă din MAE rus a recunoscut că-i este foarte greu de comenteze acea parte din materialul CNN, legată de ”foarte prețiosul agent”. ”E treaba CIA să confirme sau să infirme. În ceea ce privește întrevederea lui Lavrov cu Trump, CNN nu a mai inventat, până acum, o asemenea absurditate. Este pură paranoia”, a subliniat interlocutorul ”Kommersant”. Tot ”Kommersant” a dezvăluit și numele presupusului agent american: Oleg Smolenkov.
La rândul său, ziarul ”Gazeta” scrie că Smolenkov a fost racolat de către CIA, în urma cu câteva decenii, când acesta lucrase la Ambasada Rusiei în SUA.
Ce spune Dmitri Peskov
Întrebat de jurnaliști, secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, a confirmat că, în urmă cu câțiva ani, în administrația prezidențială a lucrat un oarecare Oleg Smolenkov, concediat, ulterior, prin dispoziție internă. ”Într-adevăr, Smolenkov a lucrat în administrația președintelui, dar a fost dat afară, acum câțiva ani. Funcția lui a intrat în categoria înalților funcționari, așa-numitele funcții desemnate prin decret”, a arătat Peskov, fără a preciza motivul pentru care a fost concediat Smolenkov, constată ”Izvestia”.
Peskov a adăugat că fostul angajat al administrației prezidențiale ruse nu participa la consfătuirile șefului statului. ”Avea o funcție care nu presupunea nici un fel de contacte cu președintele”, a subliniat secretarul de presă, insistând că ”v-am dat informația pe care v-o pot da. E de la sine înțeles, că este imposibil de furnizat întreaga informație legată de activitatea administrației președintelui”.
Întrebat dacă poate să confirme că Smolenkov a fost agent CIA, Peskov a răspuns: ”Nu, nu pot confirma acest lucru, pentru că nu știu dacă a fost sau nu agent. Pot doar să confirm că, într-adevăr, a existat un angajat cu acest nume în administrație și că el a fost concediat”.
Lavrov, despre întâlnirea cu Trump
Comentând cazul Smolenkov, șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a declarat că, la întâlnirea cu Trump, din 2017, nu au fost dezvăluite secrete de stat. ”Pot comenta doar fapte – despre întrevederea cu președintele Trump, din mai, 2017, de la Casa Albă. A fost o vizită de răspuns la vizita secretarului de stat din acel moment, Rex Tillerson, care fusese, cu câteva luni în urmă, la Moscova, unde a purtat convorbiri cu mine și a fost primit de către președintele Putin. Așa că, în mai 2017, eu am fost la Washington și, după discuții la Departamentul de Stat, am plecat la Casa Albă, unde am stat îndelung de vorbă cu președintele Trump”, a spus Lavrov.
Publicația subliniază intenția instituțiilor UE de a elabora mecanisme de „identificare a provenienței gazului natural…
Sectorul energetic și populația resimt tot mai greu fiecare nou atac asupra sistemului energetic al…
La finalul reuniunii Consiliului Economic Suprem Eurasiatic, desfășurat lângă Sankt Petersburg, Vladimir Putin a răspuns…
Amorțeala intelectuală și morală constituie cel mai important semn al Europei actuale, unde Rusia a…
NTV: Cei care au fugit de armată au declarat că nu doresc să apere Kievul…
Fake: O rachetă rusă a pătruns în spațiul aerian al Moldovei și României, scriu canalele…
This website uses cookies.