Hot News
Limba ucraineană este ”inventată”, spune un fost ambasador
05/09
Gref propune desființarea examenelor în școli
06/09

Șoigu, despre relațiile militare dintre Rusia și China

Momentul întâlnirii celor doi demnitari care a avut loc la Moscova/ Foto: Ministerul Apărării al Rusiei

Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a declarat, la întâlnirea cu vicepreședintele Consiliului militar central al Chinei, generalul Zhang Youxia, că relațiile dintre cele două țări intră într-o nouă etapă a dezvoltării lor. Este vorba inclusiv despre domeniul apărării, scrie RIA Novosti.

Potrivit lui Șoigu, China este un partener strategic-cheie al Federației Ruse, pe arena internațională. El a arătat că, în 2019, se împlinesc 70 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între cele două state. Iar eforturile președinților celor două țări au permis aducerea lor într-o nouă etapă.

În acest context, ministrul a amintit că, în cursul acestui an, au avut loc cinci întâlniri la nivel înalt. La rândul său, colaborarea militară și tehnico-militară dintre cele două țări indică faptul că relațiile bilaterale au un caracter de încredere. Printre altele, se derulează permanent activități comune, de pregătire militară a forțelor armate ale Rusiei și Chinei, inclusiv cooperare în cadrul ȘOS (Organizația pentru Cooperare de la Shanghai) și SMOA plus (Consfătuirea miniștrilor apărării din țările ASEAN cu partenerii de dialog).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2964994