File de istorie: Pact și fapt (III)

Expoziția Agenției Federale Rosarchiv declasifică documentele și argumentele, privind izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial
În aceste zile, în Sala de expoziții a arhivelor federale, s-a deschis Expoziția “1939. Începutul celui de-al Doilea Război Mondial”. Sunt prezentate peste 300 de documente. Cea mai sigură modalitate de a găsi răspunsuri la întrebările dificile din trecut este să citești arhivele cu atenție și fără prejudecăți, spune Andrei ARTIZOV, șeful Agenției Rosarhiv. Vă prezentăm cea de-a treia parte a interviului cu domnia sa, publicat în ”Rossiiskaia Gazeta”.

– Este convenabil pentru istoricii occidentali să creadă că Polonia a fost prima victimă în al Doilea Război Mondial. Cu toate acestea, “rolul” în această tragedie este clar subestimat…

Andrei Artizov: – Multe lucruri devin clare, dacă citim raportul atașatului militar francez din Varșovia – Muss, adresat ministrului de război al Franței – Daladier. La 24 august 1939, el scrie, în speță, că i s-a încredințat misiunea de a introduce Statul Major polonez în cursul negocierilor militare cu Moscova și de a relata polonezilor despre propunerile rusești. Or, rușii pun o singură condiție: polonezii trebuie să-i lase să treacă pe teritoriul lor, pentru a se lupta cu nemții.
Muss informează că, la 17 august, ora 21.00, la Varșovia a sosit căpitanul Boffres, trimis în secret de către generalul Doumenc, de la Moscova: „Mi-a transmis verbal toate detaliile utile despre desfășurarea negocierilor la Moscova. Din mesajul său, rezultă că negocierile au intrat în impas. Practic, sunt întrerupte. Reluarea lor depinde de răspunsul favorabil al Statului Major polonez , căci timpul presează, iar această reluare nu poate fi amânată mai mult de 20 sau 21 august.”

Și apoi, scrie că a doua zi, s-a întâlnit cu șeful Statului Major General al armatei poloneze, generalul Stakhevici. Acesta a ascultat cu mare atenție, fără a întrerupe și a luat numeroase notițe. La majoritatea argumentelor atașatului francez, nu a avut nici o obiecție. Îmi permit să citez: “Atunci și-a exprimat surpriza și neîncrederea față de propunerile rușilor”. În speță, Stakhevici a spus: „Nu pot să cred că rușii doresc, cu adevărat, să lupte împotriva nemților. Este atât de convenabil pentru ei să rămână în a doua linie …” Am discutat mult timp, îmi reluam din nou argumentele și insistam, de asemenea, pe pericolul eșecului negocierilor de la Moscova. Nu a contestat acest lucru, regretând că ne aflăm într-un impas. În ceea ce privește acordul pentru propunerea rusă, el a văzut-o în cele mai sumbre culori… Stakhevici: „Dacă rușii vin pe teritoriul nostru, vor și rămâne acolo. Chiar câștigând, Polonia va pierde o parte din teritoriul său.”

În cele din urmă, a concluzionat: o astfel de decizie este dincolo de împuternicirile mele.

A doua zi, 19 august, s-a repetat cam același lucru. Doar că, la conversație, lua deja parte și atașatul militar britanic. Și, din nou, polonezii au refuzat categoric să lase trupele sovietice să treacă pe teritoriul lor. Înțelesul acestor dialoguri lungi era ceva de genul: suntem oameni civilizați, dar nu putem avea încredere în ruși.

A treia discuție a avut loc la 20 august, cu același rezultat.

Declarația apărută în presa Biroului de Informații din Germania, cu privire la apropiata încheiere a tratatului de neagresiune germano-sovietic și vizita lui Ribbentrop la Moscova, la data de 23 august, a produs, la Varșovia, efectul unei bombe care explodează.

Rezumat: conducerea poloneză de atunci nu dorea nici un fel de obligații aliate sau interacțiuni normale cu Armata Roșie și cu Uniunea Sovietică. Credea că va face față singură. Și că francezii și britanicii vor ajuta Polonia.

La 23 august, ambasadorul francez la Varșovia a întreprins un demers urgent, pe lângă Beck (ministrul polonez de externe). Ministrul părea să aibă o clipă de ezitare, dar a cerut un răgaz pentru răspuns. O nouă întâlnire a avut loc în după-amiaza zilei de 23 august. Reamintim că tratatul sovieto-german a fost semnat la Moscova, în seara aceleiași zile. În cadrul celei de-a doua întâlniri, Beck a cedat, nu fără a demonstra, încă o dată, profunda ostilitate pe care o au polonezii față de ceea ce privește trecerea trupelor sovietice. El a acceptat următoarea formulare, cu care generalul Doumenc s-a dus la Voroșilov (șeful delegației sovietice – n.r.). Iată: “Noi (adică polonezii, francezii și britanicii) avem încredere că, în cazul acțiunilor comune împotriva agresiunii germane, cooperarea dintre Polonia și URSS, în condițiile tehnice, care trebuie convenite, nu este exclusă (sau posibilă)”. Dar, era prea târziu.

– Unde sunt, acum, păstrate protocoalele secrete ale Pactului Molotov-Ribbentrop? De ce era atâta ceață în jurul lor?

Andrei Artizov: – Originalele germane nu s-au păstrat; în timpul bombardamentului asupra Berlinului, arhivele Ministerului de Externe au fost distruse. Însă, încă în mijlocul războiului, Ribbentrop a dat ordinul ca cele mai importante documente să fie copiate. Și a încredințat acest lucru unuia dintre angajații săi. El a făcut-o și le-a ascuns. Apoi, aflându-se în zona americană de ocupație, această persoană a indicat ascunzătoarea și a predat-o americanilor. Aceștia au publicat documentele, la începerea ”războiului rece”. Mai târziu, copiile lor au fost predate germanilor.

Conducerea sovietică susținea că nu avem originalele. În realitate, o vreme, acestea au fost depozitate în arhiva Ministerului Afacerilor Externe. După ce Molotov a încetat să mai fie comisarul popular al afacerilor externe, documentele au fost transferate în arhiva Biroului Politic al PCUS. Și s-au aflat acolo, practic, până la sfârșitul secolului trecut. Nimeni nu avea acces la ele. S-a aflat, despre originale, abia după ce regimul sovietic s-a prăbușit. Au fost publicate în 1992, în revista “Istoria nouă și contemporană”, de către academicianul G. Sevostianov. Și, le-au prezentat, pentru prima dată, la o expoziție din Galeriile Tretiakov, în 1995.
Și, din arhiva fostului Biroul Politic, originalele au fost, din nou, transferate Ministerului de Externe al Rusiei.

Interviul realizat de Elena Novosiolova/ ”Rossiiskaia Gazeta”