File de istorie: 1944, de la Operațiunea Iași-Chișinău, la frăția de arme sovieto-română. La 75 de ani de la eliberarea țărilor din Europa Centrală și de Est de sub nazism

Vitali GAPON, istoric militar

Situația militară şi politică de pe front, în timpul pregătirii și desfășurării operațiunii Iași-Chișinău, a creat condiții favorabile pentru începerea revoltei anti-fasciste din București și organizarea de operațiuni militare comune ale Armatei Roșii și forțelor militare române împotriva trupelor naziste.

Operațiunea Iaşi-Chișinău a jucat un rol decisiv în eliberarea României și a altor țări din Europa de Sud-Est. Ca urmare a finalizării cu succes a acestei operațiuni, s-au obținut rezultate militare și politice majore: eliberarea Moldovei a fost finalizată; România s-a retras din războiul purtat de partea Germaniei, ceea ce a influențat Bulgaria pentru a ieși din război și a influențat situația politică din Ungaria și Slovacia.

În plus, victoria trupelor sovietice în această operațiune a dus la prăbușirea principalelor forțe ale frontului strategic al lui Hitler în Balcani, la schimbarea întregii situații militar-strategice pe flancul sudic al frontului sovieto-german și a creat condiții excepționale pentru dezvoltarea ulterioară a ofensivei Armatei Roșii în această direcție. În fața trupelor sovietice, au fost deschise căi de dezvoltare a unei ofensive avansate pe teritoriul României, Bulgariei și Ungariei. S-a creat astfel posibilitatea de a oferi asistență directă popoarelor din Iugoslavia și Cehoslovacia.

Succesul strălucit al trupelor sovietice încă din prima etapă a operațiunii Iași-Chișinău și înaintarea rapidă în adâncimea teritoriului României a provocat panică în guvernul lui Ion Antonescu: a început să se pregătească evacuarea din București și a condus la schimbări politice majore în țările vecine.

Înfrângerea de către Armata Roșie a principalelor forțe ale armatelor frontului „Ucraina de Sud“, în timpul operațiunii Iași-Chișinău, a privat Înaltul Comandament German și guvernul lui Ion Antonescu de sprijin armat în interiorul țării. Nu mai exista puterea reală de a împiedica avansarea rapidă a trupelor sovietice adânc în teritoriul României. Au fost create, astfel, condiții pentru începutul revoltei antifasciste din București.

Inițial, la o reuniune din 20 august, s-a decis începerea revoltei pe 26 august. Cu toate acestea, evenimentele de pe front s-au dezvoltat atât de rapid încât condițiile de punere în aplicare au apărut mai devreme – pe 23 august . În acea zi, la ordinul regelui Mihai, a fost arestat dictatorul Ion Antonescu, care sosise pentru o audiență la rege, în scopul de a obține sprijinul pentru mobilizarea „tuturor forțelor națiunii“, pentru a continua războiul de partea Germaniei. Curând după aceea, ceilalți miniștri ai guvernului său au fost chemați și arestați la palat.
La 22:15 regele a adresat poporului o declarație la radio. Textul ei a fost înregistrat în avans. În declarație, a fost comunicată arestarea lui Ion Antonescu, crearea unui nou guvern condus de generalul Sănătescu și încetarea ostilităților împotriva Națiunilor Unite.

De asemenea, a fost comunicat în mod oficial acordul pentru acceptarea condițiilor armistițiului propuse de guvernul sovietic în numele URSS, Statele Unite și Marea Britanie. În spiritul declarației regelui, a fost publicată şi o declarație a noului guvern: ”Astăzi, dictatura a fost înlăturată. Poporul şi-a recăpătat drepturile. România consideră Națiunile Unite ca pe niște națiuni prietene.” În același timp, un document similar a fost trimis comandanților militari români: ”Armata română încetează lupta de partea trupelor germane, pentru a face pace cu Națiunile Unite și pentru a relua luptele de partea forțelor armate aliate”. În acest sens, forțelor armate române li s-a ordonat să se retragă imediat din subordinea conducerii germane și să înceteze desfășurarea operațiunilor militare împotriva trupelor Armatei Roșii.

Când mesajul despre răsturnarea guvernului lui Ion Antonescu și retragerea României din războiul împotriva Națiunilor Unite era difuzat la radio, mii de patrioți români s-au ridicat într-o luptă armată împotriva naziștilor și a susținătorilor lor din țară. În dimineața zilei de 24 august, forțe antifasciste au ocupat toate clădirile guvernamentale, poștă, telegraful și au blocat unitățile militare germane staționate în capitală. La apelul comandamentului detașamentelor patriotice de luptă, un număr mare de muncitori din capitală și din împrejurimile sale au luat parte la luptele pentru curățirea Bucureștiului de trupele germane, pentru dezarmarea lor.

Victoria insurecției, în ciuda hotărârii maselor muncitoare de a răsturna de la putere clica lui I. Antonescu și de a retrage România din războiul antisovietic, depindea în întregime de schimbarea situației politice în care se afla România. În acest sens, insurecția urma să devină punctul de plecare al transformărilor revoluționare din țară. Regimul militar-fascist din România avea, totuși, sprijinul necondiționat și deplin al trupelor germane – 60.000, localizate în interiorul țării, și al celor 25 de divizii germane de pe front.

În plus, comandamentul armatelor germane din Grupul „Ucraina de Sud“ prevedea o astfel de distribuție a trupelor germane și române, care să asigure consolidarea apărării şi, de asemenea, să permită un control eficient asupra tuturor unităților celor două armate românești care operau pe frontul sovieto-german. Chiar și în București, centrul revoltei, forțele patriotice nu au reușit, la început, să ofere o superioritate decisivă față de trupele germane. De partea răzvrătiților erau circa 7.000 de soldați români și circa 50 de unități de luptă patriotice cu un efectiv total de aproximativ 300 de luptători. Aproape de tot atâtea forțe dispunea comandamentul german în București și în împrejurimi.

Un factor care a complicat şi mai mult situaţia a fost faptul că, în zona Ploiești se afla un grup numeros de trupe germane: aproximativ 25.000 de oameni, care puteau, dacă era necesar, să acționeze prompt împotriva rebelilor din capitala română.

Evenimente din 23 august 1944 au venit ca o surpriză completă, nu numai pentru conducerea germană, ci și pentru ambasadorul Germaniei în România, care cu puțin timp înainte de evenimente îi raportase lui Hitler că pacea şi liniştea domnesc „pe pământul românesc unde nicio frunză nu se clintește, iar Antonescu menține puterea în mâinile lui”. O asemenea evoluție a evenimentelor nu era deloc așteptată de personalul numeros al misiunii germane din București.

Serviciile speciale din România au reuşit să informeze ambasada germană și pe reprezentanții misiunii că la Palat ”s-a întâmplat ceva” abia în seara zilei de 23 august.

Comandantul grupului de armate ”Ucraina de Sud”, generalul J. Friessner, a aflat despre evenimentele din București de la radioul românesc. El l-a contactat imediat pe Hitler și l-a informat despre noua situație din România. Führer-ul era furios. Pentru a menține România în blocul fascist, el i-a ordonat generalului J. Friessner „să suprime rebeliunea, să aresteze camarila trădătoare și să formeze un nou guvern de orientare pro-germană.“ Pentru acest lucru, Führer-ul i-a acordat puteri extraordinare.

La rândul său, generalul J. Friessner i-a transmis sarcina suprimării rebeliunii generalului Gerstenberg, punând la dispoziția sa divizia a 5-a antiaeriană, un regiment de infanterie, o companie de tancuri, două grupuri de tunuri de asalt, precum și ariergarda și unităților Waffen SS localizate direct în capitala României și în zonele învecinate. Numărul total al acestor trupe era de aproximativ 6.000 de soldați și ofițeri.
În dimineața zilei de 24 august, după supunerea Bucureștiului la o bombardament barbar, comandamentul german a început simultan operațiuni militare pentru a suprima insurecția. Cu toate acestea, el nu a avut suficientă putere pentru acest lucru.

Către sfârșitul zilei următoare, odată cu sosirea în capitală a trupelor române din alte părți ale țării, rebelii au zdrobit rezistența inamicului în oraș și, pe 28 august, au finalizat neutralizarea Wehrmacht-ului de la nord de București. În timpul acestor lupte au fost luați prizonieri 5.457 de soldați inamici și un ofițer. Între timp, lupta împotriva trupelor germane se desfășura în multe alte orașe din România. Numai înaintarea rapidă a trupelor sovietice, acțiunile decisive ale insurgenților din România, precum și superioritatea aeriană a aviației sovietice, au dejucat o tentativă a comandamentului Wehrmacht-ului de a suprima rezistența patrioților români și l-au forțat – odată cu pierderea aerodromurilor – să mute în regim de urgență în Ungaria Luftflotte 4, oprind astfel bombardarea Bucureștiului.

Așa cum scriau ulterior istoricii români: „Puternica ofensivă lansată de armata sovietică pe frontul Iași-Chișinău, a pus comandamentul nazist în situaţia de a nu putea retrage trupe de pe front pentru a lupta împotriva insurecţiei.“ (I.Popescu-Puțuri). Același lucru a fost spus de către Regele Mihai în Bucureștiul eliberat într-un interviu cu un grup de jurnaliști occidentali: „Este evident că ofensiva armatei ruse, care a imobilizat forțe germane semnificative în Moldova și Basarabia, a fost principala condiție pentru succesul loviturii de stat de la 23 august 1944.”

Pe parcursul celor opt zile ale revoltei – din 24 până în 31 August – forțele patriotice au provocat pierderi importante trupelor germane din țară, soldate cu 5.000 de inamici uciși şi conducând la capturarea sutelor de persoane.

În această situație, guvernul român a fost constrâns să declare război Germaniei, iar apoi, Ungariei.

Fasciştii români nu s-au împăcat cu ieşirea României din războiul de partea Germaniei. La 25 august avioanele inamice au împrăștiat foi volante peste București cu apelul lui Horia Sima, liderul organizației fasciste românești „Garda de Fier“, refugiat în Germania, în care li se cerea românilor să se alăture luptei alături de forțele germane „pentru eliberarea pământului românesc.“ Membrii din clandestinitate ai acestei organizații comiteau acte teroriste, făceau propagandă ostilă, solicitând refuzul de a lupta împotriva naziștilor, amenințând cu „represiune“ din partea ruşilor, încercând să provoace neîncredere în rândul guvernului față de trupele sovietice, acuzând acest guvern de „trădare“.

Deși monarhia română condusă de regele Mihai a jucat un rol pozitiv în înlăturarea lui Antonescu de la putere, faţă de revolta armată în ansamblu a existat un sentiment de teamă, teama de izbucnirea unei revoluții, care ar fi putut mătura dinastia regală. Prin urmare, regele și anturajul său nu au intenționat să lupte împotriva Germaniei și au căutat să ajungă la un acord cu comandamentul german privind retragerea nestânjenită a trupelor germane din România. În seara zilei de 23 august regele l-a primit pe ambasadorul german Killinger, iar apoi pe generalii Hansen și Gerstenberg informându-i despre faptul că România nu mai face parte din „axa“, precum și despre încetarea ostilităților împotriva URSS, exprimându-și totodată regretul pentru necesitatea adoptării unei astfel de decizii.

În același timp, regele a transmis guvernului german și comandamentului militar german, o cerere de retragere a trupelor Wehrmacht-ului din România, așa cum a pus-o, „pentru a nu umbri alianța militară a celor două armate, trecută prin cele mai severe încercări.“ În timpul discuțiilor, Mihai i-a asigurat și pe cei prezenți că «trupele germane vor putea pleca fără probleme, şi fără a se confrunta cu vreo piedică din partea guvernului român. A doua zi, o declarație similară i-a fost făcută lui Killinger de către noul șef al comandamentului general al armatei române, generalul G. Mihail, subliniindu-se că «nu se pune problema luptei împotriva armatei germane şi că nu vor fi acceptate condiții în acest sens din partea ruşilor”.

Într-un efort de a salva trupele germane de pe teritoriul României de o debandadă completă, o telegramă cu un conținut similar a fost trimisă și comandamentului Grupului de Armate „Ucraina de Sud“: „Comandamentul Armatei Române oferă posibilitatea ieşirii libere a unităţilor germane de pe teritoriului României.“

În practică, aceasta însemna acordarea posibilităţii unităţilor germane de a se retrage cu trupele în Carpați, de a pregăti noi linii de apărare acolo și de a nu permite accesul Armatei Roșii în adâncimea teritoriului României și în Balcani.

                                                                                                                                                                                                                  (Va urma)