File de istorie: Pact și fapt (II)

Expoziția Agenției Federale Rosarchiv declasifică documentele și argumentele, privind izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial

În aceste zile, în Sala de expoziții a arhivelor federale, s-a deschis Expoziția “1939. Începutul celui de-al Doilea Război Mondial”. Sunt prezentate peste 300 de documente.  Cea mai sigură modalitate de a găsi răspunsuri la întrebările dificile din trecut este să citești arhivele cu atenție și fără prejudecăți, spune Andrei ARTIZOV, șeful Agenției Rosarhiv. Vă prezentăm cea de-a două parte a interviului cu domnia sa, publicat în ”Rossiiskaia Gazeta”.

Andrei Artizov, director al Agenției Federale ”Rosarhiv”/Foto: Rossiiskaia Gazeta

– Cum ar fi arătat un raport despre Franța și Marea Britanie, referitor la intrarea Armatei Roșii în Polonia?

Andrei Artizov: – Documentele pe acest subiect sunt, de asemenea, expuse. Nimeni nu și-a smuls părul, în această privință. Ei își dădeau seama că granițele vestice ale Uniunii Sovietice au fost împinse, în afară; prin urmare, Uniunea Sovietică – iar aceasta este un posibil aliat, într-un viitor război cu Germania – a devenit mai solidă. Iată telegrama cifrată a lui Jacob Suritz – reprezentant plenipotențiar al URSS în Franța, care, în 1939, era membru al delegației sovietice în Liga Națiunilor – către Comisariatul pentru Afaceri Externe al URSS, din 23 septembrie. În document, se relatează despre reacția cercurilor socio-politice ale Franței la instituirea unei linii de demarcație, între Wehrmacht și Armata Roșie, pe teritoriul Poloniei, prin linia Curzon. „Toată lumea este de acord că linia de demarcație din Polonia, dintre armata sovietică și cea germană, este extrem de avantajoasă pentru URSS. Cea mai mare victorie pentru Moscova! Și, nu doar pentru că o parte semnificativă a Poloniei a fost pusă sub controlul armelor sovietice, ci și pentru că a fost creată o barieră, pe căile preconizate anterior (și cele mai probabile) ale ofensivei hitleriste împotriva URSS „.

– Stalin a încheiat un tratat de prietenie cu Hitler, iar politicienii francezi, englezi și americani – dacă-i ascultăm pe propagandiștii occidentali – nu s-au ferit de contacte cu monstrul…

Andrei Artizov: – Au existat contacte! Și, ce contacte! Chamberlain și Daladier și-au băut cafeaua cu el. Roosevelt coresponda cu el. Iar, aceste scrisori sunt prezentate la expoziție.

– Pe baza materialelor de arhivă, care sunt disponibile istoricului, astăzi, se poate evalua în mod obiectiv „Pactul Molotov-Ribbentrop”?

Andrei Artizov: – Pactul este un rezultat firesc al “politicii de pacificare” a agresorului german, care a fost derulată de către aliații occidentali (în primul rând, Marea Britanie și Franța). Consimțământul conducerii sovietice la un acord cu Hitler s-a făcut în atmosfera de neîncredere generală care predomina, atunci, în Europa.

Documentele care pot fi văzute la expoziție arată, de asemenea, ce impact negativ asupra cursului și rezultatului discuțiilor de la Moscova – între misiunile militare ale aliaților și URSS – l-a avut poziția guvernului polonez, de atunci. De ce sunt importante aceste materiale? Pentru că nu este un “oficial rus” care o spune, ci o spun arhivele franceze. Citiți și trageți concluzii.

***
Document 1

La 13 iulie 1939, atașatul militar francez în URSS, generalul Palace, i s-a adresat lui Daladier cu o notă, despre situația strategică din Europa de Est și despre impactul probabil al acesteia, asupra poziției guvernului URSS, cu privire la încheierea unui acord de asistență reciprocă anglo-franco-sovietic:

„Polonia este complet izolată de aliații săi, Franța și Marea Britanie, așa cum a fost și cazul Cehoslovaciei. Din proprie voință, a pierdut, până în prezent, asistența militară sovietică eficientă, refuzând orice trecere a trupelor pe teritoriul său … Mi se pare tot mai evident faptul că aceste considerente nu au scăpat atenției armatei sovietice și domnului Stalin, a cărui politică externă vizează, din ce în ce mai clar, protejarea intereselor statului rus. Devenind martor, în 1938, al faptului că acordurile sale, privind asistența reciprocă cu Franța și Cehoslovacia, au rămas o simplă bucată de hârtie, pentru că nu au fost susținute de tratate militare și pentru că păream să eschivăm în mod constant chiar și simplele întâlniri tripartite ale [reprezentanților] statelor majore, URSS, desigur, nu intenționează, astăzi, să mai facă aceleași greșeli.

URSS, după cum a exprimat în mod repetat acest lucru, inclusiv înainte de deschiderea negocierilor curente, va fi de acord să se expună loviturii Germaniei, numai cu condiția rezolvării satisfăcătoare a problemei militare – în cazul în care va considera că acțiunile [comune] sunt suficient de pregătite și convenite, ca să creadă în succes și să se considere protejată.

Rostul lungilor negocieri dintre aliați și polonezi a fost următorul: suntem oameni civilizați, dar nu puteți avea încredere în ruși.
Rătăcirea și neîncrederea, care au apărut în timpul negocierilor, vor dispărea numai dacă se vor întocmi acorduri clare, care stabilesc responsabilitățile fiecăruia, în caz de agresiune.

Nu cred că URSS, după ce a studiat problema militară, va fi de acord, de acum încolo, să semneze și să pună în aplicare un tratat politic, dacă nu va fi convinsă că acordul poate fi încheiat pe baza unor înțelegeri militare, consolidând în mod fiabil, în ciuda întregii complexități menționate, puterea frontului estic.”

Generalul Palace a cerut guvernului său să întreprindă acțiuni militare și politice concrete, pentru a stabili “o alianță cu Rusia, cu scopul de a crea o grupare de forțe care să fie cu adevărat capabilă să oprească agresiunea și, eventual, să evite războiul”. Evident, fără să prea creadă că opinia sa va fi luată în calcul, a încheiat nota cu următoarea prognoză sumbră: “La sfârșit, îmi permit să adaug credința că este foarte posibil ca, dacă nu reușim să ajungem la un acord rapid, vom vedea că URSS se va izola mai întâi, luând o poziție neutră și de așteptare; apoi, va reuși să ajungă la un acord cu Germania, pe baza împărțirii Poloniei și a țărilor baltice. „

Documentul 2

Înregistrarea conversației comisarului popular al Apărării din URSS, Kliment Voroșilov, cu șeful misiunii militare franceze Joseph Doumenc – care a avut loc la 22 august 1939, cu o zi înainte de semnarea tratatului de neagresiune sovieto-german. Mareșalul sovietic raportează că nu va mai participa la lucrările ulterioare ale consfătuirii anglo-franco-sovietice și indică interlocutorului său că negocierile misiunilor militare s-au redus, practic, la ”baterea pasului pe loc”, din cauza lipsei de dorință a puterilor occidentale de a încheia un acord cu importanța cuvenită, asigurat de garanții, cu Uniunea Sovietică.

„tov. VOROȘILOV: … Problema cooperării militare cu francezii se pune de câțiva ani, dar nu și-a găsit rezolvarea. Anul trecut, când pierea Cehoslovacia, așteptam un semnal de la Franța, trupele noastre fiind gata; dar, am așteptat degeaba.

gen. DOUMENC: Trupele noastre erau, de asemenea, gata.

tov.VOROȘILOV: Care este, atunci, problema? La noi, nu numai trupele erau gata, dar și Guvernul, întreaga țară, întreg poporul – toată lumea a vrut să ajute Cehoslovacia și să-și îndeplinească obligațiile contractuale.

gen. DOUMENC: Dacă Mareșalul era în Franța, în acel moment, ar fi văzut că totul era gata pentru a luptă. După aceste evenimente din Europa, dacă trebuie să creem un front a păcii, atunci trebuie să-l creem acum. Repet – sunt la dispoziția dvs. și sunt gata să lucrez atunci când doriți, așa cum doriți, în mod foarte concret.

tov.VOROȘILOV: Dacă misiunile britanică și franceză ar fi venit cu toate propunerile concrete și clare, sunt convins că, în aproximativ 5-6 zile, ar fi fost posibil să terminăm toate lucrările și să semnăm o convenție militară”.

– Acum, pe rețelele de socializare, există adevărate bătălii istorice pe tema “războiului preventiv”, din partea Uniunii Sovietice. S-a amintit, din nou, de Suvorov-Rezun, cu cartea sa „Spărgătorul de gheață”. S-a schimbat, cumva, poziția științei rusești în raport cu versiunea desfășurării istoriei, prezentate acolo?

Andrei Artizov: În primul rând, există diferite puncte de vedere, în știința rusă: aceasta nu este istoria sovietică, unde totul a fost construit sub o singură ideologie. În al doilea rând, un studiu fundamental, pe tema pregătirii Uniunii Sovietice pentru război, nu a apărut în ultima vreme. Cu excepția lucrării “Istoria Marelui Război pentru Apărarea Patriei”, în mai multe volume, care se realizează pe linia Ministerului Apărării al Rusiei. Dar, aceasta este o lucrare colectivă.

În ceea ce-l privește Rezun însuși și cartea sa, un studiu excelent – conținând evaluările pseudo-profesionalismului lui – a fost făcut de către savantul israelian Gabriel Gorodețky. Nu există nimic mai fundamental. Și ader la punctul său de vedere, pentru că este cel mai aproape de adevăr.

– Totuși, Stalin intenționa sau nu să atace Germania? Se făceau pregătiri pentru un război preventiv?

Andrei Artizov: – Vă voi spune astfel: orice armată, în orice perioadă istorică, dacă, desigur, merită numele de „armată” și există persoane inteligente în statul său major, trebuie să calculeze diversele evoluții ale evenimentelor și să pregătească mai multe opțiuni pentru acțiune. Atât defensive cât și ofensive. Dar, de la pregătire până la declarația de război – este o distanță mare. Pentru că războiul nu este declarat de către armată, ci de către conducerea politică.

Avem un document din 1939 (poate fi văzut la expoziție). Ne pregăteam, foarte serios, pentru sosirea misiunilor militare britanice și franceze la Moscova: întreaga componență a delegației sovietice era de cel mai înalt nivel, începând cu Voroșilov – membru al Biroului Politic și comisar al Apărării, șeful Statului Major al Armatei Roșii – Șapoșnikov … URSS avea intenții serioase de a coopera cu Marea Britanie și cu Franța, în războiul împotriva lui Hitler, iar, de faptul că acest război va avea loc, puțini se îndoiau. Așa că, înainte ca misiunile aliate să ajungă la Moscova, Șapoșnikov a pregătit, pentru Stalin, un document numit “Notă a șefului Statului Major, Șapoșnikov – considerații privind negocierile cu Marea Britanie și Franța, în versiunea finală raportată lui Stalin”. În notă, se spune că Uniunea Sovietică este pregătită să ofere 100 de divizii. Cum poate fi evaluat acest lucru? Ca o pregătire vicleană pentru război sau ca propuneri reale oferite aliaților?

Și, iată că vin viitorii aliați: din partea francezilor – un oarecare general, membru al consiliului militar, iar din partea britanicilor – o persoană și mai puțin semnificativă pentru luarea unor decizii grele, un adjutant naval, un amiral…

Sau, iată un alt exemplu de “pregătire”. În 1938, Hitler a ocupat Sudeții. Iar noi avem un acord de asistență reciprocă cu Cehoslovacia și cu Franța. URSS a anunțat mobilizarea, trupele au fost masate spre graniță. Până și avioanele noastre s-au deplasat în Cehoslovacia. Este aceasta o pregătire pentru război? Desigur. Însă, e cu totul altceva faptul că Franța a refuzat să-și îndeplinească obligațiile, iar Cehoslovacia, în cele din urmă, nu a trecut la operațiuni militare unilaterale, deși avea o armată decentă, chiar foarte bine înzestrată. În plus, Polonia, care a interzis categoric trecerea trupelor noastre pe teritoriul său, în ajutorul Cehoslovaciei, a declarat că ne va doborî avioanele … Mai mult, cu acordul tacit al Germaniei fasciste, Polonia a anexat regiunea Těšinsk – pentru ca, mai târziu, să fie înconjurată ea însăși, de către Germania. Ei bine, pe aceasta cum s-o evaluăm?
                                                                                                                                  

                                                                                                                                              Interviul realizat de Elena Novosiolova/ ”Rossiiskaia Gazeta”
                                                                                                                                                                                                                                           (Va urma)