Elicopterul fără pilot AURA 100, prezentat la MAKS-2019
29/08Care este volumul economiei subterane a Rusiei
30/08Tragedia din Odessa. Șeful Parlamentului, Parubii, a devenit acuzat (VIDEO)
Biroul de Stat pentru Anchete al Ucrainei a deschis un dosar penal împotriva președintelui Radei Supreme, Andrei Parubii (care, în aceste zile, își încheie mandatul – n.r.) – el este acuzat de complicitate la provocarea incendiului din sediul Casei Sindicatelor din Odessa, la 2 mai 2014, în urma căruia și-au pierdut viața 48 de opozanți ai Maidanului. În luna mai, anul curent, misiunea ONU de monitorizare a drepturilor omului a declarat că Ucraina face o investigație ineficientă a dosarului penal deschis pentru a ancheta această tragedie.
Potrivit versiunii anchetei, proaspătul deputat din partea partidului fostului președinte al Ucrainei (Petro Poroșenko) – ”Solidaritatea Europeană”, Andrei Parubii, a creat, în 2014, mai multe grupări. Aceste grupări, la ordinul său, au organizat ample revolte, la Odessa, dar și tragicul incendiu. La acea dată, Parubii era secretar al Consiliului de Securitate al Ucrainei.
”Această anchetă va fi un punct de reper pentru tinerii ofițeri și pentru realitatea sociologică, aflată în proces de schimbare. Toți cei care se fac vinovați, trebuie condamnați la ani grei de închisoare, pentru ca, în țara noastră, nimeni, niciodată să nu mai îndrăznească să comită asasinate în masă, de dragul puterii și al banilor!”, a declarat Andrei Portnov, fost consilier al fostului președinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici.
”Investigațiile făcute de către poliție, în legătură cu amplele violențe, au fost selective și tendențioase. Cinci din cele șase crime comise în centrul Odessei, la 2 mai 2014, nu au fost cercetate, nici până acum. De asemenea, nu s-au făcut cercetări nici în privința morții celor 48 de oameni, care și-au pierdut viața în incendiul de la Casa sindicatelor”, a declarat, la rândul lui, șeful misiunii ONU pentru drepturile omului, Fiona Fraser.
Potrivit spuselor sale, ineficiența anchetei și absența oricăror responsabilități reflectă cât de imperfectă este justiția în Ucraina și cum o serie de activiști boicotează sistematic ședințele de judecată, în cazul tragediei din 2 mai.
”Această tragedie, care îngheață sufletul oamenilor și care a zguduit întreaga lume civilizată, a devenit posibilă că urmare a politicii forțelor naționaliste ucrainene, ajunse la putere prin lovitură de stat. După ani de la acea crimă strigătoare la cer, cei care au pus-o la cale și care au dus-o la îndeplinire nu au fost găsiți, nici până în prezent”, se arată în comunicatul agenției diplomatice.
La Moscova, s-a subliniat că, în pofida tuturor apelurilor lansate de către organizațiile internaționale și de apărare a drepturilor cetățenilor de a face o anchetă minuțioasă, Kievul a pus, insistent, bețe în roate.
”Toate acestea conduc la ideea implicării conducerii Ucrainei în acele evenimente groaznice. Deosebit de cinic este faptul că organele de ordine ucrainene continuă să îi cerceteze pe cei care au reușit, atunci, să se salveze de huliganii fasciști. Și ocrotitorii occidentali ai Kievului păstrează tăcerea. Evident, nu le convine să recunoască faptul că, sub tutela lor, ”la cârma” țării se află forțe care au mâinile mânjite, până la cot, de sânge”, a arătat MAE rus, într-un comunicat.
Președintele comitetului politic al partidului ucrainean ”Platforma de opoziție – Pentru viață”, Viktor Medvedciuk, a atras atenția că nici Petro Poroșenko, nici actualul președinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski, nu au reacționat la împlinirea a cinci ani de la tragedia din Odessa.
”În timp ce ucrainenii comemorau cumplitele evenimente de la Odessa, ”slugile poporului” tăceau, rușinos, prin colțuri”, a spus politicianul.
”Și președintele în exercițiu, și noii învingători ai cursei electorale, șefii Guvernului și Parlamentului, împreună cu echipele lor, au preferat să închidă ochii la tot ce ține de această dată dramatică”, a continuat liderul partidului. În opinia lui Medvedciuk, autoritățile, în mod demonstrativ, ignoră cele mai dureroase chestiuni pentru Ucraina, fiindcă nu sunt interesate de aflarea adevărului despre groaznicele evenimente din acele zile.
La 2 mai 2014, forțe ”radicale” au atacat tabăra de corturi a activiștilor care strângeau semnături, pentru convocarea unui referendum privind federalizarea Ucrainei și acordarea statutului de limbă de stat pentru limba rusă. Simpatizanții mișcării ”Anti-Maidan” au fost obligați, în aceste condiții, să se adăpostească în Casa Sindicatelor, dar ”radicalii” au incendiat clădirea. Încercuind sediul instituției, ”radicalii” i-au bătut și împușcat pe cei care au încercat să se salveze din clădirea în flăcări. 48 de oameni și-au pierdut viața, alte 200 fiind rănite.