File de istorie: Pact și fapt (I)

Expoziția Agenției Federale Rosarchiv declasifică documentele și argumentele, privind izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial

În aceste zile, în Sala de expoziții a arhivelor federale, s-a deschis Expoziția “1939. Începutul celui de-al Doilea Război Mondial”. Sunt prezentate peste 300 de documente, aproape jumătate dintre ele fiind originale. Multe sunt rarități – de exemplu, Tratatul de neagresiune dintre URSS și Germania, din 23 august 1939 și protocolul secret al acestuia. Sau, o telegramă de la Hitler către Stalin, cu o propunere de a-l primi pe Ribbentrop într-o vizită, la Moscova și o scrisoare de răspuns a secretarului general al VKP (b.). Expoziția a prezentat, pentru prima dată, copiile documentelor străine capturate, care, încă sunt clasificate în țările sursă. În același timp, va fi posibil să faceți cunoștință, pe internet, cu imaginile electronice a peste 700 de documente.

O astfel de expoziție este departe de a fi un eveniment obișnuit din istoria studiilor asupra originilor tragediei care a izbucnit în urmă cu 80 de ani. Prea aprinse sunt disputele științifice și publice, despre cei care au împins lumea spre prăpastia care nu a putut fi traversată, după diferite estimări, de la 50 la 70 de milioane de oameni. Cea mai sigură modalitate de a găsi răspunsuri la întrebările dificile din trecut este să citești arhivele cu atenție și fără prejudecăți, spune Andrei ARTIZOV, șeful Agenției Rosarhiv (în foto).

– Andrei Nikolaevici, cât de deschis este subiectul Pactului Molotov-Ribbentrop, încheiat de către URSS și Germania, la 23 august 1939? Încă în urmă cu zece ani, experții au afirmat că, în arhivele președintelui Federației Ruse, se mai află un număr imens de documente, sub rubrica „Secret”. Ce s-a schimbat?

Andrei Artizov: – Vorbesc responsabil: documentele politice și diplomatice sunt deschise. În ceea ce privește arhiva serviciilor speciale, există anumite caracteristici deosebite. Desigur, o mare parte a acestor informații este deschisă. Dar, există anumite limitări, ele fiind naturale pentru activitatea oricărei agenții de informații și contrainformații. Într-un asemenea volum, ca la această expoziție, nu am mai arătat niciodată astfel de materiale.

– De ce colecția de documente-trofeu este prezentată doar în copii?

Andrei Artizov: – Da, avem o colecție franceză unică. În conformitate cu acordul dintre Federația Rusă și Republica Franceză, din 1992, am returnat Franței aceste documente capturate. Ele nu prea sunt afișate acolo. Multe dintre acestea sunt, încă, la rubrica ”Secret”. Dar, acestea sunt secretele francezilor. Nu și ale noastre. Înainte de a le preda părții franceze, le-am fotocopiat.

– Pactul este un fapt istoric, folosit, din nou, ca argument politic în războiul informațional cu Rusia. Sunt justificate acuzațiile de viclenie și agresivitate, aduse conducerii ei de atunci – care, chipurile, nu ar fi fost caracteristice altor actori politici din acea vreme?

Andrei Artizov: – Auzim, cu adevărat, afirmații despre jocul dublu al lui Stalin. Pe de o parte, negocierile cu britanicii și cu francezii, din vara anului 1939, iar pe de altă parte, contactele cu germanii. Evenimentele din 1939 sunt adesea prezentate, ca și cum Kremlinul ar fi înfipt un cuțit în spatele posibililor aliați, acceptând propunerea naziștilor privind cooperarea. Dar, totuși, să analizăm totul cu atenție. „Cuțitul” era pregătit de mult timp pentru Moscova, de către partenerii occidentali. Sosirea misiunilor militare din Franța și din Marea Britanie și negocierile îndelungate cu acestea au devenit un fel de turnesol pentru conducerea sovietică. Se poate discuta despre gradul de sinceritate cu care britanicii și francezii au fost înclinați să ajungă la un acord cu URSS, privind combaterea agresiunii germane. Dar, cel mai important lucru – care a fost principial pentru Moscova – aliații occidentali nu s-au arătat pregătiți să ofere ajutor militar Uniunii Sovietice, în cazul războiului acesteia cu Germania. Însă, Hitler i-a făcut lui Stalin o ofertă pe care cel din urmă nu putea să o refuze. Stalin, desigur, s-a consultat cu Molotov, Voroșilov, Jdanov, Kaganovici, cei mai apropiați colaboratori ai săi. Dacă deschidem jurnalul de vizite al lui Stalin, acolo este consemnat clar când și cine a intrat în biroul lui. În zilele negocierilor cu aliații (britanici și francezi – n.r.), toate persoanele enumerate petreceau ore întregi cu el, acolo.

11 august 1939. Gara Leningrad din Moscova. Sosirea misiunilor militare britanice și franceze/ Foto de arhivă

– Sistemul de securitate colectivă, de la sfârșitul anilor ’30, a ajuns aproape la zero, Liga Națiunilor pierdea rapid teren, atmosfera politică a devenit densă și fiecare țară a fost nevoită să aibă grijă de interesele sale de securitate, în primul rând. Ce beneficii acorda țării sale acest Pact, în viziunea conducerii de vârf sovietice?

Andrei Artizov: – Din punctul lor de vedere, acordul avea avantaje obiective. URSS rămânea în afara războiului o perioadă îndelungată de timp. Occidentul se lega de războiul din Polonia și după aceea, probabil, ar fi trebuit să fie în război cu Germania mult timp. Cât de mult? Nimeni nu ar fi putut presupune ce se va întâmpla în mai 1940 și faptul că Franța se va prăbuși atât de repede.

Negocierile separate cu Germania deveneau imposibile pentru Occident. Acest lucru este, de asemenea, adevărat. Așadar, după semnarea pactului sovieto-german din 23 august, au început contacte intense între conducerea britanică și germani; au existat vizite ale reprezentanților personali ai lui Chamberlain la Berlin, cu scrisori… Reamintesc că acestea au fost publicate în mass-media britanică oficială.
URSS își extindea sfera de influență și avea sprijinul garantat, din partea Germaniei, în această cauză. Hitler a acceptat o cooperare comercială și economică pe scară largă: Uniunea Sovietică a avut acces la tehnologia militară germană, iar experții noștri militari au vizitat fabricile germane.

Și în final, s-a stabilizat situația din Orientul Îndepărtat. Japonia nu a putut să întreprindă vreo acțiune împotriva URSS, în prezența unui pact de neagresiune între Germania și Uniunea Sovietică. Împrejurarea din urmă avea o importanță cheie. În zona Halhin Gol, de câteva luni, se desfășurau ostilități. Iar, la 20 august, cu două zile înainte de sosirea lui Ribbentrop la Moscova, a început o ofensivă sovieto-mongolă împotriva japonezilor. Calculul, potrivit căruia un acord cu Germania ar afecta Țara Soarelui-Răsare și ea nu va îndrăzni să mai escaladeze situația, s-a dovedit a fi corect.

După ce s-a făcut cunoscut faptul încheierii pactului de neagresiune, la Tokyo, a izbucnit o adevărată criză politică. În cadrul expoziției, arătăm două telegrame criptate ale lui Richard Sorge, despre acest lucru. Japonezii au perceput comportamentul celui mai apropiat aliat al lor, Germania, drept insultător, prin încălcarea clauzei secrete a Pactului anticomintern, care prevedea necesitatea consultărilor între părțile contractante, cu prilejul organizării unor asemenea negocieri. Guvernul japonez a trimis un protest oficial la Berlin. La cererea lui Ribbentrop, secretarul de stat pentru afaceri externe, Weizsäcker, a refuzat să-l accepte. Iar, la 28 august, Cabinetul de Miniștri al Japoniei și-a dat demisia.

Protocolul secret, privind delimitarea sferelor de interese ale Germaniei și URSS, adițional la Pactul de neagresiune sovieto-german, din 23 august 1939, prezentat în cadrul expoziției Rosarhiv.

– Cât de serioase au fost considerentele ideologice, din motivația lui Stalin, pentru a semna acordul cu Hitler?

Andrei Artizov: – În seara zilei de 7 septembrie, Stalin, în prezența lui Molotov și a lui Jdanov, l-a primit pe șeful Cominternului, Gheorghi Dimitrov și pe secretarul acestei organizații, Manuilski. În jurnalul său, Dimitrov a înregistrat următoarea explicație a liderului sovietic, cu privire la atacul german asupra Poloniei. „Războiul se face între două grupuri de țări capitaliste (sărace și bogate – în raport cu coloniile, materiile prime, etc.), pentru reîmpărțirea lumii, pentru dominația asupra omenirii. Nu suntem împotrivă ca ele să se lupte și să se slăbească reciproc. N-ar fi rău dacă mâinile Germaniei ar zgudui poziția celor mai bogate țări capitaliste, în special a Angliei.” Cu alte cuvinte, slăbirea reciprocă a țărilor capitaliste este utilă proletariatului mondial. Era important – pentru Stalin – să explice situația, tovarășilor confuzi din mișcarea comunistă, mai mult, în termeni de viziune marxist-leninistă.

– Și ce le-a explicat Hitler colegilor săi?

Andrei Artizov: – A avut probleme similare. Cu câteva zile înainte de lămurirea lui Stalin, Führer-ul i-a adunat pe gauleiteri, pe deputații Reichstagului și pe alți membri ai partidului nazist. Întâlnirea a avut loc la 28 august 1939, la Berlin. El a spus că acordul cu Uniunea Sovietică “a fost înțeles greșit de către mulți membri de partid”. El a subliniat că atitudinea sa, față de URSS, nu s-a schimbat. „Acesta este un pact cu Satana, pentru a-l înlătura pe Diavol.” Și încă un lucru: “Toate mijloacele împotriva sovieticilor sunt bune, inclusiv un astfel de pact”. După cum vedem, explicațiile liderilor nu difereau prea mult în profunzimea dușmăniei și a neîncrederii reciproce. Beneficiile materiale și teritoriale, pe care pactul le-a adus părților, nu excludeau contradicții ideologice ireconciliabile. O viitoare confruntare, între naziști și comuniști, era inevitabilă. Și, până la atacul Germaniei fasciste asupra Uniunii Sovietice, mai rămânea un an și zece luni.

                                                                                                      Interviul realizat de Elena Novosiolova/ ”Rossiiskaia Gazeta”
                                                                                                                                                                                                                                         (Va urma)