Hot News
Avionul Su-30SM, învățat să zboare cu viteza motocicletei
27/08
Peskov: Rusia va răspune la testul cu rachetă al SUA
27/08

Putin, îngrijorat de ritmul de creștere a veniturilor rușilor

Foto: RIA Novosti

Veniturile reale ale locuitorilor Rusiei cresc prea lent, iar acest lucru îngrijorează, a declarat președintele Vladimir Putin, la ședința cu guvernul, dedicată chestiunilor economice.

”Ritmurile sunt pozitive, fără îndoială, dar evoluția, în ansamblul ei, nu ne poate satisface. Trebuie făcut, astfel încât creșterea economică să fie mai stabilă și mai dinamică”, a spus șeful statului, citat de agenția TASS.

Președintele a constatat, printre altele, că această creștere înceată a veniturilor reale se observă, chiar și ținând cont de majorarea salariilor. Putin a amintit că, în prima jumătate a anului, PIB-ul țării a avansat cu 0,7%, iar creșterea industrială pe primele șapte luni a fost de 2,6%, inclusiv cea a ramurilor de prelucrare – 2%.

La ședință, au participat: șeful administrației prezidențiale, Anton Vaino, consilierul prezidențial Andrei Belousov, prim-vicepremierul și ministrul de Finanțe, Anton Siluanov, șeful ministerului Dezvoltării Economice, Maksim Oreșkin și șeful Băncii Centrale, Elvira Nabiullina.

La sfârșitul lunii iulie, Rosstat a estimat numărul rușilor cu venit sub nivelul de subzistență la peste 20 de milioane de oameni. Comparativ cu aceeași perioadă din 2018, acest indicator, pentru primul trimestru din 2019, a crescut de la 13,9% până la 14,3%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3018312