Academicianul Aleksandr Ciubarian: Pactul Ribbentrop-Molotov, văzut în contextul vremii – la 80 de ani de la semnarea documentului
23/08În 2020, Marina Militară a Rusiei va primi șase submarine
24/08Rusia avertizează în legătură cu pericolul dispariției Tratatului START-3
Reprezentantul permanent al Rusiei la ONU, Dmitri Polianski (în foto), a vorbit, la ultima ședință a Consiliului de securitate al Națiunilor Unite, despre pericolul încetării altui acord important din domeniul securității internaționale și al controlului asupra armamentelor – Tratatul privind limitarea armelor strategice ofensive (START-3).
”START-3 expiră în februarie 2021 și deja se află în zona de risc: figurile cheie din actuala administrație americană au dat de înțeles că nu sunt interesate să păstreze START-3 așa cum este el, acum”, a spus Polianski, a cărui declarație a fost postată pe site-ul oficial al reprezentanței Rusiei la ONU.
În opinia diplomatului, START-3 și-ar putea înceta existența din cauza distrugerii Tratatului cu privire la lichidarea rachetelor cu rază medie și mai scurtă de acțiune, catalogat, de către Polianski, drept ”pilonul” tuturor acordurilor de dezarmare.
Ședința Consiliului de Securitate al ONU s-a desfășurat la inițiativa Rusiei și a Chinei, după recentele teste americane cu rachete. La 18 august, Pentagonul a efectuat lansarea unei noi rachete de croazieră, care intră sub incidența INF, menționează ”Rossiiskaia Gazeta”.