Hot News
Kremlinul, despre ”norul radioactiv de deasupra Rusiei”
21/08
Trump și Macron vor să-l invite pe Putin la G7
21/08

Avertismentul lui Putin privind pericolul dezbinării, în fața amenințărilor globale

Foto: Rossiiskaia Gazeta

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a condamnat tentativele de revizuire a cauzelor izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial și de denaturare a faptelor istoriei. Mesajul șefului statului, transmis cu ocazia deschiderii expoziției ”1939. Începutul celui de-al Doilea Război Mondial” din Moscova, a fost citit de directorul Agenției pentru Arhivele Federale, Andrei Artizov.

În mesajul său, Vladimir Putin a catalogat al Doilea Război Mondial drept una dintre cele mai mari tragedii ale omenirii. O tragedie care a lăsat ”răni adânci, nevindecabile, în inimile a milioane de oameni, punându-și amprenta asupra viitorului unor generații întregi”, scrie liderul de la Kremlin.

”De aceea evenimentele care au împins lumea către acel moment fatal rămân și astăzi în centrul atenției oamenilor de știință, a activiștilor civici și ai oamenilor de stat”, a subliniat președintele.

”Din păcate, în unele țări se întreprind tentative de revizuire a cauzelor celui de-al Doilea Război Mondial, pentru a favoriza interese politice și economice egoiste, se denaturează fapte istorice, se impun puncte de vedere și concluzii false, construite pe speculații și ipoteze”, a constatat șeful statului.

O importanță aparte o capătă, în acest context, dovezile acelei epoci, materialele de arhivă, multe dintre care sunt prezentate în cadrul expoziției, o parte pentru prima dată. Putin le-a definit drept ”un memento pentru noi și pentru viitoarele generații despre cât de fragilă este pacea”, un avertisment referitor la ”miopia politică, egoismul, dezbinarea în fața amenințărilor globale”. Președintele este convins că expoziția va contribuie la protejarea adevărului istoric, scrie ”Rossiiskaia Gazeta”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3018373