Hot News
Boris Johnson și Kim Jong Un, invitați la Moscova
17/08
Noul ambasador al Chinei în Rusia, despre relațiile dintre cele două țări
18/08

Drona ”Ohotnik”, evoluând în pereche cu un avion de atac (VIDEO)

Foto: tvc.ru

Cel mai nou avion greu, fără pilot, ”Ohotnik” (Vânătorul) a efectuat, pentru prima dată, un zbor împreună cu un avion de atac. Înregistrarea video a fost postată pe site-ul oficial al Ministerului rus al Apărării, scrie RIA Novosti.

În imagini, se vede cum ”Ohotnik” decolează de pe aerodrom, cu trenul de aterizare coborât. În zbor, el este însoțit de avionul de atac Su-30SM.

Pentru prima dată, ”Ohotnik” s-a ridicat în aer la începutul lunii august, zborul durând peste 20 de minute. Sub coordonarea operatorului, drona a survolat, de câteva ori, aerodronul la o altitudine de 600 de metri, apoi a executat manevrele de aterizare.

”Ohotnik” ar urma să devină primul avion greu fără pilot, cu funcții de atac, al Forțelor Armate. Aparatul a fost realizat conform schemei ”aripii zburătoare”, cu folosirea unor materiale și soluții de acoperire speciale, care-l fac, practic, inobservabil pentru mijloacele de detectare. Drona este echipată cu un motor turbo cu reacție, din seria AL-31, folosit, printre altele, pe avioanele Su-27, dar și cu aparatură care permite monitorizare optico-electronică, radiotehnică și de altă natură. Mijloacele de atac sunt dispuse în interiorul fuzelajului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2979755