Hot News
Putin le-a acordat titlul de Erou al Rusiei piloților de pe A321
17/08
Drona ”Ohotnik”, evoluând în pereche cu un avion de atac (VIDEO)
17/08

Boris Johnson și Kim Jong Un, invitați la Moscova

Foto: RIA Novosti

Rusia i-a invitat pe premierul Marii Britanii, Boris Johnson și pe liderul nord-coreean, Kim Jong Un, la Moscova, la tradiționala paradă militară dedicată Zilei Victoriei, 9 Mai, din 2020, a anunțat publicația RKB, citând o declarație a consilierului prezidențial, Iuri Ușakov.

”Invitația pentru Boris Johnson a fost trimisă ieri”, a spus oficialul de la Kremlin, menționând că o astfel de invitație i-a fost transmisă și lui Kim Jong Un.

Prima vizită, în Rusia, a liderului de la Phenian a avut loc la sfârșitul lunii aprilie. Întâlnirea cu președintele țării gazdă, Vladimir Putin, s-a desfășurat la 25 aprilie, la Vladivostok. Cei doi șefi de stat au vorbit mai bine de două ore, departe de ochii presei. Putin a calificat întrevederea ca fiind ”destul de cuprinzătoare”, iar Kim, drept ”consistentă”.

Boris Johnson a fost la Moscova, în calitate de ministru de Externe al Regatului Unit, la sfârșitul anului 2017. Înainte de aceasta, el își mai anunțase, de două ori, vizita, pe care, însă, a anulat-o, ulterior.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2979666