Spre deosebire de Statele Unite, Rusia se află în limitele razei de acțiune a rachetelor nucleare ale tuturor celorlalte opt state nucleare, susține, într-un articol publicat în ”Nezavisimaia Gazeta”, Aleksei Arbatov, directorul Centrului pentru securitate internațională al Institutului de economie mondială și relații internaționale ”Evgheni Primakov”, membru activ al Academiei de Stiință a Rusiei.
În același timp, expertul recunoaște că situația nu este chiar atât de înspăimântător precum pare la prima vedere, pentru că relațiile Rusiei cu Marea Britanie și cu Franța, în calitatea lor de membre ale NATO, sunt determinate, în contextul nuclear, de către Statele Unite. ”Niciodată, două puteri europene nu vor ataca singure Rusia. Sunt destul de transparente în privința forțelor lor nucleare, pe care și le-au redus considerabil, în ultimele decenii și planifică să reducă și mai mult numărul lor (Marea Britanie deține acum 200, iar Franța – 300 de proiectile)”, este convins academicianul rus.
În opinia lui, celelalte state posesoare de arme nucleare, inclusiv Israelul, nu reprezintă un pericol pentru Rusia. ”China, aliatul strategic al Rusiei, își orientează forțele nucleare spre SUA și India. India, vechi prieten al Rusiei, își îndreaptă armele nucleare spre China și Pakistan, iar acesta din urmă – în totalitate, spre India. Coreea de Nord – spre bazele SUA din regiune”, scrie Arbatov.
Specialistul este convins că Rusia este suficient de concentrată pe intimidarea SUA și are destule mijloace ca, la nevoie, să facă față și altor țări care dețin arsenal nuclear.
De menționat că, la 2 august, și-a încetat existența Tratatul privind lichidarea rachetelor cu rază medie și mai scurtă de acțiune, semnat de către Uniunea Sovietică și SUA, în decembrie 1987.
Simonian: Ofițerul Bennett ar fi putut fi ucis pentru vorbele despre situația din Ucraina Fostul…
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…
Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…
Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…
This website uses cookies.