Categories: Rusia si lumea

Secretele din spatele anchetei privind tragedia cursei MH17

Numele celor care se fac responsabili de catastrofa avionului malaezian Boeing, doborât deasupra Donbassului, sunt cunoscute și vor fi făcute publice, în pofida nedorinței anchetei internaționale, în frunte cu procuratura olandeză, de a dezvălui multe circumstanțe interesante, a declarat pentru RIA Novosti detectivul particular german, Josef Resch, care a efectuat o investigație separată, la cererea unei persoane necunoscute.

Resch a încercat să transmită informațiile sale olandezilor, dar a fost refuzat. Acum, el este dispus să publice datele obținute de el, privind cauzele prăbușirii avionului Boeing MH17. ”Împreună cu avocatul meu, voi scrie încă o dată Grupului comun de anchetă (SSG). Totul va fi difuzat la nivel internațional – să vedem care va fi reacția”, a declarat detectivul.

Potrivit lui Resch, Olanda, care conduce SSG, a refuzat, anterior, să primească datele strânse de el. El a subliniat că va publica numele persoanelor care se fac responsabile de prăbușirea Boeingului și, de asemenea, va arăta informațiile obținute de la sateliții Statelor Unite – dacă ancheta va refuza să-i aprobe solicitarea. Specialistul german a arătat că în concluziile SSG nu se regăsesc datele oferite de sateliți. ”Până la un moment dat s-a tot afirmat că este nevoie de acele fotografii făcute de sateliți, dar după aceea nu a mai fost nevoie de ele, pentru că, se pare, era deja neimportant”.

Detectivul a adăugat că ar putea cere ajutorul Rusiei, Malaeziei sau al oricărei alte țări implicate în acest caz și care va dori să se implice. În plus, Resch și-a exprimat disponibilitatea de a fi audit de Tribunalul european pentru drepturile omului dacă va fi organizat un proces în baza plângerilor depuse de rudele victimelor dezastrului.

Josef Resch este convins, după cum scrie Gazeta.ru, că ”totul e duce de râpă”, pentru că reprezentanții procuraturii generale a Germaniei au pornit pe o pantă îndoielnică. ”I-au spus avocatului meu: să spună Resch că totul a fost o glumă, ei vor trimite totul în Olanda, toți vor fi mulțumiți și totul se termină”, a declarat detectivul. Potrivit afirmațiilor sale, el ”este îngrozit” de această ofertă, pentru că ”este inadmisibil să glumești cu moartea a 298 de oameni”.

Resch a vorbit despre încercarea sa de a preda olandezilor datele anchetei sale încă din 30 iulie. În opinia lui, refuzul este reacție la condiția ridicată de el, și anume ca dezvăluirea dovezilor să se facă în prezența presei de pretutindeni. Detectivul a subliniat că a insistat pe formatul public de transmitere a materialelor, pentru că se teme pentru viața lui, după multele amenințări lansate la adresa lui, pe fondul investigațiilor efectuate de el.

Resch se ocupă de cazul MH17 din 2014. El susține că persoana care l-a angajat, al cărei nume nu poate fi dezvăluit conform condițiilor din contract, i-a propus 47 milioane de dolari pentru informații referitoare la cauzele catastrofei. La mijlocul anului 2015, Resch a fost contactat de un informator care i-a prezentat informații prețioase și pentru care a fost recompensat.

Un an mai târziu, procuratura germană i-a deschis lui Resch un dosar penal pentru ”infracțiune militară”, unde a avut statut de martor. După care, la solicitarea Olandei, procuratura elvețiană i-a deschis cutia de valori pe care o avea la bancă. El spune că acolo păstra documente importante care nu i-au fost restituite.

Comentând poziția procuraturii olandeze care a refuzat să accepte datele adunate de detectivul german, experta rusă Kira Sazonova, docentul Academiei de economie națională și administrație de stat, a declarat că, ”dacă privim condițiile catalogate de procuratura olandeză drept inacceptabile este vorba despre organizarea unei anchete publice, implicarea la maxim a tuturor părților și nicidecum poziția lor unilaterală că ”vinovată este Rusia și nu există nici un dubiu în acest sens”. În acest plan, poziția detectivului german este, fără îndoială, interesantă. Iar faptul că procuratura olandeză refuză categoric măcar să analizeze sau să-și schimbe într-un fel poziție, pe fondul noilor circumstanțe scoase la iveală (iar acolo sunt, într-adevăr, multe lucruri interesante – convorbiri între serviciile speciale ucrainene, discuțiile militarilor ucraineni) este regretabil”, a spus Kira Sazonova.

owner

Recent Posts

Lavrov, despre principala contradicție din actuala viață internațională

Discursul lui Serghei Lavrov, ministrul afacerilor Externe al Federației Ruse, în cadrul conferinței de presă…

o oră ago

Janos Boka: Președinția poloneză a UE trebuie „încălzită la microunde”

Președinția poloneză a Uniunii Europene a început prost, ea trebuie ”încălzită la microunde” pentru a…

3 ore ago

Lavrov: Cutiile negre AZAL nu au confirmat unele dintre informațiile mass-media

Decodificarea cutiilor negre ale avionului Azerbaijan Airlines (AZAL) nu confirmă unele dintre concluziile preliminare prezentate…

4 ore ago

Patrușev: Nu este exclus ca Ucraina să-și înceteze existența în 2025

Nikolai Patrușev/ Foto: RIA Novosti Ucraina își poate înceta existența ca stat în 2025, a…

5 ore ago

Lavrov: Rolul jucat de Merkel și Hollande în minciuna cu Acordurile de la Minsk

Fostul cancelar german Angela Merkel și fostul președinte francez Francois Hollande (în imagine) au ignorat…

6 ore ago

Fost europarlamentar îi cere lui Zelenski să nu mai fie pion al SUA

Fostul europarlamentar irlandez Mick Wallace i-a cerut liderului regimului de la Kiev, Volodimir Zelenski, să…

23 de ore ago

This website uses cookies.