Armata rusă va avea propria rețea celulară
13/08Corneliu Vlad: Se reîntoarce Rusia în Europa?
13/08Economia rusă a devenit mai competitivă
În Rusia a scăzut numărul companiilor de stat, informează publicația RBK, citând datele publicate de către Serviciul federal pentru statistică (Rosstat). În ultimii trei ani, această reducere a fost de 9 procente.
Începând din 2016, numărul total al întreprinderilor cu participarea statului (inclusiv instituții de stat) a scăzut de la 65.500 la 59.600. S-a redus, de asemenea, numărul societăților pe acțiuni cu participarea statului – de la 1.557 la 1.084, adică o diminuare de 30%.
Cea mai mare reducere s-a înregistrat printre întreprinderile unde participația statului este de 25%-50% – numărul lor s-a înjumătățit, practic.
În privința companiilor, unde statul deține pachetul de control, scăderea a fost de 48,5%.
În ultimii trei ani a scăzut, cu 13,6%, numărul companiilor unde statul deține dreptul special de a se implica în gestionarea treburilor (așa-numita ”acțiune de aur”).
Printre domeniile-lider la reducerea numărului de companii cu participația statului, pe primul loc se află industria de prelucrare (a scăzut de trei ori), urmată de comerț (42,7%) și de construcții (33,5%).
Economiștii consultați de RBK consideră că, parțial, această tendință a fost generată de reorganizarea sectorului de stat al economiei, prin unificarea mai multor instituții și prin restructurarea altora, în filiale.