MAE rus: Noile sancțiuni sunt dovada fabricării cazului Skripal
06/08Cât pierde statul rus din cauza afecțiunilor oncologice
07/08Corneliu Vlad: Nord Stream-2 si migrenele depolitizării
Corneliu VLAD
Magistrala energetică Nord Stream-2 înaintează cu 8 km pe zi în adâncurile Marii Baltice și din punct de vedere tehnic poate fi gata până la sfârșitul lui 2019. Dar în calea proiectului se ridică obstacole dintre cele mai diverse și adversarii săi își exprimă deschis, tranșant și prin obstrucții concrete opoziția. Gazoductul menit să transporte gaz rusesc din zona Arcticii în Germania iar de aici și în alte state din Europa Centrală și de Vest (împreună cu Nord Stream 1, în funcțiune din 2011), are o miză geopolitică sau – cum se spune tot mai des – geoeconomică de mare complexitate. Publicația vest-europeană “Le Monde de l’Energie” scria de curând: “Am greși dacă am considera acest proiect doar din punct de vedere economic, fără a lua în seamă aspectul politic și geopolitic al unui factor atât de important ca aprovizionarea cu energie”.
Ce este, de fapt, acest “factor politic și geopolitic”? De exemplu:
Relațiile politice dintre Rusia și UE (inclusiv dintre Moscova și fiecare dintre capitalele statelor din Europa Unită) vor fi corelate cu relația lor energetică, ceea ce ar spori coeficientul previzibil și stabil în plan bilateral dar și în ansamblu pe continent.
Rusia și Germania vor deveni parteneri și aliați (economici) practic indestructibili, ceea ce va nemulțumi profund America. Ar fi mai mult decât o neliniște, dacă dăm crezare afirmației repetate a politologului american (originar din Ungaria) George Friedman că pentru Washington, coșmarul istoric cel mai dezagreabil ar fi armonizarea intereselor și o înțelegere temeinică între Germania și Rusia. O axă Berlin-Moscova ar putea pune capăt rolului de prim rang al Statelor Unite pe Vechiul Continent, după un secol de hegemonie de netăgăduit, cu bunele și relele ei.
Preeminența europeană a Germaniei va spori considerabil, căci Berlinul va avea în mâini cărțile pentru redistribuirea resurselor energetice necesare statelor din vestul continentului. Tandemul franco-german din UE, și așa tot mai precar, va fi supus unor solicitări mult mai dificile.
Țărmurile Atlanticului se vor depărta tot mai mult, căci noua competiție ruso-americană, ca furnizori de energie pe piața energetică europeană, va pune statele continentului într-o poziție incomodă – a alege între gazul (din șist) al aliatului american, mai scump, și gazul rusesc, mai ieftin, dar pentru care europenii ar putea cădea sub incidența unor previzibile sancțiuni din partea SUA.
Ucraina, astăzi principalul spațiu de tranzit energetic din Rusia, Asia Centrală și Caucaz spre centrul și vestul Europei, va pierde acest imens atu economic, financiar și chiar strategic. Afectate în același fel, dar într-o mult mai mică măsură, vor fi și câteva state din fosta Europă Răsăriteană, aflate în prelungirea traseului ucrainean.
Și exemple se mai pot găsi încă multe. Experții militari francezi Angelique Palle și Sami Ramdani susțin că “într-un context de relații încordate cu vecinul rus, țările riverane din Marea Baltică sunt neliniștite de o posibilă întărire a pozițiilor Rusiei în regiune” – Suedia, care a remilitarizat de curând insula Gotland și portul Karlskrona, Danemarca, Polonia, țările baltice.
E greu, practic imposibil de gestionat toate aceste noi/vechi probleme până la sfârșitul lui 2019, când ar putea fi terminat Nord Stream-2 și – deloc de neglijat – expiră actualele reglementări privind tranzitul energetic dinspre Rusia prin Ucraina spre Vest.
De aici, și toată această sarabandă pe seama Nord Stream-2: noi sancțiuni instituite și alte posibile sancțiuni aplicabile de SUA celor implicați în proiect (peste 1000 de firme din 25 de țări), interdicția gazoductului în apele teritoriale și zona economică exclusive ale Danemarcei, noi reglementări europene privind transportul energetic etc. Confruntat cu toate aceste probleme, dar fără a slăbi ritmul lucrărilor de finalizare a proiectului, “Nord Stream-2 se consacră depolitizării problemei” – scrie publicația franceză “Capital”.
“Rusia rămâne un partener obligatoriu, căci UE îi cumpără 30 la sută din necesarul său de gaze naturale” – amintește site-ul francez “Furnisseur energie”. Dezvoltatorii proiectului – Gazprom 50 la sută și Engie (Franța), Shell (Marea Britanie-Olanda), OMV (Austria), Uniper și Wintershall-BASF (Germania), fiecare cu câte 5 la sută, își mențin încrederea că, în ciuda obstrucțiilor de tot felul, Nord Stream-2 va exista și va funcționa.