Hot News
Financial Times, fascinat de sistemul de impozitare din Rusia
02/08
Călătoria cu taxiul, mai avantajoasă decât cu mașina personală
03/08

File de istorie: Otto von Bismarck, despre Rusia și ruși

Citatele ”Cancelarului de fier”, Otto von Bismark, un cunoscător al ”sufletului rus”: despre Rusia și despre ruși.

Renumitul politician german, ”Cancelarul de fier” Otto von Bismark, s-a născut la 1 aprilie 1815. Activitatea lui politică a fost strâns legată de Rusia. Ca ambasador al Prusiei în Imperiul rus (1859-1863), Otto von Bismarck a învățat limba rusă, pe care o vorbea destul de bine.

Există dovezi, potrivit cărora, Bismarck a fost deosebit de contrariat de multitudinea sensurilor cuvântului rusesc ”nimic”: cu excepția sensului direct, rușii răspund cu ”nimic” la întrebarea ”Ce faci?”, iar birjarul spune ”Nu-i nimic, boierule”, după ce l-a răsturnat pe acesta într-un morman de zăpadă și i-a scuturat zăpada de pe haina de blană.

Potrivit biografilor, discuțiile purtate cu Aleksandr Gorciakov (ministru de Externe al Imperiului rus, din 1856 până în 1882), cărțile lui Turgheniev (Ivan Sergheievici Turgheniev, romancier și dramaturg rus) și ale lui Herțen (Aleksandr Herțen, prozator, filozof și democrat revoluționar rus), participarea la distracția țarilor ruși – vânătoarea de urși (Bismarck a ucis doi urși, dar a renunțat la această activitate, declarând că nu este cinstit să ieși cu arma împotriva unor animale neînarmate) i-au permis lui Bismarck să înțeleagă bine modul de gândire al rușilor.

Cele mai renumite dintre aforismele lui Otto von Bismarck, despre ruși și Rusia:

”Nu complotaţi nimic împotriva Rusiei, pentru că, la oricare dintre vicleniile voastre, va răspunde cu prostia ei imprevizibilă”.

”Rușii înhamă îndelung, dar călăresc repede”.

”Să nu-i credeți niciodată pe ruși, pentru că rușii nu cred nici în ei înșiși.”

”Rușii nu pot fi învinși, ne-am convins de asta timp de sute de ani. Dar rușilor li se pot insufla valori false și atunci ei se vor învinge pe sine”.

”Rusia este periculoasă din cauza nevoilor sale minuscule”.

”Încheiați alianțe cu cine vreți, declanșați orice fel de războaie, dar nu vă atingeți niciodată de ruși”.

”Războiul preventiv împotriva Rusiei este sinucidere din cauza fricii de moarte”.

Este greșit să i se atribuie lui Bismarck următorul citat:
”Măreția Rusiei poate fi subminată doar prin desprinderea Ucrainei … trebuie nu doar separată, Ucraina trebuie opusă Rusiei. Pentru asta, e suficient să găsești și să educi niște trădători printre elite și, cu ajutorul lor, să schimbi într-așa măsură conştiinţa unei părţi a marelui popor, încât, fără să-și dea seama, va ajunge să deteste tot ce este rus, va începe să-și deteste neamul. Restul e o chestiune de timp”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2997257