Categories: EconomieRusia de azi

Financial Times, fascinat de sistemul de impozitare din Rusia

Chris James, jurnalist la Financial Times, a fost fascinat de sistemul de impozitare rusesc și de tehnologiile folosite de Serviciul federal al taxelor și impozitelor (FNS).

Până la introducerea noului sistem, diferența dintre veniturile planificate și cele reale încasate din TVA era, în Rusia, de 20 de procente, față de 9,1 în Marea Britanie. Acum, acest indicator a scăzut la un singur procent. Din 2014 până în 2018, suma încasărilor din TVA a crescut cu 64%, în timp ce consumul nominal pe gospodării a crescut cu numai 21%.

Acest lucru a fost obținut grație înființării a două mari centre de date, unde unele companii trimit datele fiecărei facturi. În plus, fiecare retailer trebuie să utilizeze case conectate la aceste centre, explică publicația.

Acum, poate fi verificată, în timp real, orice factură, pentru confirmarea faptului că TVA-ul aferent a fost vărsat statului. Cu ajutorul inteligenței artificiale, pot fi identificate rapid, în date, anumite tipare și pot fi evidențiate companiile care au trimis link-uri nefuncționale. Mai mult, pot fi urmăriți funcționarii care se confruntă, cel mai des, cu restanțe la încasări, din partea companiilor de care se ocupă, arată autorul.

Mai mult, guvernul rus se străduiește să implementeze, acum, un sistem și pentru angajații independenți. James subliniază că rezultatul pe anul acesta întrece toate așteptările, pentru că respectarea regulilor îi scutește de proceduri cu Fiscul.

Financial Times subliniază că, în trecut, șeful FNS, Mihail Mișustin, nu a fost politician, ci expert în tehnologii. ”Creăm tehnologia și acum devenim economiști”, îl citează FT pe Mișustin.

Autorul articolului subliniază că sistemul introdus de FNS se concentrează, mai degrabă, pe confirmarea plăților de TVA de către comercianții cu amănuntul. FT consideră acest impozit drept unul dintre cele profitabile pentru stat – în economiile dezvoltate, taxa pe valoare adăugată asigură mai bine de trei trilioane de dolari la veniturile bugetare. Peste tot în lume, TVA reprezintă circa o cincime din toate încasările fiscale.

Ca exemplu, el redă discuția personală avută cu Mișustin. În fața unui ecran interactiv, cu o hartă, șeful FNS a vrut să știe unde s-a cazat jurnalistul, la Moscova. După ce James i-a spus că stă la hotelul ”Budapesta”, harta s-a mărit până la hotel. ”Ați băut o cafea, nu-i așa?”, l-a întrebat Mișustin. După care, se deschide fereastra hotelului, cu bonurile pentru mâncare și pentru băuturi. ”În total, au fost vândute trei cappuccino, un expresso și un latte. Unul a fost al dumneavoastră”, a concluzionat șeful FNS.

Publicația arată că Rusia ”se află în fruntea impozitării” și că multe state folosesc, deja, date, în regim de timp real, în lupta împotriva fraudei și a evaziunii fiscale.

”Acesta este viitorul serviciului de impozitare – digital, în regim de timp real și fără nici un fel de declarații. În numai 90 de secunde, autoritățile primesc rapoarte despre fiecare tranzacție din Rusia – de la Sankt-Petersburg la Vladivostok”, adaugă autorul.

owner

Recent Posts

Putin a inaugurat aeroporturi în Magadan, Stavropol și Ceboksarî

Liderul rus Vladimir Putin a luat parte la ceremonia de deschidere a trei noi aeroporturi…

3 minute ago

Putin a deschis traficul pe o autostradă de mare viteză către podul din Crimeea

Președintele rus Vladimir Putin a lansat traficul pe o autostradă între Ținutul Krasnodar și Crimeea…

55 de minute ago

Putin: Rusia trebuia să pregătească operațiunea specială din Ucraina mult mai devreme

Este imposibil de indicat o dată și o perioadă anume când Rusia ar fi trebuit…

2 ore ago

Moscova a văzut că NATO se pregătește de război cu Rusia și i-a trimis semnale ferme

Viceministrul rus de Externe: NATO se pregătește pentru un conflict armat cu Rusia Viceministrul rus…

3 ore ago

Atac cu rachete al armatei ruse: A fost lovită reprezentanța CIA la Kiev

În timpul masivului atac cu rachete lansat de armata rusă asupra Kievului a fost lovită…

3 ore ago

Regizorul italian Giancarlo del Monaco a primit cetățenia rusă

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a emis un decret în acest sens. Potrivit presei, în total…

18 ore ago

This website uses cookies.