Hot News
La Olimpiadă, sportivii ruși vor evolua sub drapelul țării
28/07
Majoritatea germanilor vor apropierea de Rusia
28/07

Ucrainenii vor să zboare cu avionul în Rusia. Apel către Zelenski

Foto: RIA Novosti

Locuitorii Ucrainei l-au rugat pe președintele țării, Volodimir Zelenski, să restabilească legăturile aeriene cu Rusia. Petiția semnată în acest sens a fost postată pe site-ul șefului statului, scrie Lenta.ru.

În document se arată că, din cauza anulării legăturilor aeriene, suferă, în primul rând, chiar ucrainenii, care nu își pot vizita familiile.
Petiția a fost postată joi, 25 iulie. La acel moment, ea fusese semnată de peste 70 de oameni. Pentru ca documentul să fie adoptat spre examinare, este nevoie de cel puțin 25.000 de semnături, care trebuie strânse în trei luni.

Anterior, tot pe site-ul președinției ucrainene a apărut o altă petiție, ai cărei autori îi cereau lui Zelenski să anuleze blocada feroviară cu Crimeea. Ei spuneau că traficul de pasageri spre Crimeea este ”foarte mare” și, de aceea, persoanele care ”vor să ajungă la rudele lor, la prieteni sau, pur și simplu, să se întoarcă acasă, se confruntă cu numeroase greutăți”. Cei din Crimeea au anunțat, deja, că sunt gata să-i primească pe turiștii ucraineni care vin cu trenul.

Legăturile aeriene regulate dintre Ucraina și Rusia au fost suspendate în decembrie 2015, din inițiativa Kievului. În plus, începând cu 3 aprilie 2019, Ucraina a interzis inclusiv legăturile aeriene neregulate cu Rusia, amintește Lenta.ru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2996789