Categories: EconomieRusia de azi

Băncile rusești și încercările infractorilor

În prima jumătate a acestui an, Sberbank, VTB, Alfa-bank, Poșta bank și Moskovski kreditnîi bank (MKB) au prevenit operațiuni de sustragere a banilor din conturile clienților lor, în valoare totală de peste 24 miliarde de ruble (aproape 340 milioane de euro), informează ziarul ”Izvestia”, care a reușit să obțină informații oficiale.

”În prima jumătate a acestui an, Sberbank a reușit să prevină sustragerea sumei de 18 miliarde de ruble, din conturile clienților; VTB – 5,4 miliarde, Alfa-bank – cel puțin 700 de milioane, Poșta bank – 135 de milioane de ruble, iar MKB – 10 milioane. Astfel, numai de la clienții băncilor, infractorii au încercat să fure peste 24 de miliarde de ruble”, subliniază ”Izvestia”.

Din datele bancare obținute de cotidianul menționat, nu reiese dacă răufăcătorii au reușit, totuși, să fure ceva. Contactată pentru comentarii, Banca Centrală a Rusiei a refuzat să abordeze acest subiect.

De menționat că, anterior, Banca Centrală a anunțat că, anul trecut, din conturile bancare deschise de persoane fizice, în diferite structuri de resort, s-au sustras 1,38 miliarde de ruble (19,5 milioane de euro).

owner

Recent Posts

MAE rus, avertisment pentru Chișinău: Nu atentați la centrala electrică din Transnistria

Ocuparea cu forța de către autoritățile de la Chișinău a centralei electrice din Transnistria (Centrala…

7 minute ago

Peskov, despre solicitarea de a cere iertare pentru accidentul aviatic de lângă Aktau

Secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, a declarat că, până ce nu vor…

57 de minute ago

Lavrov: Viața trebuie să determine Washingtonul să înțeleagă tendințele globale

Viața trebuie să determine Washingtonul să înțeleagă tendințele globale și imposibilitatea de a folosi dictatul…

16 ore ago

Politico: CE și Polonia pregătesc sancțiuni împotriva gazului și energiei nucleare rusești

Publicația subliniază intenția instituțiilor UE de a elabora mecanisme de „identificare a provenienței gazului natural…

20 de ore ago

Electricitatea a devenit o marfă deficitară în Ucraina

Sectorul energetic și populația resimt tot mai greu fiecare nou atac asupra sistemului energetic al…

o zi ago

Putin, despre operațiunea militară specială, economie și tranzitul de gaze

La finalul reuniunii Consiliului Economic Suprem Eurasiatic, desfășurat lângă Sankt Petersburg, Vladimir Putin a răspuns…

o zi ago

This website uses cookies.