Premierul Japoniei, Sindzo Abe (în foto), a declarat că ar dori ”să avanseze” în privința semnării tratatului de pace cu Rusia, până la terminarea mandatului său, de șef al Guvernului. Prerogativele lui Abe expiră în 2021 și nu intenționează să mai candideze. Negocierea acordului de pace, între Federația Rusă și Japonia, cu privire la rezultatele celui de-al Doilea Război Mondial, continuă de mult timp.
Nu ar fi rău, dacă problema tratatului de pace cu Rusia s-ar rezolva, până la sfârșitul mandatului lui Sindzo Abe în funcția de prim-ministru al Japoniei, a spus chiar el, într-un interviu acordat postului de televiziune NHK. ”Mi-aș dori să avansăm în problema încheierii păcii, pe durata mandatului meu”, a subliniat el.
Abe își încheie misiunea de șef al Guvernului în 2021. Premierul a anunțat, deja, că nu va mai candida pentru această funcție și că nu intenționează să-și continue activitatea în calitate de șef al Partidului liberal-democrat (PLD) din Japonia.
Totuși, PLD câștigă în alegeri, păstrând majoritatea locurilor din camera superioară a Parlamentului Țării Soarelui Răsare, spun datele sondajelor făcute la ieșirea de la urne. Abe ocupă funcția de premier, începând din 2012.
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…
Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…
Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…
La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…
This website uses cookies.