Hot News

Guvernul Ucrainei, acuzat de finanțarea, în secret, a naționaliștilor

Foto: agenția ”Harkov”

Cabinetul de miniștri al Ucrainei a finanțat, în secret, formațiuni de extremă dreaptă, sub forma unor programe educative, susține grupul de investigații Bellingcat, fondat de jurnalistul și bloggerul britanic Eliot Higgins.

Potrivit informațiilor sale, preluate de agenția ”Harkov”, în cadrul programelor ”de educație național-patriotică” a tinerilor, guvernul de la Kiev oferă granturi pe care organizațiile de extremă dreapta le folosesc, pentru a-și spori influența și pentru a atrage noi adepți. După cum susține Bellingcat, proiectul este coordonat de către șeful departamentului pentru educație națională și patriotică, din cadrul Ministerului ucrainean al Tineretului și Sportului, Nikolai Liahovici.

Se precizează că, începând din 2019, guvernul a alocat, pentru diferite proiecte de formare național-patriotică, opt milioane de grivne (240.000 de euro). Din acest total, 845.000 de grivne (25.350 de euro) au primit filialele organizațiilor extremiste din Ucraina, printre care ”Corpul Național” și C14 (aripa armată a partidului nazist ”Svoboda”, interzis în Rusia). Printre altele, reprezentanții acesteia din urmă sunt suspectați de asasinarea jurnalistului ucrainean Olesi Buzina, în aprilie 2015.

Bellingcat arată, în raportul său, că ambele structuri, mai sus-menționate, sunt implicate în numeroase incidente împotriva minorităților naționale, activiștilor, împotriva unor angajați ai poliției, jurnaliștilor și așa mai departe. Ambele organizații se regăsesc în raportul pentru drepturile omului al Departamentului de Stat al SUA, pe luna martie 2019, unde sunt descrise ca fiind ”grupări naționaliste ale urii”. La rândul său, raportul din 2018, al organizației Freedom House, le prezintă ca fiind grupări extremiste.

”Decizia guvernului ucrainean, de a finanța aceste proiecte, oferă respectivelor grupări o sursă suplimentară de legitimitate, dând, totodată, un impuls suplimentar eforturilor lor de a atrage tineri în rândurile lor”, scrie Bellingcat.

În februarie, organizația internațională Amnesty International a acuzat guvernul Ucrainei de încălcarea sistematică a drepturilor omului, de represiuni și de susținere a violenței grupărilor de extremă dreapta. Se indică, de asemenea, indiferența poliției.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3083833

Igor Dodon: Moldova nu va depune cerere la UE
19/07
Putin a simplificat calea spre cetățenia rusă pentru refugiații din Donbass
19/07