Vyacheslav Samoshkin
Timp, înainte! Valentin Kataev
Vara anului 1980, cu Olimpiada ei de la Moscova, boicotată de țările occidentale, a fost marcată de un episod neplăcut, din competiția de gimnastică, la individual compus, când arbitrii au dat prioritate gimnastei din țara-gazdă, Elena Davîdova și nu româncei Nadia Comăneci. Scandalul stârnit ad-hoc, de către tehnicianul Bela Karolyi și de către arbitra româncă, Maria Simionescu, susținut indirect și în direct de către comentatorul sportiv, Cristian Țopescu, a fost larg comentat la București – în presă, la radio, la TV – umbrind și mai mult relațiile sovieto-române.
În zilele Olimpiadei, Biroul agenției ”Novosti” lucra într-un regim special: în fiecare zi, eu și doi colegi de-ai mei mergeam, pe rând, la aeroport, să preluăm de la reprezentantul ”Aeroflotului” un pachet cu materialele operative – comentarii, interviuri și fotografii despre Olimpiadă, trimise de agenție, cu ”geanta pilotului” și destinate difuzării în presa română.
O încercare de romanță cu ”Pravda”
Între timp, colegul meu, Stanislav Petuhov, corespondent permanent al ziarului ”Pravda” la București, pleca în concediu și mi-a propus ca eu, cât timp lipsește el, să scriu, pentru ”Pravda”, la rubrica ”Новости дня” (Știrile zilei), scurte informații. Am acceptat cu plăcere și, peste o lună de zile, revenind la București, Petuhov mi-a spus că cei de la redacție au fost mulțumiți de știrile mele și l-au sfătuit să învețe să scrie, de la mine. Bineînțeles, era o glumă, pentru că Stanislav Petuhov, un vechi ”pravdist”, avea renume de bun ziarist.
Dar, acest episod a avut o continuare. Peste câțiva ani, în 1988, când Stanislav Petuhov își încheia mandatul în România, m-a sunat (eram la Moscova și lucram la Agenția Novosti, la vechea mea redacție a publicațiilor periodice, pentru străinătate) și m-a întrebat dacă nu vreau să-i succed, la București, în calitate de corespondent permanent al ”Pravdei”. Am fost de acord și, peste câtva timp, m-au invitat la redacția ”Pravda”, la o discuție cu redactorul-șef adjunct, Boris Avercenko. După care, s-a trecut la perfectarea formalităților necesare. Dar, într-o bună zi, mă sună iar Petuhov care, după ce mi-a prezentat scuze, spune că a intervenit, peste capul lui, peste capul lui Avercenko, Feodosi Vidrașcu și, datorită ralațiilor lui și a pilelor, la București va merge fiul lui, Vladimir.
Feodosi Vidrașcu a fost redactor-șef adjunct al revistei ”Novîi Mir”, cea mai populară revistă literară de atunci. L-am cunoscut, personal, la o ședință a Conducerii Centrale a Societății de Prietenie Sovieto-Română – eram amândoi membri ai acestei Conduceri. El era scriitor, dar și un funcționar literar influent. S-a născut în 1929, într-un sat basarabean – adică, în România, la vremea respectică; după război, în Moldova Sovietică, a fost activist de comsomol și de partid (devenind membru al CC al Partidului Comunist din Moldova, iar, pe urmă, funcționar în aparatul CC al PCUS), a lucrat în presă și la televiziune, ajungând chiar la televiziunea centrală din Moscova. A tradus, în limba moldovenească, din literatura sovietică și a scos câteva cărți de proză. Între anii 1963 și 1968 a fost corespondent permanent al ziarului ”Pravda”, la București. Mai târziu, a scris trei cărți despre personalități de seamă ale României: Petru Groza, Tudor Arghezi și Gheorghe Gheorgiu-Dej. Având în spate un asemenea palmares, Feodosi Vidrașcu a convins, fără probleme, conducerea ”Pravdei” că, la București, trebuia să meargă doar fiul său și nimeni altul.
Fiul său, Vladimir Vedrașko (după cum vedem, numele băiatului era ușor modificat, în raport cu numele tatălui, care suna prea românește, în timp ce ”Vedrașko” semăna mai mult cu un nume ucrainean), a fost ziarist și a lucrat chiar la redacția ”Pravdei”, la secția externă. S-a născut la Chișinău și știa românește.
Bineînțeles, am regretat atunci că s-a întâmplat așa, deși, peste trei ani, viața mi-a demonstrat că totul a decurs înspre binele meu.
Grimasele postcomunismului
În orice caz, în septembrie 1989, am revenit și eu la București, în calitate de șef al Biroului
Agenției ”Novosti”. După puciul din august 1991 și interzicerea ulterioară, provizorie, a PCUS, reprezentanța ziarului ”Pravda” din România, a fost închisă, spre decembrie, din cauza dispariției sursei de finanțare, Comitetul Central al PCUS fiind desființat. Vladimir Vedrașko trebuia să plece la Moscova. A fost închis și postul de corespondent al ziarului ”Izvestia”, organ al Sovietului Suprem al URSS, care a dispărut și acesta, în forma sa sovietică.
În schimb, Biroul ”Novosti” a supraviețuit. Agenția de Presă ”Novosti” era, măcar formal, o organizație civică ai cărei fondatori, în 1961, fuseseră o serie de organizații obștești, inclusiv uniunile ziariștilor, scriitorilor, compozitorilor, precum și unitatea de cosmonauți sovietici și Academia de Științe. Prin urmare, am continuat să lucrez în România, ca șef al Biroului, până în iulie, 1997, când a venit, de la Moscova, succesorul meu, Ghennadi Abalov…
În ceea ce-l privește pe colegul meu, Vladimir Vedrașko, am aflat că, peste câtva timp, a început să lucreze la Praga, la redacția postului ”Radio Svoboda” (”Radio Libertatea”, omolog al postului ”Europa Liberă”), finanțat de Congresul Statelor Unite. O frumoasa trecere – nu-i așa? – de la principalul ziar al comuniștilor sovietici la vechiul lor adversar ideologic, ”Radio Libertatea”! Ce să zicem? Grimasele postcomunismului!
Ca și în cazul cu ziarul ”Izvestia”, din 1979, când n-am reușit să trec la această publicație, din cauza împotrivirii din partea conducerii Agenției ”Novosti” (am relatat-o, într-unul din fragmentele anterioare), nu-mi era scris nici să lucrez la principalul ziar comunist, ”Pravda”, ca și când, cineva mă ocrotea să nu fac pași greșiți și inutili, în soarta mea de ziarist…
(Va urma)
Citiți celelalte părți din amintirile corespondentului rus în România, Vyacheslav Samoshkin, aici:
https://www.vestidinrusia.com/2018/06/19/timp-inapoi/
https://www.vestidinrusia.com/2018/06/27/timp-inapoi-ii/
https://www.vestidinrusia.com/2018/09/06/4388/
Geoffrey ROBERTS, profesor emerit de istorie la Colegiul Universitar Cork (Irlanda) și membru al Academiei…
Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a comentat declarația senatoarei cehe Miroslava Nemțova,…
Luptătorii ucraineni au primit din partea regimului de la Kiev îngăduința de a-i ucide pe…
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, i-a mulțumit rabinului-șef al…
În condițiile crizei din Ucraina și a revenirii lui Donald Trump la Casa Albă, Rusia…
În vârstă de numai 14 ani, șahistul rus David Ahmedov l-a învins pe Magnus Carlsen…
This website uses cookies.
View Comments
Am sa va relatez un fapt asemanator . In anul 1989 mai precis in luna octombrie se organizau sedinte in care membrii de partd sa il propuna si sustine pe N. Ceausescu in functia de secretar general al PCR . Se prezinta la noi in fabrica secretarul de partid pe uzina pe numele sau Poalelugi . Si unde incepe sa ii aduca omagii lui Ceausescu el se autointitula soldat credincios al partidului .Dupa caderea lui Ceausescu cine tipa cel mai tare la un miting al PNL- POALELUNGI .Sa nu zica lumea ca nu sunt si cameleoni in randul oamenilor .