Rusia a propus Arabiei Saudite să desfășoare, pe teritoriul său, stații terestre GLONASS (Sistemul Global de Navigație prin Satelit, analog rusesc al celuilalt sistem, american, GPS – n.r.), scrie RIA Novosti, citând protocolul ședinței comune a comisiei interguvernamentale a celor două țări.
”Părțile și-au exprimat disponibilitatea de a continua consultările privind perspectiva și domeniile reciproc avantajoase pentru activități bilaterale, inclusiv navigația prin satelit și instalarea de stații GLONASS pe teritoriul Arabiei Saudite”, se arată în document.
Pe de altă parte, conform aceluiași protocol, Rusia și Arabia Saudită s-au apropiat de stadiul consultărilor tehnice, în cadrul proiectului privind crearea unui avion de pasageri supersonic, partea rusă rugând Riadul să stabilească un partener în acest sens, pentru demararea consultărilor tehnice inițiale”, se mai arată în textul, citat de RIA Novosti.
Geoffrey ROBERTS, profesor emerit de istorie la Colegiul Universitar Cork (Irlanda) și membru al Academiei…
Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a comentat declarația senatoarei cehe Miroslava Nemțova,…
Luptătorii ucraineni au primit din partea regimului de la Kiev îngăduința de a-i ucide pe…
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, i-a mulțumit rabinului-șef al…
În condițiile crizei din Ucraina și a revenirii lui Donald Trump la Casa Albă, Rusia…
În vârstă de numai 14 ani, șahistul rus David Ahmedov l-a învins pe Magnus Carlsen…
This website uses cookies.